Eminescu îngropat de viu de slugile regimului comunist criminal
joi, ianuarie 2, 2020 9:49
C. Stănescu (critic literar cunoscut de publicul cititor încă de pe vremeacând era redactor-şef adjunct la Scînteia tineretului sau măcar şeful secţiei de cultură la Scînteia (organul de presă al Partidului Comunist Român – n.m.), din ’85 până în ’89) reuşeşte să dea o lovitură mortală istoricilor literari.
El descoperă (fără nici un efort) că Eminescu a murit la cu totul altă dată decât aceea acceptată de toată lumea. Iată ce scrie (în “Adevărul literar şi artistic”, nr. 703): “Despre “pensia” lui Eminescu, acordată după deces (sic!) nu mai e nimic de spus”.
Şi ca să nu avem nici o îndoială, se repetă: “…destui alţii vor “beneficia” de respectiva subvenţie ca Eminescu de pensia lui viageră semnată de Carol (sic!) pe marginea catafalcului poetului naţional.”
Cum regele Carol I (nu Carol, fiindcă acesta e numele a doi regi români) a semnat legea de acordare a pensiei poetului (care la acea dată nu era deloc naţional) pe 12 februarie 1889, rezultă, după C. Stănescu, că poetul era mort la respectiva dată.
De fapt, C. Stănescu îl omoară pe Eminescu cu patru luni mai devreme pentru a convinge publicul cât de rău era pe vremea bughezo-moşierimii conduse de unu’ Carol.
Cum nimeni nu avea să ştie când va muri Eminescu, e greu de susţinut că pensia i s-a acordat cu greutate şi foarte târziu.
Iată cum au decurs lucrurile: pe 2 martie 1888, Iacob Negruzzi propune Adunării Deputaţilor acordarea unei pensii lui Mihai Eminescu; Adunarea adoptă proiectul şi hotărăşte să fie votat în regim de urgenţă; după o lună, pe 2 aprilie, proiectul este votat cu 57 de voturi pentru şi 5 contra şi este trimis la Senat; pe 23 noiembrie (între timp fusese vacanţă parlamentară) Senatul votează în unanimitate respectivul proiect de lege; după o altă vacanţă parlamentară (Crăciun şi Anul Nou) regele Carol I promulgă legea, pe 12 februarie 1889. (Ştefan Agopian, “Academia Caţavencu”, nr. 637/2004)
Citeste si articolele:
