Gânduri şi evenimente de început de an (II)
marți, ianuarie 6, 2026 9:27
Toţi rahaţii ăştia care plâng după ceauşismul criminal (au textul „Da’ ce, noi nu ne-am bucurat degeaba în 1989?!”), ar merita trimişi o lună la Canal, la colhoz (să prăşeşti la 35 de grade, iar când vii seara acasă să nu ai curent electric, cum au trăit părinţii mei) sau la mitinguri ceauşiste, să scandeze „Ceauşescu şi poporul”.
Din faţa unui calculator (desktop, laptop, tabletă, smartphone) capitalist, pe o reţea de socializare americană (Facebook, X, Instagram), căcatul nostalgic după foamea, întunericul, frigul şi teroarea din ceauşismul criminal, elogiază ceauşismul criminal, într-un dispreţ total faţă de memoria celor ucişi de comunişti în temniţele de la Sighet, în Timişoara lui decembrie 1989 sau în alte locuri unde bolşevicii au comis genocid împotriva poporului român.
Ţara asta are un noroc chior că este unde este. Şi a avut întotdeauna noroc. În 1916-1918, armata română a fost ciuca bătăilor, de-au intrat nemţii în Bucureşti, iar norocul (salvarea) a venit de la victoria aliaţilor în Occident, iar SUA, Franţa şi Marea Britanie au făcut posibil momentul 1 Decembrie 1918.
În 1939-1940, când aliaţii tradiţionali, Franţa în principal, n-au mai mişcat, Românika s-a făcut de mămăligă: a pierdut Basarabia (furată de ruşi) şi o parte a Ardealului. Plus că au venit comuniştii la putere pe tancurile lui Stalin. Iar „boborul” i-a aplaudat.
Dacă Imperiul Media al securistului puşcăriaş Dan Voiculescu era de partea suveraniştilor în 2024-2025, România era astăzi colhoz rusesc, cu puradelu’ Simion sau nebunul Georgescu preşedinte. Să nu ne amăgim, ţara asta e formată peste 50% din jeguri şi gunoaie, gata oricând să-şi elimine semenii mai răsăriţi.
România are PIB-ul nu ştiu cât de mare şi alte lucruri bune, deoarece o minoritate şi UE au împins această ţară, târâş-grăpiş, înainte. Dacă minoritatea şi UE dispar din ecuaţie, Belarus scrie pe noi. Vom fi iarăşi văgăuna ceauşistă în care se moare de foame şi de teamă, vom fi ciudaţii Europei şi lumii, se vor uita la noi ăştia din Occident ca la ultimii oameni.
Căcărezele Mioriţei nu produc nimic, în afară de manele, jeg, ţigăneli, piţipoance, cocalari, nostalgici comunişti, legionari şi mulţi, îngrozitor de mulţi analfabeţi.
Fata din imaginea de mai jos se numea Genesis Carmona (22 de ani) şi a fost ucisă de regimul dictatorului criminal Maduro, cu un glonţ în cap, în timp ce protesta împotriva lui Maduro, în 2014. Da, acel Maduro pe care jegurile putiniste îl vor înapoi la ucis oameni nevinovaţi în Venezuela.
https://x.com/visegrad24/status/2007997499571929135
România sub apăsarea cizmei foştilor securişti comunişti/ceauşişti



