Hussein Obama, prietenul invadatorilor și teroriştilor

miercuri, decembrie 24, 2014 19:01
Posted in category Basarabia, Istorie

Hussein ObamaTrupele paramilitare rusești, chemate de criminalul Vladimir Voronin, ce trebuie judecat pentru ce-a făcut în 2009, măcelăresc tineri nevinovați, iar, în acest timp, Hussein Obama își boteza câinele familiei

Revoluția anticomunistă din Basararabia, pământ românesc, din 2009, a avut drept preț uciderea unor tineri și maltratarea altor sute de către trupele paramilitare rusești, chemate de criminalul Vladimir Voronin, bolșevicul căruia nu i s-a clintit un păr, după crimele comise din ordinul său în 2009, încă o dovadă că influența Rusiei barbare în Basarabia este foarte mare, chiar dacă, formal, Republica Moldova este guvernată de formațiuni prooccidentale. În acest timp, Hussein Obma avea puternice dureri în cot, o dovadă în acest sens fiind comunicatul anemic al Departamentului de Stat American, în care era folosită celebra limbă de lemn (“chemăm părțile la dialog” bla, bla, bla). M-am gândit atunci că, pentru acest Hussein cu unul din părinți din Africa triburilor neumanizate, soarta a câteva milioane de oameni nu prea contează. Numai că, vom vedea imediat, nu a fost un gest singular.

Ucraina este invadată de Rusia criminalului Vladimir Putin în 2014. Hussein Obma se pupă cu ucigașul de ziariști Putin de câte ori îl prinde la vreo masă

Ghinionul criminalilor ruși în acest început de secol XXI are un singur nume: Ucraina (respect maxim). Ucrainieni nu sunt mămăligari dispuși să lingă în cur orice cizmar care mai adăugă o oră la programul TV, oricum idiot, sau orice plagiator care oferă pomeni la tot cartierul bugetar. Ucrainienii chiar vor o țară liberă, liberă de rusofoni și bolșevici, se înțelege. Deși nu au forța militară a Rusiei, ucrainienii nu acceptă invadarea țării lor. Deși Rusia criminală a semnat un tratat international de recunoastere a granițelor în Europa actuală, iar SUA la fel, Putin invadează Ucraina, iar Hussein Obama are, și în acest caz, puternice dureri în fund. Dovada: SUA nu a întreprins nimic semnificativ pentru a-i da o lecție lui Putin și a-l face să înțeleagă un fapt elementar: nu invadezi o țară independentă, fără să plătești.

Hussein Obama vrea retragerea SUA din lumea arabă. Prețul: niște occidentali decapitați și niște mulți creștini măcelăriți de dorul lui Alah

Ca orice jumătate de arab, Hussein Obama nu uită că, tatăl său african, avea un Mahomed pe care-l amintea ori de câte ori se enerva pe vreun creștin ce trăia bine fără să culeagă banane. Cu aceste reminiscențe ale copilăriei, Hussein Obama încearcă o tactică care duce din start la eșec: tactica defensivă față de copiii lui Mahomed, profetul care avea tot timpul sabia înroșită de sângele celor care aveau ghinionul să-l întâlnească. Să fi uitat Hussein Obama că cea mai bună apărare este atacul? Cine știe. Doar că prețul politicii acestui papă-lapte democrat este plătit de cetățenii obișnuiți și nevinovați, din SUA și nu numai, cei care chiar cred gogoșile cu protecția oferită de SUA propriilor cetățeni și celor din țările aliate.

Mai mult chiar, Hussein Obama pare să finanțeze terorismul arab

Iată un fragment dintr-un material pe această temă.

ISIS este cea mai mare și cea mai bogată grupare teroristă din istorie, care controlează cel mai vast teritoriu și deține cel mai mare arsenal militar. Casa Albă a declarat-o inamicul său numărul unu. Dar tot mai multe informații apar despre rolul administrației Obama în finanțarea, înarmarea și antrenarea ISIS, ca armă pentru a dărâma regimul Assad din Siria. Acum, ea pare că a scăpat de sub control. Sau poate că nu…

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

3 Responses to “Hussein Obama, prietenul invadatorilor și teroriştilor”

  1. Femei si copii, sclave si sclavi in Statul Islamic | A șaptea dimensiune says:

    ianuarie 11th, 2015 at 14:42

    […] (pe jumătate) musulmanului Hussein Obama ne reîntoarcem în Evul Mediu. Ca orice președinte democrat de rahat, Barack Obama are o […]

  2. Despre SUA, Ucraina, razboi si, evident, Romania | A șaptea dimensiune says:

    februarie 6th, 2015 at 17:03

    […] Hussein Obama, prietenul invadatorilor și teroristilor […]

  3. Cum a „reusit” Hussein Obama, chelnerul negru garantat Soros, sa inarmeze peste 40 de milioane de americani | A șaptea dimensiune says:

    mai 27th, 2016 at 16:28

    […] Hussein Obama, prietenul invadatorilor și teroristilor […]

Adauga un comentariu