Lustraţia: un neologism de curăţat limba, mintea şi nomenklatura comunistă

miercuri, iulie 9, 2025 17:04

LustraţieDin latinescul lustratio, lustraţia este o ceremonie prin care se purifică o persoană sau un câmp (de persoane), lustru-ul fiind un sacrificiu expiator care se făcea o dată la cinci ani în Roma antică.

Aşadar nu e un cuvânt familiar limbii române decât poate prin înţelesul celălalt, periferic, de lustrangiu, de lustruire, din care noi, românii, am înţeles, eventual, că şefii nu trebuie lustruiţi, ci pantofii lor, ceea ce s-a şi întâmplat în ultimii 50 de ani (prezentul material apărea în 2005 şi cei 50 de ani se referă la perioada 1965-2005, adică dictatura criminalului Ceauşescu plus democraţia originală a KGB-istului Ion Iliescu – n.m.) de istorie cu greu decelabilă.

Subiectul e, după cum bine ştiţi, vechi de când Punctul 8 de la Timişoara. Dar aşa cum v-aţi dat lesne seama, în ultimii 15 ani (1990 – 2005, n.m.), o minoritate nu putea să impună unei majorităţi vinovate şi slugarnice un punct 8 de vedere „purificator”.

Când minoritatea s-a transformat în majoritate, s-a petrecut un alt fenomen: a început să i se facă frică de minoritatea, fostă majoritate, care a început să invoce drepturile omului. Am trăit s-a auzim şi pe-asta: Ion Iliescu, colegul de sistem al lui Ristea Priboi (fost ofiţer de Securitate – n.m.), Ureche şi Picioruş, invocă drepturile omului! După ce au fost brigadieri pe la canalul Dunăre-Marea Neagră, torţionari şi păzitori ai conturilor Securităţii „Dunărea – Marea Şpagă” (aluzie la puşcăriaşul Dan Felix Voiculescu, fost turnător la Securitate, cel care a furat banii din conturile dictatorului Ceauşescu, fiind angajat la ICE Dunărea, o firmă de comerţ exterior în România comunistă, controlată de Sucuritate, prin care se derulau tranzacţiile financiare legate de exporturile României comuniste, cereale şi energie electrică în principal – n.m.).

Procesul nazismului, cunoscut ca procesul de la Nürnberg, a fost judecat de către învingători, alţii decât poporul german. Prin consecuţie, ar fi trebuit să fim ocupaţi pentru a ni-i judeca alţii pe tătucii comunismului nostru, conform Codului Penal.

Statistic vorbind, nu a existat act de corupţie de proporţii, devalizare bancară, banditism extern sau răpire de ziarişti români în care să nu fi fost amestecat cel puţin un fost activist PCR (Partidul Comunist Român – n.m.) sau un fost securist.

Legea lustraţiei nu înseamnă nici de fel îngrădirea dreptului la circulaţie, la asociere sau la muncă pentru foştii activişti (comunişti – n.m.) şi securişti, ci doar depopularea pe banii noştri a administraţiei de regnul în cauză.

Dreptul omului şi corectitudinea politică pot fi invocate în cazul rromilor care se pot mândri cu o conduită exemplară în numele unui minorităţi a minorităţii. În cazul activiştilor comunişti însă, nu culoarea pielii sau limba maternă este problema imoralităţii lor, ci pervertirea ireductibilă în slujba unui aparat criminal de Stat şi de Partid (comunist – n.m.).

Nimeni nu le va împiedica mântuirea (foştilor activişti comunişti şi foştilor securişti – n.m.) prin act de credinţă sau filantropie, dar la butoanele siguranţei naţionale şi la valorile Naţiunii nu au ce căuta! („Academia Caţavencu”, nr. 696/2005)

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

Adauga un comentariu