Numele lui Tudor Vladimirescu apare pentru prima dată în plină perioadă fanariotă
luni, decembrie 17, 2018 20:16
1807 este anul lui Constantin Ipsilanti, adus pe tronul Munteniei de aliotmanul rusesc. Ciolavecii îl ţin la mare preţuire pe domnul acesta trândav şi parfumat care, pentru un capriciu politic, şi-a abandonat desfrâul dintr-un palat poleit din Petersburg.
Costică, la rândul lui, e nerăbdător să ia parte la istorie, lucru care se reflectă imediat într-un party somptuos cu ofiţerii ruşi. A doua zi, într-un gest care vizează de astă dată chiar istoria naţională, el cere boierilor, breslelor şi poporului să jure ţarului credinţă.
Tempo-ul alert al mişcărilor sale continuă cu formarea unei oşti de mârlani locali, înarmaţi cu archebuze muscăleşti şi îmbrăcaţi cu vestoane căzăceşti. Între noii oşteni se numără şi Tudor din Oltenia, cel care va muri sub numele de Tudor Vladimirescu.
În sprijinul acestei armate de limbă română sar mai multe corpuri de venetici. Este vorba de corpul dragonilor moldoveni, corpul stegarilor sârbi şi corpul lui Caragheorghe în persoană – şeful acestor bravi stegari.
Cu aceste efective, Costică reuşeşte o suită de trei înfrângeri zdrobitoare în faţa corpului ieniceresc, urmate de trei retrageri în goana calului. Ultima sa retragere e de-a dreptul definitivă şi remarcă prin aceea că domnitorul doboară recordul la galop pe ruta Iaşi – Kiev.
De acolo, din îndepărtata Ucraină, Constantin Ispilanti îşi deplânge, într-un palat, ghinionul istoric. Apoi, suflându-şi nasul într-o frapieră de argint, îşi mai toarnă un pahar de şampanie şi înjură soarta ingrată cu gura plină de caviar. (“Academia Caţavencu”, nr. 557/2002)
Citeste si articolele:
