Şosete bărbaţi – istorie şi actualitate
vineri, decembrie 24, 2021 11:00Dacă tot a venit frigul, este momentul să avem grijă de picioarele noastre. De buna lor funcţionare, de sănătatea lor. Şi cel mai bun mod de a avea picioare funcţionabile, care nu ne lasă la greu, este să le protejăm de frig. De aceea, nişte sosete barbati de pe site-ul ciserom.ro, ce pot fi comandate online, ar fi alegerea potrivită.
O fi o caracteristică masculină, n-o fi, dar sunt genul de persoană pe care mersul la cumpărături n-o dă pe spate. Atunci când mai merg singur să cumpăr ceva, timpul petrecut în magazin este foarte scurt (asta dacă nu comand online). Am ochit produsul, l-am analizat sumar, maxim jumătate de minut, şi l-am luat, dacă este ceea ce caut. Unde vreau să ajung? Păi, la faptul că, în cazul şoşetelor am procedat la fel. Am ochit un set de şapte perechi de şosete pe site-ul ciserom.ro, mi-a plăcut, l-am comandat. De ce? Simplu: acest set mă scuteşte de a umbla aiurea prin magazine, în căutarea unor alte şosete, în cazul în care, după o perioadă de timp, am nevoie de aşa ceva.
Cel mai mare coşmar al meu (exagerez; nu este cel mai mare dintre toate, dar, în privinţa mersului la cumpărături, este) este să merg cu soţia la cumpărături. Nu ştiu dacă toate fetele sunt la fel, dar în cazul partenerei mele de viaţă lucrurile devin foarte horror pentru mine, atunci când intrăm într-un magazin. Cum v-am spus, sunt genul care nu stă ore întregi, nici măcar zeci de minute, la văzut, comparat, probat produse comerciale. Ceea ce nu este cazul soţiei mele. Odată intrată în magazin, trebuie să ai o răbdare imensă până te vezi ieşit de acolo. “Stai că trebuie să văd şi asta, şi cealaltă, şi răstcealaltă… Ah, dar am uitat că-mi trebuie şi produsul X”, iar până să-l cumpere se mai uită la vreo 10 produse din aceeaşi categorie. “Ştii, m-am gândit, să mai cumpărăm şi produsul Y, cel de acasă fiind deja depăşit”; cel “de acasă” fiind cumpărat nu cu mult timp în urmă. Etc., etc., etc.
Evident, şi atunci când ne hotărâm să comandăm online, urmează acelaşi ritual. “Ăsta parcă nu-i aşa drăguţ, celălalt are o culoare ştearsă, ce nu-mi place,…, al 30-lea este prea nu ştiu cum; hai mai bine să căutăm în altă parte”. Aşa că, pentru a scăpa, atunci când se poate, aleg singur produsele. I-am spus că am nevoie de nişte şosete mai deosebite, pentru iarnă. Îmi sugera să căutăm împreună. Cum tot păţitul este priceput/prevăzător, i-am explicat că am găsit un loc unde produsele sunt exact pe gustul meu şi nu este nevoie să colindăm tot Internetul pentru a comanda nişte şosete pentru bărbaţi. “Am şi ales modelul, sunt groase, sunt mărimea potrivită, nu mai este nevoie să caut”, a fost completarea mea. Se pare că a înţeles şi am fost în sfârşit liber să comand rapid ceea ce am nevoie.
Ciorapi, şosete bărbaţi – scurt istoric
Ciorapii şi şosetele au apărut odată cu revoluţia industrială, cea care a schimbat radical modul de viaţă al pământenilor. Mai exact, în anul de graţie 1589, William Lee, după câteva încercări, reuşeşte să facă funcţionabilă prima maşină de tricotat ciorapi din lume. Aşa au apărut primii ciorapi din bumbac, din lână sau din mătase. Evident, aceştia nu aveau formele şi dimensiunile de astăzi, ci erau mai grosolani, mai puţin cizelaţi. Dar începutul era făcut.
Ei bine, oamenii acelor vremuri se protejau de frig cu şosete şi ciorapi fabricaţi de acea maşină de tricotat ciorapi, maşină care a avut parte de tot soiul de îmbunătăţiri până în anul 1930. În acel an, 1930, este inventată o nouă maşină de tricotat, în modul circular, aceasta făcând posibilă tricotarea ciorapului/şosetei dintr-o singură bucată. Vechea tehnică, ce a funcţionat nişte sute de ani, tricota două jumătăţi de ciorap, acestea fiind în final îmbinate printr-o cusătură.
Materialele din care se fabricau ciorapii şi şostele au răma aceleaşi – bumbac, lână, mătase – până în anul 1939, atunci când Julian Hill a creat prima fibră sintetică, celebrul “nylon”. În primii ani de la apariţie, nylon-ul a avut un succes teribil, în primul an vânzându-se peste 64 de milioane de perechi de ciorapi din nylon numai în SUA.
Au urmat alte inovaţii şi, datorită progresului tehnologic, şoşetele şi ciorapii de astăzi sunt mai fini, sunt produşi în mai multe culori şi, cel mai important, au preţuri accesibile.
Revenind la site-ul ciserom.ro, acolo unde putem comanda online şosete şi ciorapi, iată şi datele de contact.
CISEROM SA
Adresa: 515800 Sebeş, jud. Alba, str. Dorin Pavel nr. 78
Mobil: +40 758 064386
Telefon: +40 258 732785, 732116, 733287
E-mail: ciserom@ciserom.ro