Adevărul despre “marea” flotă a României comuniste

vineri, aprilie 26, 2019 15:20

FlotaAtunci când vine vorba de România comunistă, nostalgicii bolşevismului criminal amintesc, printre altele, de “marea” flotă a României comuniste, a nu ştiu câta din lume. Ceea ce nu spun aceşti ignoranţi sau răuvoitori este un adevăr limpede ca lumina zilei: tot ce construia România comunistă se baza pe ţările ‘frăţeşti’ comuniste, pe exportul în aceste ţări, sau pe tot felul de dictatori africani sau arabi, care cumpărau din România produse ieftine, dar de proastă calitate, deoarece ţările Vestului dezvoltat nu aveau relaţii comerciale cu astfel de dictaturi. Ca să n-o mai lungesc, cu excepţiile onorabile de rigoare, “marea” industrie comunistă a devenit, după 1989, odată cu căderea comunismului în Europa şi căderea dictatorilor africani, o producătoare de produse greu vandabile. Evident, exista varianta privatizării şi retehnologizării imediate, lucru propus de ţărănistul Ion Raţia, la alegerile din “Duminica Orbului” (20 mai 1990), însă “boborul”, ieşit din întunericul comunist, a votat, în procent de aproximativ 85%, un fost nomenclaturist comunist, fost membru marcant al Partidului Comunist Român, fost agent KGB, racolat pe vremea studenţiei la Moscova, cu soţia rusoaică, Ion Iliescu pe numele său, cel care a păstrat la stat “marea” industrie comunistă, care în 15 ani a devenit un morman de fiare vechi.

Revenind la povestea flotei din România comunistă, pierdută şi ea de guvernările ciumei roşii = FSN = PDSR = PSD, iată un material pe această temă din 2003, atunci când amintirea hoţiilor şi fărădelegilor politicienilor corupţi din anii 1990 era ceva mai proaspătă.

Scandalul flotei: câteva nave eşuate în plasele unei justiţii bolnave (“Academia Caţavencu”, nr. 600/2003)

”Urmare a ordinului dumneavoastră telefonic, alăturat vă înaintăm – spre observare – cererea … formulată de … rugându-vă a dispune”. Stimaţi cititori, vă invităm să participaţi la un concurs de perspicacitate. Holbaţi-vă la extrasul de mai sus şi spuneţi în ce relaţie se află partenerii corespondenţei cu pricina. Amanţi nu sunt, cu siguranţă, dar nici cu totul independenţi unul de celălalt nu sunt. Deci, iată, alo, sună primul telefon, da, corect, este vorba de o instituţie de tip militar. Deşi, dacă citim pe antet, ai putea crede că sunt civili: expeditorul este procurorul general al Parchetului Curţii de Apel Constanţa, iar destinatarul – cel care a transmis telefonic un ordin şi de la care aşteptăm cu sufletul la gură să dispună – este prim-adjunctul procurorului general. Iar la mijloc e independenţa justiţiei.

Bun, şi? Un ordin, un telefon, ce, nu s-a mai văzut? Păi, ba da, dar ia adăugaţi că efectul acestei coversaţii a fost condamnarea a 6 persoane. Pentru că s-au dat nişte telefoane, nu pentru vreo vinovăţie. La ora la care scriem, dosarul celor 6 este expediat la Starsbourg, spre deosebire de protagonişti, care sunt repartizaţi după cum urmează: 3 la spitalul penitenciar Jilava, unul la Poarta Albă, una la Târgşor, iar ultimul este încă liber.

Condamnaţii sunt victime ale presiunilor politice, începând din 1994 şi până astăzi (2003 – n.m.). Singurele situaţii în care li s-a făcut dreptate au fost cele în care s-a discutat despre fapte: judecătoria şi tribunalul, unde au fost achitaţi. De cum s-a urcat spre instanţele superioare, cele cu vârfurile în norii politici, a început grindina de telefoane.

Despre Petromin este vorba. Adică despre istoria scurtă a flotei României. Cea mai severă analiză a situaţiei mândrei noastre flote a fost făcută, în 1988, de Ion Dincă, zis “Te leagă”. Sute de indivizi siniştri, din toate instituţiile de control imaginabile pe vremea lui Ceaşcă, au descins la Constanţa. Concluzia a fost – încă de atunci, atenţie, nostalgicilor şi patrioţilor – că flota era în faliment. Nu intrăm în detalii tehnice; era subvenţionată, bătrână, tehnologizată româneşte, deci suicidar şi masiv dependentă de CAER (grupul ţărilor comuniste din Europa – n.m.). Până să se enerveze Ceauşescu pe analiză, au apucat alde Iliescu puterea şi l-au împuşcat. Supravieţuitorii controlului lui Dincă au început să-şi pună problema salvării a ce se mai putea dintre cele 271 de nave existente la începutul anilor 1990, în condiţiile în care dispăruseră şi CAER-ul, şi subvenţiile. Prima iniţiativă a fost împărţirea în 3 companii comerciale – Petromin, Romline şi Navrom. Toată lumea era de acord cu privatizarea. Drept care zeci de SRL-uri de şmecheri s-au şi înfipt să cumpere vapoare. N-a ţinut, directorii de atunci sperau în soluţii reale. Ghinion, unul dintre SRL-urile astea refuzate edita şi o publicaţie de mare tiraj. Jigniţi, au declanşat o campanie dd baltă împotriva directorilor de atunci, în particular a “Şogunului” (Călin Marinescu).

Directorii cu pricina au optat pentru o asociere cu un armator grec, unul dintre cei mai cu cheag de autentic armator, Ioanis Alafouzos. După toate expertizele ulterioare declanşării procesului, asocierea s-a dovedit profitabilă. Forma de transfer a navelor către noua companie (Petromin + Ermis = Minerva) a fost principalul cap de acuzare: 9 nave ale Petromin au fost vândute companiei care s-a născut cu participarea Petromin şi a firmei grecului cu preţul simbolic de 1 dolar. Fiecare navă a devenit apoi o mocro-firmă care avea ca proprietar firma firma româno-greacă. Aceste artificii erau – şi sunt – practicate pentru a feri firma-mamă de impactul vreunui eşec al unei nave. În sfârşit, s-a pedalat ani de zile, şi încă mai auzi câte un rromân nervos, pe faptul că s-a renunţat la pavilionul românesc. O navă înmatriculată în România îşi putea lua adio de la credite din partea băncilor străine, România având atunci, după revoluţii şi mineriade, o cotă de risc uriaşă. Sub pavilion străin, dar în proprietate românească, problema era ocolită. Ruşii începuseră să practice repavilionizarea încă din 1988. Dar dacă s-a scris că a fost vândută ţara, asta e, sunt trădători.

Primul atac politic a demarat pe fondul acestei campanii de presă. Imaginaţi-vă ce şansă pentru un politician abil: să apară public un scandal gata făcut pe care nu trebuie decât să-l atârni de coada adversarului tău politic. Zis şi făcut: Iliescu simţea în rânză nevoia să îl învineţească pe inamicul său din epocă, proaspăt debarcat cu mineri, Petre Roman. Care îl avea în suită şi pe Băsescu, cu o altă operaţiune similară, Clavenes. Dacă “Şogunii” puteau fi înfundaţi, erau mari şanse să-i tragă după ei pe cei cu istorii similare. Drept care s-a dat verde acţiunii în justiţie. Mai întâi a fost debarcată echipa de vânzători de ţară, după care s-a demarat în forţă cu arestarea lor. S-au deschis dosare penale în veselie – 14 români plus Alafouzos. Ulterior, 7 dintre funcţionari au fost scoşi de sub urmărire penală (pentru aceleaşi fapte ceilalţi erau păstraţi în urmărire). Cât despre grec, evoluţia relaţiei lui cu Justiţia spune totul despre prostituţie: cu dosar de urmărire, cu mandat de arestare, grecul a forfotit prin ţară, negociind liniştit cu politicienii zilei, până deunăzi, când s-a aflat ca era urmărit cu prilejul prescrieriii faptelor.

Am vorbit poate prea hotărât despre nevinovăţia celor 7. Adevărul este că nu e complicat să fii convins: raportul comaniei Ptromin, depus într-una dintre instanţe, spune clar că nu există nici un prejudiciu. Or, Petromin este partea considerată vătămată. Două firme internaţionale de audit au făcut evaluări succesive, după eliminarea echipei incriminate (a doua a auditat controlul prcedentei); concluzia a fost fermă, nu numai că nu există prejudiciul de 100 milioane de dolari, ci s-a realizat un profit de 13 milioane, din care Petromin a încasat efectiv 4 milioane. Pentru că scandalul cu prejudiciul era în toi, directorii de atunci au ascuns profitul într-un cont “de aşteptare”. Auditurile din anul 1995 şi apoi din 1998 au vizualizat însă intrările. Mai departe: înlocuitorii “vinovaţilor” nu numai că n-au suspendat “criminala asociere”, ci au lărgit-o, adăugând încă 7 nave. E adevărat că au schimbat, cu acest prilej, numele firmei. Ei bine, firma a continuat să existe, şi încă profitabil. Şi, mai degrabă simbolic, nu s-a pierdut nici o navă, ele fiind în continuare în proprietatea (mixtă) a companiei româneşti. Asta în timp ce 7 persoane au fost condamnate la închisoare cu executare de până la 12 ani pentru că au creat o firmă profitabilă. Vouă nu vi se pare ciudat?

Şi acum să vorbim despre presiuni politice. Multe dintre proble favorabile condamnaţilor au fost ascunse pur şi simplu de instituţiile aflate direct sub control politic – Parchet şi Poliţie (aşa cum vor şi astăzi borfaşii Dragnea şi Tăriceanu, prin schimbarea legilor justiţiei – n.m.). Unele n-au apărut decât în ultimii ani (auditurile au fost obţinute de apărare direct de la firmele cu pricina, după ce au aflat că există), accesul la altele a fost obstrucţionat pe motiv de “confidenţialitate”. Şi mai limpede, în lunga istorie a cazului, în momentele de acalmie, unele instanţe s-au pronunţat favorabil inculpaţilor; aceleaşi instanţe s-au pronunţat în ultimii doi ani (2001 şi 2002 – n.m.), asupra aceloraşi chestiuni, fix pe dos. Pe scurt, dosarul documentat pentru plângerea la Starsbourg conţine câteva zeci de paragrafe din declaraţia universală a drepturilor omului care au fost încălcate.

Dar cine, maică, ţine morţiş să-i înfunde pe ani de zile pe oamenii ăştia şi încă cu preţul unui mare proces pierdut de România în faţa Europei? Păi, mai întâi, aţi văzut, a fost Iliescu, cel care încerca să le trântească lui Roman şi Băsescu cazul ăsta în ceafă. Apoi a venit justiţiarul păgubos Constantinescu. Care a ales cazul Petromin tot ca să-l faulteze pe Băsescu (după ce marinarul provocase criza de guvern de căzuse Ciorbea); de partea artizanală propriu-zisă, cei iniţiaţi spun că au simţit mirosul lui Dorin Marian, al lui Costin Georgescu şi al generalului de poliţie Bogdan. Ei, dar se duse Constantinescu şi apăru din nou Iliescu. Dar de data asta nu Ilici este motorul nedreptăţii, ci echipa Năstase. Doar ţinta pare să fie, pentru eternitate, aceeaşi: Băsescu. Iar victimele, nişte oameni terminaţi de anii de procese şi întemniţări, sunt folosite ca instrument de luptă politică. Băsescu nu va păţi nimic, în schimb Şogunii riscă să moară uitaţi în închisori.

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

Adauga un comentariu