A șaptea dimensiune

Casă, şpagă, mânz, obraz

După ce s-au plimbat secole prin gurile unor goţi, după ce au fost stâlcite în măsele de huni, după ce au îndurat tortura limbii slave, după ce au fost izbite de pereţii palatinului tătaro-turc, în fine, după ce abia au scăpat de pronunţia lui Menumorut, Glad şi Mircea cel Bătrân, cele 150 de cuvinte rostite în original de Burebista şi Scorillo au ajuns la urechile noastre şi s-au cuibărit obosite în DEX. Ele sunt numite azi substratul dacic, încep cu „brazdă, gazdă” şi lingviştii ne asigură că au o vechime de două-trei milenii, două-trei milenii şi ceva.

Există însă un alt grup de cuvinte cu mari posibilităţi de a răzbate veacurile, ce formează substratul tragic. Aceste cuvinte s-au născut mai recent, dar au, pe lângă avantajul sonorităţii fără cusur, un plus de eficienţă la beneficiar, o aderenţă suplimentară la realul profitabil. Aceste cuvinte din substratul tragic încep cu „casă, şpagă”, continuă cu „tupeu, abuz” şi se încheie, la sfârşitul mandatului, cu „nesimţire, milioane de euro”. Cuvintele din substratul tragic au o neobişnuită vigoare istorică deoarece s-au născut dintr-o veche specie democratică: ticăloşia de protocol.

„Sistemul ticăloşit”, formularea preferată a preşedintelui Traian Băsescu, cea care l-a ajutat să câştige alegerile din 2004, a gâdilat plăcut timpanul electoratului. Melodia cu marinarul drept, care pedepseşte tagma jefuitorilor, a prins. Sincer, onest, bogat – dar cu argumente –, candidatul Alianţei D.A. (Dreptate şi Adevăr) la preşedinţia României a fost idealizat cu simpatie şi transformat într-o statuie perfect verticală, al cărei unic lucru strâmb era smocul de păr.

Ei bine, în realitate, nu talentul matrozului l-au dat de-a berbeleacul pe mult-prea-coruptul Adrian Năstase, cu un funcţionar din Primăria Capitalei care şi-a ţinut gura. Semnătura lui depusă pe repartiţia de casă a lui Băsescu putea arunca în aer turul doi al alegerilor prezidenţiale. Dată în vileag într-un moment de egalitate absolută la exit-poll-uri, ilegalitatea comisă de iepuraş probabil că l-ar fi făcut preşedinte pe urs. Tăcerea însă a decis. Tătucul baronilor din PSD, Adrian Năstase, a fost răpus de un mut.

Dar viaţa politică e compusă şi din tăceri, şi din mers pe burtă, şi din stat în picioare, vertical. De la înălţimi diferite, răul şi binele se văd diferit. Lui Traian Băsescu i-a plăcut să trăiască bine încă de pe vremea când era simplu primar. Afacerea cu îngheţata, unul dintre miturile lui preferate, i-a permis să-şi cumpere doar o vilă de 280.000 de euro (la valoarea de la începutul anilor 2000, mai mare ca cea de astăzi – n.m.). Aşa că, pe lângă casa din Mareşal Prezan, primită de la stat, a mai primit o casă de la primărie, un apartament de 370 de metri pătraţi, în care încap fără probleme şase apartamente de două camere confort unu.

În 2003, chiriaşul Traian Băsescu a făcut probabil o cerere către primarul Traian Băsescu să-i aprobe cumpărarea apartamentului de şase ori mai mare la un preţ de zece ori mai mic. Într-un scenariu ridicol şi absurd, mi-l închipui pe Băsescu dându-şi chiar o şpagă, şi tot pe Băsescu primind-o, închipuire imposibilă înainte de alegerile prezidenţiale din 2004.

Ceea ce pare o mare deziluzie, un act grav de imoralitate, e doar o izbândă a limbajului modern. Substratul tragic iese la rampă. Din străfundurile impure ale moralei de tranziţie, vocabularul de cumetrie rânjeşte nemuritor şi eficient. Cuvintele noi ale profitului politic nu-şi aleg proprietarii: casă şi şpagă să fie, că lipsă de obraz e destulă. („Academia Caţavencu”, nr. 687/2004)

Citeste si articolele:

• Prin 2001, Adrian Năstase (PSD) era Naşul mafiei bihorene
• Adrian Năstase a preluat, personal, controlul jafului forestier
• Cum a distrus mafia PSD-ista combinatul siderurgic, Sidex, Galati
• Cum a ramas Snagovul, dupa 1989, cuibusorul de nebunii al mafiei PSD-iste
• Cum a prapadit PSD flota de pescuit oceanic a Romaniei