Am avut şi noi, băi nene, războaie macedonene

luni, iunie 4, 2018 16:13
Posted in category Istorie

Adevarata istorie a romanilorŞi cum stătea el Lisimah pradă reveriei pe malul drept al bătrânului Danubiu, odată se dezmetici şi dădu două ordine scurte. Primul ordin, ajuns în capul regelui în ordinea importanţei lui, fu “Daţi-mi careva ceva de băut!”, iar al doilea fu, bineînţeles, “Cuceriţi Dacia!”. Luptele începură imediat şi se sfârşiră una câte una – cum zice Diodor din Sicilia – cu înfrângerea armatei macedonene. Dacă am fi analişti militari sau dacă ne-am baza pe cunoştinţe de istorie solide – ceea ce nu e cazul – monotonia asta a victoriilor gete ne-ar părea suspectă.

Adică cum: cea mai disciplinată, cea mai învingătoare şi cea mai fioroasă armată a epocii să fie umilită de o mână de arcaşi barbari, luptători cu juma’ de normă, cărora grija prisăcii, oieritul şi doinitul abia de le mai lăsau timp să exerseze ocazional pălitura mocănească la ţurloaie? Ei bine, se pare că da. Nu degeaba Herodot îi numeşte pe geţi “cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci”. Deşi, dacă te gândeşti în ce hal ajunseseră tracii în vremea aia, nici nu era mare scofală.

Dar să revenim la războaiele lui Lisimah cu Dromihete şi să ne oprim la unul anume. Este vorba de bătălia – sau, mai probabil, ambuscada – în care Agatocle, fiul regelui macedonean, cade prizonier. În acele timpuri, în care puşcăria încă nu evoluase conceptual, să cazi în mâna inamicului era un risc plin de aluzii letale. Deoarece o veche învăţătură a lui Zamolxe sugera combatanţilor geţi să nu-şi mai complice bucuria victoriei cu grija hrănirii unei guri duşmane, în armata lui Dromihete se răspândise obiceiul de a nu lua prizonieri.

Totuşi, fiind vorba de Agatocle şi văzând că cele patruzeci de săgeţi înfipte-n spinarea lui n-au reuşit să-l dea gata, geţii au hotărât să-l ia prizonier. Din dispoziţia lui Dromihete, prinsul a fost tratat regeşte, dacă se poate spune aşa ceva despre friptura de viezure, zeama de barză şi brânza de mânz, feluri specifice lexicului de-atunci. Ba într-un târziu, când vlăstarul regal era tot mai palid de la asemenea prânzuri şi leşina din picioare când îl speriau copii cu cina, acesta a fost eliberat.

Agatocle a fost trimis plocon la tatăl său aflat în pragul disperării paterne, mai exact pe malul drept al Istrului, gata să năvălească iar, într-un moment prielnic. În scrisorile de însoţire, Dromihete îl pofti pe machedon să înceteze cu belicismele şi să aleagă pacea, omenia şi buna înţelegere între el şi geţi.

Ei bine, ca să vedeţi ce-a găsit Lisimah nimerit să facă cu scrisoarea lui Dromihete, trebuie să citiţi episodul următor. (“Academia Caţavencu”, nr. 458/2000)

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

Adauga un comentariu