Când ieşeam din geana vremii, au venit macedonenii

vineri, iunie 1, 2018 15:35
Posted in category Istorie

Adevarata istorie a romanilorÎntr-o frumoasă dimineaţă de noiembrie, o minunată ploaie mocănească şiroia peste noroaiele Câmpiei Getice. Farmecul zilei era sporit de un frig năpraznic, de croncănitul unui stol de corbi oportunişti şi de lipsa oricăror perspective reale de confort. Era prin anul 300 înaintea erei noastre – de fapt, anul 300 pur şi simplu, deoarece nu se gândea încă nimeni la ieslea din Nazaret.

Lisimah, urmaşul lui Alexandru Macedon în Tracia, privea spre malul stâng al Dunării din direcţia sud, adică de pe malul drept. Marele rege căzuse pradă unei explicabile depresii. Pe de o aprte, ochii plini de melancolie indicau clar acest fapt, iar – pe de alta – fruntea plină de cucuie arăta că atunci când căzuse pradă depresiei, regele se afla pe cal. Gândurile se învălmăşeau întunecate în mintea lui Lisimah. Problemele împărăţiei îl covârşeau. Pe lângă gloria lui Alexandru, înfăptuirile lui erau extrem de subţiri.

Armatele macedonene prădaseră cam tot ce putea fi prădat în Tracia tradiţională, inclusiv propriile cetăţi. Generalii se moleşiseră în petreceri de cazarmă, iar soldaţii atinseseră apogeul blazării jefuind la infinit gospodăriile unor traci care nu mai munceau de mult. Cuceririle totale abia dacă însumau câteva lanuri părăsite de proprietari, învecinate cu imperiul. Era prea puţin, după cum spune istoricul grec Polyainos sau, după cum am spune noi – mai nimic.

De aceea, privirea dezorientată din acea dimineaţă de noiembrie, privire aruncată de Lisimah peste Istru în inima Câmpiei Getice, era plină de semnificaţii. Una dintre semnificaţii ar fi aceea că regele admira de la distanţă bogăţiile vecinilor geţi. Alta ar fi că în zilele următoare ar fi putut începe un război de toată frumuseţea pe prisăcile, turmele, holdele şi viile din zare. Istoricii sunt de părere că ambele semnificaţii au stat la baza lungului conflict care a izbucnit, într-adevăr, în zilele următoare. Deşi exegeţii pun pe lista motivelor şi refuzul lui Lisimah de a ceda geţilor Capidava, Genucla şi înfloritoarea cetate Carsium, noi suntem de acord cu ei şi chiar nu ştim de ce-am mai adăugat această frază.

Războiul fiind pe punctul de a începe, trebuie să spunem şi cine era regele geţilor. Regele geţilor era Dromihetes, un get de toată isprava, unul dintre cei trei mari conducători daci Dromihetes, Burebista şi Decebal. Dar despre lupta lui cu tufaşul Lisimah, în episodul următor. (“Academia Caţavencu”, nr. 457/2000)

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

Adauga un comentariu