Cum se dezintegrează România în viziunea unor minţi bolnave

miercuri, aprilie 25, 2018 15:38

RomaniaDupă ce neocomuiştii distrug ţara, mai apar tot soiul de rătăciţi care acuză UE, marţienii sau triburile unei planete îndepărtate de această distrugere. În mod asemănător, există minţi bolnave, în viziunea cărora organismele internaţionale, la care România a aderat, ne vor răul, urmăresc dezintegrarea României. Dar aceste gunoaie roşii, căci asta sunt, nu suflă o vorbă despre adevărata dezintegrare a României, produsă începând cu 23 august 1939, atunci când prietenii de ideologie şi de crime, Stalin şi Hitler, au hotărât, prin ceea ce se numeşte pactul Molotov-Ribbentrop, furtul Basarabiei, nordului Bucovinei şi ţinutului Herţa din cuprinsul teritoriului României şi trecerea lor în posesia Rusiei comuniste. Iar această tragedie a fost aplaudată de puţinii comunişti români, mai toţi terorişti fanatici în slujba Moscovei, din acea perioadă. Cred cu tărie că, precum în statul Chile dintr-o anumită perioadă, comuniştii trebuie izolaţi, condamnaţi şi, dacă este nevoie, executaţi deoarece sunt trădători de neam şi ţară, aceştia contribuind din plin la furtul de către ruşi a unei părţi importante din teritoriul naţional. Cum şi-au manifestat comuiştii intenţia de a păstra România la nivel tribal şi în sfera de influenţă a celei mai înapoiate ţări din Europa, o ţară feudală, dar cu ambiţii imperialiste, adică de a-şi reface imperiul roşu sau ţarist – este vorba, evident, de Rusia – vedem dintr-un material mai vechi, publicat în “Academia Caţavencu” (nr. 438/2000)

Sindromul dezintegrării precoce la români

Între debutul impotenţei şi scenariul dezintegrării României există o legătură indisolubilă: şi impotentul, şi victima scenariului dezintegrării sunt convinşi că li se ia ceva – ramul, în cazul impotentului, şi, respectiv, râul – fără să li se dea nimic în schimb. Excepţie face Corin Bianu, un posibil impotent şi, probabil, fost securist necrozat, cu titlul său de excepţie, Scenariul NATO pentru dezintegrarea României (Casa Editorială ODEON, Bucureşti, 1999, 159 pag., preţ necunoscut, deci nepreţuit), care confirmă, totuşi, că după ce ţi-a murit Securitatea, nu te mai poate aştepta decât, cel mult, impotenţa. Aflăm de la Corin Bianu că România s-a făcut vinovată (?) şi că acum urmează pedeapsa cea mare, dezintegrarea, adică smulgerea unor hălci semnificative din trupul ei sacru (între timp, au trecut aproape 20 de ani şi, evident, nu s-a întâmplat nicio dezintegrare – n.m.). O halcă ar fi Transilvania, alta Banatul, alta Moldova şi, în fine, ultimele ar fi testicolele autorului, deşi el n-o zice încă pe şleau, chiar dacă, conform logicii lui, asta urmează. Părerea noastră e că sindromul lui Bianu nu e chiar capăt de lume şi că se poate trata – dar trebuie s-o înceapă încă de pe acum – cu salate de ţelină şi ginseng, din care să nu lipsească, în ruptul capului, cucuta, mătrăguna şi omagul galben.

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

Adauga un comentariu