David Lynch se întâmplă din nou

sâmbătă, decembrie 1, 2018 18:31
Posted in category Educatie

Mulholland Drive – Calea MisterelorMulholland Drive – Calea Misterelor (2001); regia: David Lynch; cu: Naomi Watts, Laura Harring, Justin Theroux etc.

“Vrem banii înapoi!”, strigau la aprinderea luminii în sală spectatorii terorizaţi că nu au înţeles nimic din filmul lui Lynch. Vreo trei cupluri de fete relativ vulgărele, o pereche mai în vârstă în care cel puţin el păruse foarte intelectual, câţiva care urcaseră la balcon şi coborau pe scară complet derutaţi.

Arta nu e democratică şi Lynch e unul dintre dictatorii ei, aşa mi s-a părut şi-am râs în barbă după acest film senzaţional. Un fir roşu conducător traversează producţiile lui Lynch, în opinia mea, şi anume pierderea inocenţei. S-a întâmplat acest lucru în “Catifeaua albastră”, s-a tot întâmplat în “Twin Peaks”, iată că se întâmplă din nou în “Mulholland Drive”.

O fată vine la Hollywood să se facă actriţă, intră într-un anturaj prost, devine lesbiană şi se prăpădeşte de droguri şi depresii sentimentalo-profesionale, împuşcându-se într-un motel. Iar Lynch alege să ne spună această poveste în cel mai încurcat mod cu putinţă, ca o amintire a altei fete care tocmai a suferit un accident şi e amnezică şi se crede cealaltă sau ne face pe noi să o credem cealaltă.

Aproape tot filmul cele două fete sunt împreună şi încearcă, tot împreună, să pătrundă misterul identităţii celei amnezice, iar spre sfârşit, când una dispare şi ne dăm seama că a fost un fel de amintire-fantomă, şocul e teribil. Să mai spun că povestea e teribilă, că realizarea e teribilă şi că tot inventarul lui Lynch e prezent (draperiile roşii din Twin Peaks, piticul, tot de acolo, muzica lui Angelo Badalamenti, viziunile macabre prevestitoare, secvenţele de conştiinţă încetinită sau cum naiba s-or numi ele, personaje misterioase şi tot felul de simboluri care se cer descifrate).

La două săptămâni după ce am văzut filmul, încă nu mi-am dat seama care dintre cele două fete a murit. Şi mă gândesc că poate aşa a plănuit Lynch să îşi facă filmul profitabil. Oamenii să nu îl înţeleagă şi să fie nevoiţi să îl mai vadă odată. (“Academia Caţavencu”, nr. 552/2002)

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

Adauga un comentariu