Filme vechi, dar bune (XII)

luni, iulie 16, 2018 13:31
Posted in category Educatie

Oh Brother, Where Art ThouBun film! Oh Brother, Where Art Thou – Marea Hoinăreală (2000; regia: Joel Coen; cu: George Clooney, Tim Blake Nelson, John Goodman, John Tarturro etc.) este genul de film pe care mi-am propus să îl văd de încă şase ori. De două ori ca să mă satur de muzică, de trei ori ca să înţeleg construcţia întortocheată, de două ori ca să descopăr în ce fel filmul reproduce Odiseea, carte după care fraţii Coen au afirmat că l-au făcut deşi tot ei au mărturisit că n-au citit-o niciodată, şi de încă vreo trei ori ca să râd bine.

Trei la primărie, două la şcoala de fete … parcă fac mai mult de şase, dar, că veni vorba, scenarist pare să fi fost însuşi Caragiale. Veţi vedea o intrigă politică paralelă de toată frumuseţea, cu alegeri, cu lovituri la ţurloaie, cu promisiuni, cu mitinguri electorale sudiste, cu malversaţiuni politicianiste şi cu foarte familiare întorsături de situaţie á la Dâmboviţa.

Pe scurt: trei deţinuţi evadează ca să găsească o comoară care nu există. Pe drum devin fără să ştie o celebră formaţie country, întâlnesc tot felul de personaje, distrug Ku-Klux-Klan-ul local, ajută un jupân Trahanache să rămână la putere şi termină filmul cu bine.

Lumea sudului post-sclavagist se umple de o teroare digerabilă şi linşajele se termină toate cu happy-end. Umorul fraţilor Coen e foarte subtil şi în scena paralizantă a adunării Ku-Klux-ului, unde poţi vedea un lider al Klanului ţinând o cuvântare în maniera predicatorilor negri de biserică, cu întreruperi ale publicului, cu retorisme care cer părerea celor de faţă etc.

Pe bune, un film atât de fain încât, dacă mă invitaţi, o să vin să-l văd cu voi şi a 30-a oară. (“Academia Caţavencu”, nr. 489/2001)

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

6 Responses to “Filme vechi, dar bune (XII)”

  1. Nu e Dark-ul atât de negru | A șaptea dimensiune says:

    august 25th, 2018 at 13:51

    […] Filme vechi, dar bune (XII) […]

  2. Jack Spintecătorul, mason în serie | A șaptea dimensiune says:

    septembrie 8th, 2018 at 10:11

    […] Filme vechi, dar bune (XII) […]

  3. Cel mai hobbit dintre pământeni | A șaptea dimensiune says:

    septembrie 16th, 2018 at 12:51

    […] Filme vechi, dar bune (XII) […]

  4. Filme vechi, dar bune (XIII) | A șaptea dimensiune says:

    octombrie 22nd, 2018 at 19:24

    […] Filme vechi, dar bune (XII) […]

  5. NoRocco şi fraţii săi | A șaptea dimensiune says:

    mai 11th, 2019 at 13:18

    […] Filme vechi, dar bune (XII) […]

Adauga un comentariu