În timp ce Românica trăieşte în Evul Mediu şi bagă bani publici în averile popilor, lumea civilizată legalizează drogurile

duminică, decembrie 16, 2018 12:06
Posted in category Literatura

Sat Olanda versus MoldovaCu PSD-ul mafiot şi criminal la guvernare, prăpastia dintre lumea civilizată şi Românica se adânceşte.

În Suedia, toate plăţile se fac cu cardul. În Românica, banii încă sunt ţinuţi la ciorap, ca-n Evul Mediu.

În Finlanda, începând cu anul şcolar 2016 – 2017, scrisul de mână a devenit materie de studiu opţională. În Românica, încă se scrie cu creionul, în şcoli fără avize sanitare.

În Olanda, s-au legalizat drogurile uşoare, în urmă cu nişte ani, iar drogurile în totalitatea lor s-ar putea legaliza în următoarea perioadă. În Românica, singurul drog legal, la care cotizăm noi toţi, “fraierii” care încă n-au emigrat, este drogul numit “religie”, care, conform tradiţiei mioritice şi PSD-iste, înseamnă să iei bani de la spitale şi drumuri şi să bagi aceşti bani în averile îmbuibaţilor de popi, care o să ne ducă, nu-i aşa, direct în raiul ceresc, din iadul numit România (iad pentru oamenii obişnuiţi, rai pentru politicienii corupţi şi popii avari şi lacomi).

De ce merită legalizate drogurile? Câteva argumente găsim în articolul de mai jos, preluat din “Academia Caţavencu”, nr. 557/2002.

Ceea ce există este prin evidenţă îndreptăţit să existe, ar fi unul dintre principiile supreme în care se înscrie filosofia cărţii Pledoarii imposibile de Walter Block. Pe frontiera tuturor eticilor legiferate, cartea unuia dintre cei mai rafinaţi libertarieni (mai mult decât liberalul şi mai puţin decât delincventul în privinţa drepturilor fiinţelor vii) îţi pune la grea încercare prejudecăţile sănătoase, adică acele idei cu care e dotat fiecare homo faber “banalis” prin softul parental şi scolastic obişnuit.

Autorul supune cititorul burghezoid la o “terapie de şoc” ideatică în care parametru conştiinţă este foarte-foarte variabil. Bunăoară, peştele şi prostituata sa, tarficantul de droguri, spărgătorul de grevă, şantajistul, calomniatorul, mizearbilul, ţopârlanul, patronul veros, toţi, mai puţin agresorul fizic (marele absent al cărţii), au dreptul să existe şi mai ales au şi fac sens şi rost în societatea modernă, în halul în care a devenit ea şi urmează să devină.

Am putea spune că Pledoariile imposibile pot fi un tratat antireligios sau neoreligios al tuturor infractorilor şi al tuturor avocaţilor lor, o “Biblie” a nefericiţilor şi stigmatizaţilor. Prin exerciţii mai puţin de admiraţie cât mai degrabă de drept fără frontiere, peştele nu este nimic altceva decât un intermediar sau un broker mult mai încercat (nedreptăţit în absenţa legii pe care omologii săi se sprijină) de care prostituata beneficiază; misoginul, hărţuitorul sau discriminatorul nu pot fi pedepsiţi din moment ce există dreptul la liberă exprimare şi la liberă concurenţă, ca să nu mai vorbim de statul eternal represive, el însuşi un porc discriminativ şi sexist. Aceşti “rămaşi în urmă” trebuie upgradaţi prin convingerea că nu mai e profitabil să fii aşa.

Unghiul lui Walter Block nu este, aşadar, aspectul correctness-ului, ci persuasiunea lucidă asupra efectelor de piaţă ale incorectitudinii asupra binomului păcătos-popă. Iată două dintre cele mai pasionante cazuri, prin ineditul demonstraţiei: cel al dependentului de droguri şi cel al şantajistului (văzut mai degrabă ca un vigilantes şi pus pe picior de egalitate cu şantajatul), cazuri demne de a fi predate în şcoala românească, fie ea liberală sau creştin-democrată (în cea social-democrată cel mai “pedagogic” ar fi şpăgarul).

Matematic, un dependent de droguri cheltuieşte 40.000 de dolari pe an (asta în anul 2002, când apărea acest material – n.m.), el trebuind să fure această sumă multiplicată de 5 ori pe motiv că achizitorii de bunuri furate oferă cam 20% din valoarea cu amănuntul; aşadar, dacă cifra de 200.000 $ este înmulţită cu 10.000 de dependenţi existenţi în New York rezultă o cifră de 20 de miliarde de dolari, valoare pierdută în infracţiuni fără de sfârşit pe care delincvenţii din acest oraş le comit. Ceea ce, continuă autorul, este mult mai grav decât dacă drogurile ar fi legalizate, o dată pentru că drogurile ar fi la fel de ieftine precum tutunul sau alcoolul (droguri legale), iar a doua oară pentru că numărul de delicte ar fi cu câteva milioane mai mic. Strălucit, nu?!

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

Adauga un comentariu