Ion Iliescu, cel mai mafiot dintre cinstiţi. Sau invers. (I)

duminică, iunie 16, 2019 10:41
Posted in category Iliescu KGB

Iliescu criminalLa alegerile din 2000, Doina Cornea instiga în preajma urnelor la un soi de “Hai să salvăm Ţara!” votându-l pe Ion Iliescu. Apelul era unul raţional, alimentat însă de spaima descreierării României prin alegerea unuia mai rău decât însuşi Ion Iliescu, Corneliu Vadim Tudor.

Istoria se-ntorsese cu fundu-n sus oferindu-i-l spre vaccinare aceluiaşi preşedinte pe care retorica anilor 1990-1991, astăzi (era anul 2003, anul apariţiei materialului – n.m.) demonetizată prin preafrecventare, îl caracterizase atât de violent, încât orice s-a spus despre dumnealui de-atunci încolo a părut o concesie care i s-a făcut.

Marele comediant francez Coluche, un fel de Bob Hope al Franţei, spunea pe bună dreptate: ”Jumătate dintre oamenii politici nu sunt buni de nimic. Ceilalţi sunt în stare de orice.” Ion Iliescu nu face parte, cu siguranţă, din prima categorie, însă este şeful tuturor celorlalţi. Ceea ce este astăzi România se datorează în cea mai mare parte regimului Ion Iliescu, paternului Iliescu, deci omului Ion Iliescu.

Horia-Roman Patapievici scria în 1994 în revista 22 (“Regimul Iliescu – un portret”): “În primul rând, şi în mod esenţial, regimul postdecembrist este un regim Iliescu. Toate, dar absolut toate evenimentele majore postdecembriste sunt legate de dorinţele, intrigile sau convulsiile sale… România anului 1994 nu este, cum se crede, o ţară blocată de dificultăţi obiective, este o ţară blocată de veleităţile de putere şi de control absolut ale unui om căruia psihologia îi joacă continuu feste. Boala României nu este tranziţia, este regimul Iliescu”.

După nouă ani (era anul 2003 – n.m.) afirmaţiile lui H.-R. Patapievici se pot valida fără nici o intervenţie gramaticală. Putem spune fără să riscăm prea tare că, astăzi (era 2003 – n.m.), România este un stat captiv fără precedent în mâinile celei mai corupte administraţii din istoria recentă a ţării.

Dacă preşedintele Ion Iliescu (în 2003, anul apariţiei materialului, criminalul KGB-ist Ion Iliescu era Preşedintele României – n.m.) a generat aproape doi ani, dincolo de faimoasa sa familiaritate concesivă, gesturi în care se întrezărea o schimbare de atitudine, dar şi în modul său de gândire (poziţia faţă de Rege şi proprietăţile sale – o adevărată lovitură de imagine -, discursurile lui despre coprupţie şi baronii săi, marca sa unică de om politic sărac şi cinstit, căruia nu-i trebuie bunuri personale, o oarecare hotărâre de a intra pozitiv în istorie, neamestecarea familiei în chestiunile de stat şi, cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă, faptul că se află, în sfârşit, la ultimul mandat) l-au făcut deodată mai simpatic chiar şi ”scârbelor de dreapta” (cum îi alinta pe unii intelectuali şi ziarişti în intimitatea sa sinodală) şi l-au contrapus răului pe care îl reprezentau Vadim Tudor şi fanariotului Adrian Năstase.

Numai că în ultimul an (august 2002 – august 2003, n.m.) preşedintele a arătat că este acelaşi absolutist (el este Justiţia), că va ieşi din politică numai cu picioarele înainte, că urăşte proprietatea (for ever), că se amestecă în treburile Justiţiei, că a fost alături de PRM şi PSM, că n-a înţeles nimic din “problemele globale ale omenirii (Holocaustul), că nu-nţelege nimic din economie, că relativizează toate marile probleme morale elementare ale anţiunii, iar în materie de corupţie este nu doar demagog, ci şi un apărător al ei care e în stare să sară şi la ambasadorul SUA dacă e vorba de corupţii săi (afacerile cu medicamente despre care a grăit ambasadorul SUA, Michael Guest, duc până la fratele unuia dintre cei mai puternici consilieri ai lui Ion Iliescu).

Vă prezentăm mai jos şapte teme în care preşedintele Ion Iliescu a făcut nu doar gafe, ci a participat activ la invalidarea democraţiei şi a sistemului politic.

Avertismentul numărul unu

Despre Ion Iliescu s-a perpetuat mitul conducătorului comunist – Sărac şi Cinstit – care nu ştie întotdeauna ce face şi învârte administraţia sau Cabinetul 2 (iar cât află se-ntristează şi reacţionează); nu răspunde pentru oamenii de afaceri corupţi de genul Ştefănescu (mai ţineţi minte cazul afaceristului cu elicopter de pe vremea dictaturii comuniste, care, falsificând vinuri, a ajuns la o avere colosală) şi vrea pace în lume. Este un fals evident şi grosolan: Ion Iliescu a ştiut şi ştie tot ce se-ntâmplă în subteranele Puterii.

Politica externă

Preşedinte al României până în 1996. Clienţii partidului său şi serviciile secrete au încălcat cu bună ştiinţă de la stăpânire embargoul impus de NATO Iugoslaviei, făcând milioane de dolari din traficul cu combustibil şi armament (din care s-a decartat disciplinat şi în campania electorală PDSR şi prezidenţială). Preşedinte al PDSR (= PSD = ciuma roşie = mafia, n.m.) după 1996. Regimul CDR a fost făcut trădător în chestiunea NATO versus Iugoslavia, angajamentul de astăzi (era 2003 – n.m.) faţă de SUA, decoraţiile acordate preşedintelui George W. Bush fiind o retorică ce ţine de un oportunism ferm şi nu de un sistem de valori occidentale.

Preşedinte al României după 2000. Tratatul cu Rusia: a semnat şi conceput cel mai important tratat al României postdecembriste mai degrabă în sensul dorit de către Maica Rusie, minimalizând valoarea Tezaurului ca fiind simbolică (990 de milioane de lei aur, cea mai mică evaluare).

În editorialul “Iliescu candidează”, Cristian Tudor Popescu spune: ”Ce-am fi zis noi, românii, dacă preşedintele Putin ar fi declarat “Ce-l priveşte pe mujicul rus de astăzi, vai de mama lui, restituirea tezaurului României din timpul primului război mondial? Sau tratatul Ribbentrop-Molotov? Ia mai terminaţi cu chestiile astea!” Or nici măcar Putin n-a considerat că trebuie s-o facă chiar în halul ăsta pe niznaiul…”

Holocaustul: dacă abandonăm temporar problema restituirii proprietăţii evreieşti şi ne axăm numai pe viziunea ideologică asupra urgiei naziste, atunci Ion Iliescu a rămas corigent la învăţământul politico-ideologic. Iată ce spunea, în cotidianul israelian Hoaretz, fiul comunistului Alexandru Iliescu: ”în România perioadei naziste evreii şi comuniştii au fost trataţi la fel… Holocaustul nu a afectat numai populaţia evreiască din Europa”. Este inadmisibil să nu ştii la 73 de ani (vârsa KGB-istului criminal Ion Iliescu în 2003 – n.m.), după 50 de ani de politică, nu numai că Holocaustul face parte din religia contemporană a tuturor iudeilor, dar că nazismul i-a exterminat numai pe evrei ca rasă.

Economie şi proprietate

Că social-democraţia lui Iliescu este un comunism rezidual e un lucru de-a dreptul banal. Discursul său din 1994 de la Satu Mare, în care a dat indicaţii preţioase Justiţiei şi Administraţiei, fapt de pe urma căruia plătim noi, toţi românii, despăgubiri de sute de milioane de dolari proprietarilor ajunşi mai mult morţi decât vii în tribunalele internaţionale, viziunea sa colectivist-administrativă asupra proprietăţii agricole individuale, discursul său recent asupra impozitării cu până la 80% a salariilor mai mari de 10.000 $ (o prostie cât Casa Poporului), concepţia sa paternalist-politicianistă asupra marilor privatizări, cvasiindiferenţa sa pentru colectarea bugetară (cu efecte grave în Sănătate şi Educaţie) arată nu numai un individ etatist ce nu înţelege mai deloc economia de piaţă, dar şi o ideologie resentimentară anticapitalistă şi o ură neostoită împotriva celor bogaţi (“moşierii”) pe care, cel mult, îi tolerează dacă sunt de-ai lui (fac parte din Cupolă) şi îl sprijină în menţinerea sa la putere.

Vă mai aduceţi aminte de discursul său furibund în stil leninist rostit pe o tarabă din Focşani în urmă cu doi ani, cu factura de energie în mână? Preţul curentului este încărcat de marile furturi, comisioane şi politici antireformiste din sistem, sistem pe care-l patronează unul dintre miniştrii săi preferaţi, ministru care este unul dintre cei (dacă nu cel) mai bogaţi miniştri ai României. Fapt pe care Ion Iliescu îl ştie, dar se face că nu-l înţelege.

Al doilea avertisment

Ion Iliescu este un model de conducător comunist auster care nu pune mâna pe bani, ci numai pe dosare. Nici Stalin, nici Mao (îndeobşte foarte puţini lideri comunişti) nu purtau bani în buzunar şi nu aveau conturi personale curente. Pentru ei cel mai important lucru era Controlul Puterii. Şi-apoi, ce-ţi trebuie bani când toată ţara este sub control?!

Problema Securităţii, a dosarelor şi a serviciilor secrete

În opinia mea, Ion Iliescu este garantul şi apărătorul cel mai eficient al fostei Securităţi. Aspectul judiciar al iubirii sale pentru cei care îl sprijină condiţionat de la Revoluţie încoace s-a materializat în graţieri sau presiuni asupra sistemului juridic pentru pedepse mici sau recursuri în anulare (Iulian Vlad, Filip Teodorescu, şeful fostei Securităţi din Timişoara, generalul Ghiţă din procesul Otopeni, eliberat în acest an (2003 – n.m.), generalul Chiţac, generalul Stănculescu, oamenii din Ţigareta II). Mai aşteaptă bietul Truţulescu, care a executat “operaţiuni speciale” în alt regim, din păcate pentru el.

Când controlezi ministrul de Justiţie, şefii serviciilor secrete, şefii Procuraturii, Consiliul Magistraturii, toţi “căpitanii Soare” şi Priboii te vor servi şi îţi vor fi complici, fie ei oameni politici, oameni de afaceri sau agenţi cu leafă. Ei sunt Cupola, Matrix-ul cu care Ion Iliescu conduce ţara chiar şi când este în opoziţie (memorabile vorbele preşedintelui Constantinescu – poate singurele – ”M-a înfrânt Securitatea” şi ”Nu am luat puterea încă în România”). În aceste condiţii este relativ simplu să îţi impui viziunea autoritaristă conform căreia Statul şi Legea sunt eu.

Cât despre dosarele foştilor securişti (toţi au făcut poliţie politică, fie în birourile economice, la magazinele de partid sau în străinătate), Ion Iliescu a negociat personal cu CNSAS-ul, fiind dispus să se publice cel mult câteva sute, dar când auzit că e vorba de peste 10.000, până la urmă a decis că e “neconstituţional” să se amestece. După care aripa bătrână, pesedisto-peremistă, din Senat a declanşat criza CNSAS, nelămurită definitiv, dar mediatizată în toată Europa cu ocazia Lanţului Viu în jurul Parlamentului organizat de Academia Caţavencu şi BNS.

E simplă ocurenţa oare că nodurile cele mai importante ale economiei sunt controlate de simpatizanţi ai lui Ion Iliescu?! Va urma în episodul următor. (“Academia Caţavencu”, nr. 608/2003)

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

One Response to “Ion Iliescu, cel mai mafiot dintre cinstiţi. Sau invers. (I)”

  1. Ion Iliescu, cel mai mafiot dintre cinstiţi. Sau invers. (II) | A șaptea dimensiune says:

    iunie 19th, 2019 at 10:00

    […] în partea I că România este un stat capativ în mâinile celei mai corupte administraţii din istoria […]

Adauga un comentariu