Ion Iliescu şi Securitatea: o dragoste din tinereţe

sâmbătă, ianuarie 4, 2020 18:18

De la stanga: Elena Ceausescu, Ion Iliescu, Nicolae CeausescuSuntem în 25 aprilie, anul 1968. Este ultima zi a Plenarei Comitetului Central al Partidului Comunist Român. O Plenară cu un caracter special şi rezultate spectaculoase: reabilitări ale victimelor Securităţii, începând cu Lucreţiu Pătrăşcanu, condamnarea practicilor abuzive ale acesteia din primele două decenii ale regimului comunist, precum şi găsirea unui ţap ispăşitor, în persoana lui Alexandru Drăghici, fostul ministru de Interne din vremea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Plenara s-a încheiat cu excluderea lui Drăghici din Comitetul Central (CC) şi trimiterea lui la “munca de jos”, ca director de IAS (Întreprindere Agricolă de Stat – n.m.) la margine de Bucureşti. S-a ţinut cont de pasiunea lui: îşi transformase curtea vilei de serviciu într-o adevărată crescătorie de găini.

După care, s-a pus problema locului rămas vacant în CC. Cităm din stenograma secretă a lucrărilor Plenarei:

”Tov. Nicolae Ceauşescu: (…) Având în vedere că Comitetul Central s-a descompletat, propunem ca să alegem ca membru plin, sau să trecem din cadrul membrilor supleanţi, ca membru al Comitetului Central plin pe tovarăşul Iliescu Ion. Îl cunoaşteţi, tovarăşi?

Toţi tovarăşii: Da.

Tov. Nicolae Ceauşescu: E vreo obiecţiune, tovarăşi?

Toţi tovarăşii: Nu.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Să nu spună cineva că a votat numai pentru că s-a făcut propunerea. Atunci cine e pentru, tovarăşi? Mulţumesc. E cineva împotrivă? Se abţine cineva? Atunci în unanimitate tovarăşul Iliescu a fost trecut în rândul membrilor Comitetului Central al partidului.”

După Plenară, pe tot parcursul lunii mai, în şedinţe închise, a început “prelucrarea” cadrelor partidului, cărora li s-a dezvăluit o parte dintre crimele şi abuzurile din trecut ale Securităţii. La una dintre acestea, de pildă, maiorul Vasile Nicolae de la Inspectoratul de Securitate Prahova arăta cum, prin 1958, doi ofiţeri de Securitate din Târgovişte “au răpit un cetăţean” pentru a încerca recrutarea sa ca informator, “însă după două zile de presiuni acesta s-a sinucis. Pentru a ascunde adevărul, cu aprobarea şefului Direcţiei regionale, cadavrul a fost dus în pădure, unde a fost simulată sinuciderea prin spânzurare”. Nu este pomenit numele victimei şi nici al făptaşilor. Şi, în urma unei hotărâri a Comitetului Central din care făcea parte şi Ion Iliescu, nu avea să existe vreun proces, nici împotriva lor şi nici împotriva altor criminali din Securitate.

Peste două decenii, în 1989, graţie aceluiaşi Ion Iliescu, care a apelat la experienţa sa de succesor al lui Alexandru Drăghici, dovedindu-se un protector grijuliu al Securităţii, securiştii au fost absolviţi din nou de orice vină. Marea lor dilemă din zilele revoluţiei, dacă aveau sau nu să fie traşi la răspundere pentru faptele din trecut, şi-a găsit rapid rezolvarea: s-au ales doar cu spaima. (Marius Oprea)

Citeste si articolele:

Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

Adauga un comentariu