Istoria netrucata, dar hazlie, a romanilor: batalia de la Calugareni

joi, august 10, 2017 22:36
Posted in category Istorie

Istoria netrucata, dar hazlie, a romanilor: batalia de la CalugareniNu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă uit astăzi la un autocar Ortadogu ce goneşte spre Stambul (se întâmpla în anii 1990 – n.m.) plin de răzeşi, rulmenţi, mileuri, chiloţi şi alte boarfe, îmi zboară gândul una-două la Călugăreni, la marea bătălie de pe podul Neajlovului, unde istoria patriei îi agaţă pe otomani cu motocei, să crape Mihai Viteazul jucându-se cu dânşii prin manualul de a şasea.

Ehei, frumoase erau poveştile acelea care-ncepeau toate al fel: “Armata sultanului era câtă frunză şi …”

Câtă iarbă. Sinan, bătrânul paşă cu cinci tuiuri, îşi trecea în revistă mândrele regimente de bulgari, sârbi şi spahii albanezi, nemulţumit că ienicerii cei tineri glumeau pe seama padişahului într-o turcă cu accent de Craiova. O durere năprasnică de dinţi îl făcea din când în când să-şi amintească mânios de ultimii doi, un canin şi-un premolar ce se-ncăpăţânau să-i reziste în gingie, în ciuda palmelor încasate zilnic de la Luminăţia-Sa Sultanul, în şedinţele de bilanţ militar.

Dar bătrânul general zâmbi înţelept: Ferahat Paşa, veşnicul său rival, stătea mult mai prost: ultima dată când l-a pălmuit Măritul Padişah în Divan, Magnifica Sa Înălţime a uitat că ţine-n mână un iatagan ireproşabil, lăudat fie-i numele!

Pe călalt mal al Dunării, cu sabia scoasă şi descheiat la cămaşă, aştepta Mihai, la vreo sută de kilometri de ţărm. Oastea română aştepta şi dânsa, la vreo sută de kilometri de domn. Bătălia sta să-nceapă din moment în moment.

Era, cum ar veni, vara anului 1595 şi Înalta Poartă era supărată foc pe ghiauri pentru pârjolirea Brăilei, Cernavodei, Giurgiului şi a oraşului Hîrşova, vechi leagăne de civilizaţie multiculturală.

Cei zece mii de români ai lui Mihai erau formaţi din două mii de unguri comandaţi de Albert Kiraly, trei sute de toscani în frunte cu Silvio Piccolomini, câţiva secui trimişi de Bathory, nu se ştie nici astăzi unde, şi din moldovenii lui Ştefan Răzvan, fugăriţi de moldovenii lui Ieremia Movilă. Inamicul număra şi el, aşa, la prima strigare, vreo treizeci-patruzeci de mii de bucăţi, deci victoria noastră părea plauzibilă.

Mai întâi, că turcii n-au fost opriţi încă de la Dunăre, aşa cum fusese asigurat cronicarul. Apoi, în lupta de hărţuială care a urmat prin judeţele Vlaşca şi Romaşcani, victoria a înclinat când de partea cotropitorilor, când de cea a invadatorilor.

În fine, ajuns chiar la locul stabilit, adică la Călugăreni, conflictul a început prost pentru domn, turcii obţinând în prima repriză un categoric patru-zero la tunuri capturate. În acest moment însă, zice silezianul Balthasar Walther, Mihai a remontat partida, smulgând, asemeni lui Amza Pellea, “o secure sau o suliţă ostăşească şi, pătrunzând el însuşi în rândurile sălbatice ale duşmanului, (…) luptă bărbăteşte şi se întoarce nevătămat la ai săi”. Tot Balthasar nu mai povesteşte că 7000 de ostaşi ai sultanului rămân pe câmpul de bătaie, fără să specifice dacă această rămânere a fost un act de voinţă sau unul de deces. În fine, silezianul nu uită să ne relateze despre prăbuşirea lui Sinan Paşa de pe pod în râul Neajlov, ocazie ce nu putea fi scăpată de manualul de gimnaziu, deşi nimeni nu l-a văzut pe general căutându-şi dinţii printre nuferi.

Una peste alta, din analiza patriotică a acestei bătălii se poate stabili clar că a fost o răsunătoare victorie acasă, ale cărei prime roade n-au încetat să se arate. Astfel, izbânda a fost urmată de o retragere în trombă a învingătorilor la Copăceni, pe Argeş, apoi la Bucureşti, apoi la Tîrgovişte, apoi la Stoeneşti, lângă Bran, apoi …

Dar ce mai contează. Important e că i-am învins!

(“Academia Caţavencu”, nr. 363/1998)

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

Adauga un comentariu

*

Ro2.ro - Promovare si statistici web Free PageRank Checker