A șaptea dimensiune

L-aţi auzit vreodată pe acest plagiator ordinar să condamne mineriadele? Să spună că Ilici KGB Iliescu a greşit grav faţă de România? Mai mult, acest impostor abject mai afirmă că a fost în Piaţa Universităţii, în iunie 1990. Cum să crezi un mincinos dovedit? O fi fost la cumpărături. Să le cumpere minerilor aduşi de Ilici salam şi pâine. Haideţi să ne mai amintim, a câta oară, de 13-15 iunie 1990 şi de vinovaţii care n-au fost atinşi nici măcar cu o floare. Materialul este preluat din Academia Caţavencu şi scris de Viorel Moţoc. Le doresc minerilor Miron Cozma şi Ion Iliescu viaţă lungă şi fericită, ceea ce nu se poate spune despre victimele sângeroasei mineriade din 14-15 iunie 1990.

La puşcărie, cu soră-mea

Cariera de vedetă penală şi mediatică a sorei mele a început imediat după 13-15 iunie. Au năvălit minerii în Universitate, au prins-o pe golancă şi i-au dat o bătută zdravănă. Au scos-o în şuturi, de la etajul trei până în Piaţă. Cel mai tare a durut-o când i-au turnat lapte-n cap nişte feseniste – ‘Curvo, curvo! – şi abia au prididit poliţaii s-o arunce în dubă. S-a trezit la pârnaie, la Măgurele. Era o puştoaică inocentă, pe atunci, în anul I la Litere.

Nu ştia nimeni nimic de soarta ei. Am căutat-o vreo două zile prin oraşul înţesat de ortaci. Am sunat la Morgă – nu era nici acolo. M-am întors la cămin în Grozăveşti şi am dat peste soră-mea. Se întorsese. Vie. Ca o floricică – doar cu un ochi umflat şi nişte vânătăi urâte pe cocoaşă. Îi lipsea doar geaca nouă şi geanta cu ochelari, acte şi banii de bursă.

A stat ascunsă la nişte prieteni, până s-au mai liniştit lucrurile. S-au întors şi ceilalţi colegi, care din spitale, care de la bulău. Ulterior, unii aveau să plece cât mai departe de România. Alţii au luat-o razna, loco. Timpul a trecut, am terminat facultatea, am ajuns oameni cu serviciu, au mai trecut nişte ani.

La un moment dat, nu ştiu precis când, au început să-mi cheme sora la Parchet. Nu ca s-o cerceteze, ca procurorii de la Măgurele. Din contra, ca s-o audieze în calitate de parte vătămată în Procesul Mineriadei. A tot dat declaraţii, mai des sau mai rar, în funcţie de variaţiile atmosferei politice. În urma unei citaţii, a mers şi până la Rîmnicu Vîlcea să dea cu subsemnatul, pe banii ei. Se mai caută vinovaţii, până se prescrie cazul.

Cât despre declaraţiile de presă, aici s-a scos. A dat la radio, televiziune, presă scrisă, ‘almanahe’, ba chiar a apărut şi-n cărţi. Când se apropie un 13-15, ţârrr, o sună cineva din mass-media. Mai demult, nişte nemţi i-au oferit chiar 50 de mărci ca să filmeze un remember în Piaţa Universităţii. S-a săturat, nu mai vrea. De două decenii tot dă declaraţii, în timp ce vinovaţii s-au învârtit pe tăcutelea, nepedepsiţi.

În 2010 a intrat în silenzio stampa. Scrie poveşti pentru copii, stă cu soţul şi fetiţa sa. A deranjat-o doar faptul că Adrian Cioroianu a scris că, după douăzeci de ani, Ion Iliescu rămâne personajul principal din Piaţa Universităţii. De aceea, în numele tăcutei mele surioare, am ţinut să vorbesc în rândurile de faţă, spre aducere aminte. Jos Iliescu, jos neocomunismul! Noi de-aicea nu plecăm, nu plecăm acasă, până nu ne luăm ‘napoi România noastră!

Citeste si articolele:

• Prin intermediul USL-ului, ruşii încearcă destabilizarea României
• Victor Ponta, limbaj şi atitudine de NKaVeDist
• NU mafiei securisto-comunisto-infracţionale
• Dragoş Paul Aligica: Referendumul, o bătaie de joc naţională a USL
• USL, gruparea ciobanilor şi ţiganilor din România