Stiri care nu s-au vazut la tonomatele mogulilor (XXIX)

luni, iunie 12, 2017 16:36
Posted in category Mass-media

Stiri

  • Consiliul Europei cere Rusiei să continue negocierile pentru returnarea Tezaurului
    APCE a adoptat, marţi, o rezoluţie privind îndeplinirea de către Rusia a obligaţiilor şi angajamentelor faţă de Consiliul Europei, în textul acesteia făcându-se apel la Moscova să continue negocierile bilaterale pentru returnarea bunurilor culturale confiscate de la ţări europene, inclusiv România.
    Plenul Adunării a adoptat două dintre amendamentele propuse de către senatorul Viorel Badea la proiectul de rezoluţie al raportului.
    Potrivit propunerilor înaintate de senatorul român, rezoluţia însuşită de membrii Adunării face apel la continuarea negocierilor bilaterale, în vederea identificării unei soluţii viabile menite să ducă la returnarea, prin negociere directă, a bunurilor culturale şi a altor proprietăţi către ţările vizate, inclusiv a Tezaurului României, temporar transferat la Moscova, în timpul Primului Război Mondial, potrivit unui comunicat transmis Mediafax de senatorul Badea, membru al delegaţiei României la APCE.
    Citeste tot materialul
  • Tezaurul României. Cum ne-au furat ruşii 93 de tone de aur
    Tezaurul României a fost trimis în Rusia în timpul Primului Război Mondial, însă nu şi-a mai găsit calea spre casă. Ruşii tărăgănează de zeci de ani de zile restituirea unei cantităţi impresionante de aur, încercând să compenseze prin înmulţirea relaţiilor comerciale bilaterale. Tezaurul transportat la Kremlin conţinea o cantitate de 93,4 tone de aur (91 de tone de monede istorice de aur, care aparțineau persoanelor private, companiilor și băncilor particulare din România și 2,4 tone de lingouri de aur, care aparținea Băncii Naționale a României), acte, documente, manuscrise, monede vechi, tablouri, cărți rare, odoarele mănăstirești din Moldova și Muntenia, arhive, depozite, colecții ale multor instituții publice și particulare, efecte publice, acțiuni, obligațiuni, titluri de credit şi gajurile Muntelui de Pietate.
    Citeste tot materialul
  • Dragă Abramburica
    Dragă vacă națională,Ți-am văzut moaca de vită pe la mine prin sector, semn că ai venit să îmi cerșești votul. După tot ce ai făcut prin rromânia, după ce ai distrus și încă distrugi orice urmă de învățământ național, încă ai tupeul de a cere voturi. Sursa
  • Cum fură țiganii în Bucureștiul european și nu numai acolo
    Blocul meu e înconjurat de lucrări de construcție, de la acoperișuri pe care se pune tablă, la pickhammereală aiurea pe trotuar, spoit de blocuri, bătut de cuie în aere condiționate și așa mai departe. Totuși, nici una dintre aceste lucrări nu e la fel de matinală ca lucrarea de furat fier dintr-o casă nelocuită, dar scoasă la vânzare, unde, de pildă, azi dimineață (august 2010 – n.m.), la ora 6, se tăia cu flexul pe furiș o ditamai scara pentru a fi revalorizată. (‘Academia Cațavencu’, 2010)
    Cum fură țiganii la Reșița
  • Care este adevărata mamă a lui Ion Iliescu
    Seful statului la acea vreme şi, totodată, candidat la alegerile prezidenţiale din 27 septembrie 1992, avea o biografie frumos cosmetizată.
    Din aceleaşi documente rezultă că mama naturală a lui Ion Iliescu este, de fapt, Maria Dumitru Toma, despre care mai mulţi au declarat că ar fi o bulgăroaică care locuia pe strada Ion Heliade Rădulescu din Olteniţa, un cartier supranumit şi „Ţigănie”.
    Aceasta s-a căsătorit cu Alexandru Vasile Iliescu, pe 14 iulie 1929. După nici nouă luni, se năştea Ion, cel care avea să devină preşedinte al României.

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

3 Responses to “Stiri care nu s-au vazut la tonomatele mogulilor (XXIX)”

  1. Stiri care nu s-au vazut la tonomatele mogulilor (XXX) | A șaptea dimensiune says:

    ianuarie 18th, 2019 at 21:46

    […] Stiri care nu s-au vazut la tonomatele mogulilor (XXIX) […]

  2. Stiri care nu s-au vazut la tonomatele mogulilor (XXXI) | A șaptea dimensiune says:

    martie 14th, 2019 at 22:07

    […] Stiri care nu s-au vazut la tonomatele mogulilor (XXIX) […]

  3. Stiri care nu s-au vazut la tonomatele mogulilor (XXXII) | A șaptea dimensiune says:

    mai 9th, 2019 at 21:18

    […] Stiri care nu s-au vazut la tonomatele mogulilor (XXIX) […]

Adauga un comentariu