Un alt fanariot, Constantin Racoviţă, pe tronul Moldovei

marți, iulie 31, 2018 11:12
Posted in category Istorie

Epoca fanariotaCea de-a treia domnie a lui Constantin Mavrocordat în Moldova se încheie cu rituala mazilire la 31 august 1749. În limbajul diplomatic al epocii, mazilirea unui fanariot avea două semnificaţii. Prima, adică sperietura tradiţională a împricinatului, avea rolul să-i amintească ce uşor îţi poţi pierde capul şi – de ce nu? – chiar averea dacă nu-l asculţi pe padişah. A doua era mai paşnică şi conţinea mobilul carierei politice în ţările române: trambulina spre un nou mandat.

Locul lui Costică e aşadar luat de alt Costică, crescut şi dezvoltat în sânul altei familii de multipli campioni la guvernare. Constantin – Racoviţă de data asta – nu urcă din prima pe tron, ci abia patru luni mai târziu. Cât el zăboveşte la Stambul să dea gata chefurile începute anterior, emisarul său cu puteri depline soseşte la Iaşi să ia pulsul economiei. Baş-caimacamul Iordache Stavarache spătarul se înfige în bugetul ţării ca un adevărat expert. Bun cunoscător al resurselor moldoveneşti pe care le mai supsese în ocazii anterioare, substituentul domnului introduce câteva biruri noi, iar pe cele existente le întreieşte, aşa, ca să ia un număr la întâmplare. Acestor măsuri extreme de îndreptare a economiei Stavarache le adaugă cu tupeu un set de fiţe de Fanar, nişte ţoale de figurant cu aere, o insolenţă de român plecat şi o faţă de grecotei enervantă, numai bună de spart zilnic.

Boierii moldoveni nu mai pot suporta istericalele caimacamului şi pun de-o răzmeriţă. În spiritul eroismului local, ei se adună aşa cam la vreo sută şi o şterg vitejeşte din ţară, refugiindu-se la prietenii tătari din Căuşani. Tătarii se poarte extrem de ospitalier cu aceşti eroi de os ales, fapt ce pune într-o lumină destul de discutabilă înverşunarea arătată de ambele părţi în năprasnicele bătălii anterioare.

Constantin Racoviţă e însă tuşat de gestul boierilor şi, tocmai de la Stambul, trimite după ei. Sub promisiunea că Stavarache va fi alungat urgent la Ţarigrad cu tot cu fabuloasele-i averi extrase din sudoarea ţării, li se îngăduie acestor viteji să se întoarcă acasă şi să-l asiste – de astă dată pe domnul însuşi – la desăvârşirea operei începute de pârât.

Nu numai preocupările economice au făcut însă substanţa domniei lui Constantin Racoviţă. Ca şi predecesorul său Constantin Mavrocordat, el a dat atenţie stârpirii lajilor, mai ales că alungarea acestor negustori turci se lăsa de obicei cu binevenita confiscare a averii. Cu acordul Porţii Otomane şi cu sprijinul logistic al agăi Casim din Hotin, biznismenii semilunei şi-au lăsat agoniseala în buzunarul armatei de deposedare, profitul operaţiunii fiind, fireşte, făcut pedetrei.

Până la rotirea sa în Ţara Românească, survenită patru ani mai târziu, Racoviţă n-a mai comis alte isprăvi demne de pomină. Ba chiar putem spune că, în ultima parte a domniei, adică în ultimii trei ani, el s-a plictisit grozav pe la ospeţe, aşteptând cu ochii pierduţi în zare firmanul de transfer. Deh, vremuri întunecate, fără curent electric şi televizor. (“Academia Caţavencu”, nr. 500/2001)

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

One Response to “Un alt fanariot, Constantin Racoviţă, pe tronul Moldovei”

  1. Pe la 1760, banii aduc fericirea, mai ales în sume mari | A șaptea dimensiune says:

    august 8th, 2018 at 12:14

    […] Un alt fanariot, Constantin Racoviţă, pe tronul Moldovei […]

Adauga un comentariu