A şaptea dimensiune pe Facebook (DCLXXXIX)
miercuri, noiembrie 9, 2022 19:40Un mesaj pentru pupincuriştii criminalului şi asasinului Vladimir Putin, fost ofiţer KGB (KGB = milioane de crime).
„Nu americanii ne-au luat, la 1812, pentru prima dată Basarabia și nu pe americani i-au scos din belea la Nicopole și din noroaie și dezastru la Plevna tunurile, infanteriștii și cavaleriștii armatei române. Pentru că nu americanii, sau englezii ori francezii i-au scris cu disperare lui Carol I: „Turcii, adunând cele mai mari mase de trupe la Plevna, ne zdrobesc. Rog să faci fusiune, demonstrațiune și, dacă se poate, să treci Dunărea cu armata după cum dorești”.
Nu americanii ne-au luat apoi, drept mulțumire că i-am scapat de înfrângere, Cahul, Ismail și Bolgrad. Și nu pe americani i-au obligat puterile occidentale să ne cedeze Dobrogea și Delta Dunării.
Nu în America au fost trimise 41 de vagoane de tren încărcate cu tezaurul României și nu americanii, sau englezii ori francezii au refuzat să îl mai înapoieze vreodată.
Nu americanii au încercat să ne transforme imediat după primul război mondial din regat în republică bolșevică și nu ei au reușit să o facă după cel de-al doilea.
Nu americanii au atacat Tatar Bunar în septembrie 1924 și nu comandantul armatei americane a spus la câteva zile după aceea: „Sau românii vor evacua de bună voie Basarabia, sau vor simți în curând forța regimentelor proletare ale Armatei Roșii”.
Nu americanii ne-au luat în 1940 Bucovina de Nord și nu ei ne-au furat, tot atunci, pentru a doua oară Basarabia.
Nu americanii, sau englezii ori francezii au împușcat mii de țărani români (barbați, femei și copii) la Fântâna Albă, tăindu-i cu săbiile pe cei răniți și aruncând morții în gropile comune.
Nu americanii au deportat sute de mii de români în Gulag și nu zăpezile Alaskăi le-au acoperit acestora trupurile.
Nu americanii ne-au adus colhozurile și sovromurile și nu ei au vrut să ne transforme într-o țară eminamente agrară. Și nu împotriva „slugilor americane” au luptat ani de zile după ce țara ne-a fost ocupată, în codrii și pe crestele Carpaților, cei pe care mankurții îi numeau „bandiți”.
Nu americanii și „slugile lor” au trimis la Canal, în lagăre și pușcării sute de mii de români și nu ei s-au îngrijit să desființeze fizic elita unei națiuni. N-au fost americani nici Nicolski, sau „Pantiușa” Bodnarenko, șefii călăilor.
Nu americanii au invadat Cehoslovacia și nu de ei doreau românii să se apere în 1968. Nici de englezi, francezi sau germani. Și nu generalii americani trasează azi linii pe hărți, astfel încât granița României cade pe Carpați și nu pe Prut.
Mankurți, pentru că nu americanii ne-au făcut tot „binele” ăsta și nici măcar nu se gândesc să ni-l facă, ei merită dușmăniți veșnic! Și nu uitați să fiți mândri! Vă trageți doar din tancurile sovietice!” – Bogdan Calehari, 5 martie 2014
_______________________
MANCÚRT s. m. = cel care a uitat ororile dictaturii, memoria, și-a uitat etnia. (p. ext.) persoană înrobită total și îndobitocită. (< rus. mankurt)
28 februarie 2022
Ca urmare a deciziilor inițiale adoptate de Consiliul FIFA și de Comitetul Executiv UEFA, care a presupus adoptarea de măsuri adiționale, FIFA și UEFA au decis împreună că toate echipele rusești, fie că sunt naționale sau de club, să fie suspendate de la participarea atât la competițiile FIFA, cât și UEFA.
Aceste decizii au fost adoptate astăzi de Biroul Consiliului FIFA și de Comitetul Executiv al UEFA, respectiv de cele mai înalte organisme instituționale de decizie ale ambelor instituții, în situații de urgență.
1 martie 2022
Natasha Perakov, prima femeie pilot de vânătoare din Ucraina, a murit după ce a fost grav rănită.
Citeşte şi articolele: