A şaptea dimensiune pe Facebook (XCII)

marți, decembrie 1, 2020 9:50

PSD, partid terorist9 iunie 2018

Grigore Cartianu: „MESAJUL CUTREMURĂTOR AL UNUI BUGETAR PRO-JUSTIȚIE ADUS CU FORȚA LA MITINGUL ANTI-JUSTIȚIE

Am primit, în privat, un mesaj impresionant. Autorul lui m-a rugat să nu-i divulg numele, pentru că „mă poate costa locul de muncă”. Îi respect dorința, îi înțeleg frământările.

Citiți această poveste, e definiția marelui miting anti-justiție la care sunt nevoiți să participe și români pro-justiție! Veți descoperi un Apostol Bologa, personajul lui Liviu Rebreanu, sfâșiat de gândul că, înrolat în armata austro-ungară, trebuie să tragă în români.”

PSD – PARTID TERORIST

Diseară voi trăi cea mai cumplită mascaradă a vieţii mele. Nu am crezut că, la aproape 30 de ani de la căderea comunismului, voi simţi din nou ce înseamnă un stat totalitar. Un stat în care libertatea de expresie te poate costa locul de muncă, mai ales când acesta este un loc de muncă la stat, aparent mai bun decât cel în mediul privat, dar, în realitate, robie sub lanţurile unui partid mafiot. Mă simt luat cu forţa într-o armată inamică. O armată ce luptă împotriva copiiilor mei, împotriva propriului popor.

Din momentul în care am semnat în acel tabel odios, numit „listă de participare”, viaţa mea s-a schimbat. De atunci am avut două nopţi de coşmar. Prin vise mi s-au perindat toate ororile comunismului: tancurile sovietice, ai căror ocupanţi au năvălit ca barbarii prin gospodării pentru a lua cu japca băutura şi a viola femeile şi fetele, teroarea trăită de cei ce s-au retras în munţi pentru a rezista, teroarea trăită de ţăranii care au brutalizaţi şi împuşcaţi pentru că nu au vrut să dea pământurile bolşevicilor, greaţa trăită de noi, care trebuia să-l preaslăvim pe nea’ Nicu etc. Dar cel mai cumplit vis este cel legat de ororile leagănelor de copii părăsiţi, copii nedoriţi, născuţi cu de-a sila şi sub brutalitatea securiştilor care pândeau uterul femeilor expuse la cabinetele de ginecologie, ca nu cumva acestea să efectueze vreo întrerupere de sarcină.

Se făcea că intram în grupuri în nişte clădiri ca nişte hambare lungi, asemenea barăcilor-dormitor de la lagărul din Auschwitz. Lumina pătrundea prin nişte geamuri înguste, verticale, probabil gratiile repetate la infinit ale unui totalitarism arhitectonic cumplit. În luminile repetate ca nişte linii ce se înfigeau în podele am văzut grozăvia: materii fecale înşirate, unele galbene, alte întunecate precum cărbunele, altele pline de mucegai. Un fel de maimuţe, în patru labe, se hrăneau cu aceste fecale, măzgălindu-se pe feţele abrutizate. Erau ocupanţii acestor lagăre de concentrare. Unii se legănau continuu, alţii se târau înainte şi înapoi ca nişte automate defecte sau, mai bine zis, ca nişte gândaci fără cap. Şi peste toate urletele, parcă milioane de trompete cântau o simfonie a disperării, dar o simfonie mută pentru cei de afară.

Prin asemenea fecale mă voi târâ în seara aceasta. Mă voi retrage în munţii şi pădurile disperării şi neputinţei pentru că nu pot striga. Mă simt asemeni unei femei violate de ocupanţii tancurilor bolşevice ale unui partid totalitar. Un partid mafiot, care a pus treptat stăpânire pe toate structurile statului şi patronează cu nesimţire toate sectoarele economice de stat. Un partid care a pornit un război perfid împotriva capitalismului, împovărând toate afacerile private în favoarea celor de stat.

Şi toate acestea, pentru că unii s-au pişat pe el de vot, pentru că unii au considerat că e mai bine să ai acum câţiva lei în plus, chiar dacă nu se mai investeşte nimic pentru viitor, pentru că unii care au considerat că viitorul este o himeră şi este mai important un pahar cu bere sau un cârnat în prezent.

Sper că diseară marele căcat al minciunii va ţâşni prin toţi porii societăţii corupte, că lumea scârbită va azvârli în stradă toate steguleţele odioase ale unui partid mafiot, totalitar, care pentru câţiva lei în plus la salariu (şi nişte ajutoare sociale moka) a ajuns să ne pervertească minţile.

Dacă nu se va întâmpla asta, voi strânge pumnii şi voi spune că lupta de-abia acum va începe. Nu mă voi retrage în munţi, nici nu voi intra în organizaţii paramilitare, voi căuta metode moderne, furnizate de era digitală. Pentru ca România să nu poarte marca Erdogan sau Putin, trebuie să #REZIST!”

Citeşte şi articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

Adauga un comentariu