Regimul Iliescu şi contrabanda cu petrol rusesc
vineri, ianuarie 23, 2009 11:04AFACEREA COSTEA SI POLITCA FIRULUI ROSU CU KREMLINUL: AXA MOSCOVA – BUCURESTI IN OPERATIUNEA JIMBOLIA SI ZAVTRAGATE
FILIERA COSTEA: CONTRABANDA CU PETROL RUSESC, PE AXA RUSIA-ROMANAIA
Tragedia razboiului din fosta Iugoslavie si embargoul decretat de ONU au alimentat – ca in orice razboi, si perioada de embargo derularea unor mari afaceri de contrabanda ale Mafiei. in cazul Operatiunii Jimbolia – contrabanda cu petrol si produse petrolifere, importate din Rusia (in principal) pe filiera Costea si trecute clandestin prin Romania in Iugoslavia – asocierea Mafiei de stat cu pegra locala precum si cu structuri ale Maflei intenationale prezinta un asemenea grad de interoperabilitate, o minutiozitate in organizarea transfrontaliera a operatiunii de contrabanda (in care s-au implicat inalti functionari de stat, ofiteri ai serviciilor secrete, alaturi de capi ai Mafiei internationale), incat aceasta devine un adevarat simbol al fortei economiei subterane, patronata de Mafia rusa („Komunitatea – K”), in spatiul Romaniei si al Europei de Sud-Est, cu ajutorul clientelei politice si afaceriste autohtone. Din aceasta perspectiva, filiera Costea si operatiunea Jimbolia nu trebuiesc privite doar ca o afacere in vreme de razboi si de embargo. Afacerea Costea-Jimbolia apare ca o operatiune speciala, de razboi economic, purtata (cu succes) de Rusia contra NATO, si in care regimul Iliescu a implicat Romania, in secret, de partea Moscovei. o confirmare a firului rosu cu Kremlinul, a axei Moscova-Bucuresti, care a functionat si dupa decembrie ’89, sub regimul Iliescu.
Despre stalinistul Dej, printr-o abila operatiune de dezinformare, s-a afirmat ca devenise nationalist si ca se opunea, dupa 1958, lui Hrusciov. Dar 1958 este si anul cand devine activa la sediul NATO de la Paris, reteaua Caraman care actiona, in primul rand, la ordinele Moscovei.
Despre Ceausescu – adus la putere in Romania de Brejnev – s-a afirmat apoi ca ar fi un lider comunist nationalist. Mitul fondator al regimului Ceausescu a fost, cum bine se stie, asa-zisa sa independenta fata de URSS si de ursul de la Kremlin. Cu toate acestea, dupa ce Ceausescu a preluat puterea in 1965, reteaua Caraman si-a continuat nestinglierita – ca pe vremea lui Dej – activitatea de spionaj anti-NATO, in favoarea KGB-ului si GRU-ului sovietic, de la Bruxelles, acolo unde se stabilise intre timp cartierul general al aliantei nord-atlantice.
Abia in 1969, dupa caderea gaullism-ului in Franta si reorientarea lui Georges Pompidou in politica extema, reteaua Caraman s-a autodizolvat. Capul retelei, gen. Mihai Caraman, a revenit la Bucuresti, unde a preluat pentru o vreme conducerea in cadrul centralei DIE (Directiei de Informatii Externe) a operatiunilor din spatiul Europei Occidentale.
Reteaua Caraman actionase, asadar, anti-NATO mai bine de un deceniu, atat sub regimul nationalistului Dej (1958-1965), cat si sub regimul nationalistului Ceausescu (1965-1969), reteaua dizolvanda-se de fapt singura si nu in urma vreunui ordin special venit de la Bucuresti.
Regimul Iliescu, dupa ’89, a continuat traditia firului rosu cu Moscova, a axei secrete Rusia-Romania, iar operatiunea Jimbolia este relevanta pentru noi, in primul rand, din aceasta perspectiva.
In al doilea rand operatiunea Jimbolia dovedeste ca Romania – cum am mai aratat – ramane bresa strategica a Rusiei spre Balcani, chiar si dupa anul 2000. Pentru a redeveni influenta in Balcani, Rusia are nevoie de coridorul romanesc, asa cum odinioara avea nevoie de Polonia si coridorul polonez, pentru a-si exercita influenta in Europa Centrala. Pe scurt: operatiunea Jimbolia, din 1994-1995, a avut un caracter geostrategic, mai mult chiar decat unul geoeconomic. O demonstreaza factorii implicati, atat cei interni cat si cei extemi.
IMPLICAREA BANCOREX
„Incalcarea de catre Romania a embargoului impus fostei Iugoslavii a fost o decizie politica luata la nivel inalt, la care a concurat si acceptul organelor internationale de supraveghere”, afirma in martie 1998 Virgil Magureanu, directorul SRI in perioada derulirii contrabandei cu petrol si produse petroliere rusesti de la Jimbolia.
Acceptul insa, s-a dovedit, de fapt, un document falsificat. Ca a fost o decizie politica luata la nivel inalt o demonstreaza implicarea Bancorex, cea care a finantat atat operatiunea Jimbolia, cat si alte contracte anterioare, care ascundeau operatiuni romanesti cu motorina in spatiul ex-iugoslav, ca de exemplu:
• Februarie, 1992: Ministerul Agriculturii a incheiat cu firma Comexrom din Paris, a lui Adrian Costea, un contract-cadru pentru importul a 600000 tone de motorina, la un pret cu 15 USD mai mare decat pretul international. Contract-cadru care a disparut in 1997 din arhiva ministerului, atunci cand s-au intreprins unele investigatii.
• Iunie, 1992: Comexrom-ul a lui Adrian Costea semneaza un prim contract de import, pentru 100000 tone de motorina, cu regia autonoma Romcereal, desi aceasta nu avea ca obiect al activitatii sale importurile de motorina, si nici valuta necesara importului. Garant: Ministerul Agriculturii, prin secretarul de stat Ovidiu Grasu, desi ministerul, ca institutie publica, nu se putea implica in derularea unor contracte comerciale.
• Primavara lui 1993: Un contract similar este semnat de Viorel Hrebenciuc, ca secretaral Guvernulul, de ministrul Agriculturii loan Oancea si de Florin Georgescu, reprezentant al ministerului Finantelor. (Viorel Hrebenciuc a negat ulterior, sustinand ca, in perioada incriminata, ar fi fost doar primar, contrazis insa de stenograme).
• Toamna lui 1993: 5,5 milioane USD sunt imprumutati de Bancorex, la cererea societatii Agroholding, pentru salvarea campaniei agricole si IAS-urilor, desi societatea Agroholding nu avea contracte cu IAS-urile.
In total, peste 5,5 milioane USD, al car or principal beneficiar a fost COMEXROM din Paris, o companie la care adresa mentionata oficial nu corespundea cu sediul firmei. Cu toate acestea, magistratii francezi care instrumenteaza afacerea Costea sustin ca suma derulata prin contractul de import semnat de Hrebenciuc in 1993, pe filiera Costea, se cifra in realitate la 130 milioane USD. Afacerile cu motorina au fost doar preludiul operatiunii Jimbolia, din perioada 1994-1995.
IMPLICAREA AUTORITATILOR DE STAT
In iulie 1994, directorul general al Regionalei ca Ferate Timisoara, Constantin Stroe, a anuntat telefonic sosirea in gara Jimbolia a doua personaje importante, care s-au dovedit a fi seful SRI Timis, Vasile Petrea, si ministrul Transporturilor, Aurel Novac.
Acestia au anuntat conducerea garii de sosirea unor vagoane-cisterna in regim de transport-special.
Vagoanele-cisterna urmau sa figureze insa doar in registrul¬ veghetor al statiei. In caz de nevoie, la rubrica beneficiar al combustibilului, puteau fi trecute firme din Jimbolia: Pantera, Venus etc. Ideea era ca sa se dea impresia ca vagoanele-cisterna expediate in statia Jimbolia, nu trecusera, mai departe, in Iugoslavia. Astfel a inceput traficul clandestin cu combustibil pe traseul Timisoara – Jimbolia – Kikinda (Iugoslavia). Coordonatoni principali ai operatiunii Jim bolia: col. Vasile Petrea (seful SRI Timis), Constantin Mataragiu (sef serviciu zona SRI) si un anume domn Ionel, care vorbea la telefon in italiana si purta un diplomat plin de marci germane, dupa cum isi amintesc ceferistii din statia Jimbolia. Implicat a mai fost si colonelul SRI Dumitru Ogasanu.
O locomotiva prelua noaptea vagoanele-cisterna din statia Jimbolia si le tracta pana la Kikinda, in Iugoslavia. Timp de doi ani, intreaga Jimbolie putea auzi noaptea zgomotul manevrelor vagoanelor-cisterna din statie.
Pe langa ministerul Transporturilor Aurel Novac, au mai fost la curent cu transporturile de petrol catre Iugoslavia Doru Ioan Taricila, ministrul de Interne, Viorel Hrebenciuc, Virgil Magureanu, premierul Vacaroiu.
IMPLICAREA LUI ADRIAN COSTEA
In realitate, este vorba tot de o implicare romaneasca intr-o afacere ruseasca. Cum bine se stie, Adrian Costea si-a desfasurat afacerile in stransa legatura cu regimul Iliescu. Intr-un interviu de la Europa libera, Adrian Costea marturisea ca, in 1994-1995, el a adus petrol in Romania, in principal, din Rusia, dar si din Libia si Irak, pe baza contractelor incheiate cu regimul Iliescu. Ceca ce reprezinta alte doua incalcari de embargo international.
„0 parte din petrol era rusesc… de asemenea, a fost si petrol libian dar si irakian”, sustine Costea. In fapt, Adrian Costea – suspectat la Paris pentru spalare de bani in banda organizata si excrocherie – se pare ca organiza, prin societatile sale, nu numai procurarea petrolului dar si emiterea facturilor. Un singur tren cu cisterne transporta intre 1200-1500 tone de combustibil. Incasarile, pentru o singura garnitura, atingeau 3 milioane de marci. Afacerea s-a dovedit extrem de rentabila.
Nu se livra insa numai petrol ori produse petrolifere. De cateva ori pe luna, in statia Jimbolia intrau garnituri combinate: vagoane-cisterna si vagoane cu marfra acoperita. Angajatilor CFR din statie li s-a spus ca era vorba de produse ceramice, de portelanuri, si de uree. Se stie insa ca transporturile speciale de ceramica si portelanuri ascund, de fapt, transporturi de arme. Iar ureea se utilizeaza si in industria de armament.
Importurile de petrol din Rusia, facute prin firma lui Adrian Costea, s-au achizitionat la un pret mai mare decat pe piata internationala, cu banii virati de Bancorex. In statia Jimbolia, insa, sarbii plateau, la randul lor, acelasi transport. Afacerea se dovedea, profitabila atat pentru firmele rusesti exportatoare, cat si pentru firmele romanesti importatoare (General Trading & Investment ori Star-Trade Invest – care au beneficiat de acreditive de zeci de milioane de la Bancorex, fara garantii bancare), ori pentru firmele intermediare (Tracia SA, Tracialmpex, Rompetrom SRL, Doss Corn SRL ori Addos Impex, Madicom, Romara, Luximex, Silvestra Mottek, Celini) – implicate, in dosarele politiei, in afacerile cu combustibil din gara Jimbolia.
IMPLICAREA MAFIEI INTERNATIONALE
Contrabanda de stat de la Jimbolia a avut si o dimensiune mafiota internationala. Doi falsi cavaleri de Malta, Angelo Lonardoni si Cainmi Serafino, impreuna cu priorul oradean Ionel Bara (membru al „Ordinului Arnaldo Petrucci”) – in realitate, membri ai fostei organizatii Propaganda Due (P.2), de sub conducerea faimosului Licio Gelli au fost implicati, la randul lor, in traficul cu petrol si produse petroliere rusesti de la Jimbolia catre Iugoslavia. Inscrierea lojei P.2 pe axa Moscova-Bucuresti nu este catusi de putin surprinzatoare. Fost membru al guvernului Republicii de la Salo (ultimul guvern mussolinian), Lucio Gelli a emigrat dupa razboi in Argentina, unde s-a bucurat de protectia dictatorului Juan Peron si a sotici sale, Evita. Acolo a fost descoperit de serviciile secrete sovietice, care l-au santajat cu denuntarea in calitate de criminal de razboi. Gelli a acceptat sa lucreze pentru Moscova, doar ca sa-si salveze pielea. A revenit in Italia, unde o vreme a patronat o mica librarie care, dupa parerea serviciilor secrete italiene, functiona mai mult ca un fel de cutie de scrisori pentru agcntii KGB-ului. Desi Gelli isi declara convingeri de dreapta, in anii ’60-’70 el a facut numeroase afaceri profitabile in domeniul textilelor cu majoritatea statelor membre ale Tratatului de la Varsovia. Dupa 1966, cand a preluat conducerea lojii Propaganda Due, Gelli a reusit sa atraga in organita sa numerosi lideri politici straini, alaturi de cei italieni. Din Romania, pe langa Ceausescu, alti 16 membri ai conducerli PCR faceau parte din P.2, inca din anii ’70. Lista acestora a fost oferita Securitatii romane de S.I.S.M.I. (serviciul secret militar italian), contra sumei de 160000 de dolari. Dupa ’90, Lucio Gelli a continuat afacerile in Romania, venind cam de zece ori pe an; ceea ce da o idee asupra amplitudimi cifrei de afaceri derulate de italian la Bucuresti, Timisoara sau Oradea. Prin intermediul lui Arnaldo Petrucii, Gelli a propus chiar SRI, sa-l ajute ca sa spele 300000 de dolari la Oradea. Atat Iliescu, cat si Magureanu fiind, se pare, la curent cu afacerile lui Gelli. Principalul pion al lui Gelli in relatia cu Virgil Magureanu era priorul Ionel Bara, fost capitan in armata romana, ulterior trecut in rezerva. Un rol important de partea iugoslava in operatiunea Jimbolia a avut alt membru P.2, dr. Caiumi Serafino, care se prezenta drept cancelar pentru Europa deEst al Ordinulul Cavalerilor de Malta. Potrivit dezvaluirilor facute ulterior de Caiumi Serafino, (vezi Anexa 13), de transporturile cu petrol rusesc se mai ocupau colonelul Dumitru Ogasanu, Luciano Lanardoni si Ionel Bara. Combustibilul rusesc pornea din rafmariile prahovene, transportat in garnituri de tren, care aveau drept destinatie firme-fantoma din straina tate. La Timisoara, garniturile erau insa preluate de Ogasanu, Bara si autoritatile locale mentionate anterior. Pe documente se trecea ca petrolul avea drept destinatie proxima Jimbolia, unde ar fi trebuit depozitat. (Desi Jimbolia nu dispune de depozite pentru petrol). Noaptea, o locomotiva iugoslava tracta garniturile la Kikinda, peste granita. Italienii negociau cu sarbii la Kikinda, apoi se intorceau in Romania si imparteau profitul cu restul retelei. Cand afacerea a fost dezvaluita in mass-media, Serafino sustine ca ar fi apelat la protectia lui Ioan Talpes, directorul SIE, despre care italianul spune ca era „pe contre cu Magureanu dar eu credeam ca era prieten cu Gelli”.
Faptul ca Gelli, Serafino, Lonardoni si loja P.2., controlata de serviciile secrete ruse, s-au implicat in operatiunea Jimbolia dovedeste ca intreaga afacere era dirijata, de fapt, de Moscova, via Romania. Ea nu se deosebea cu nimic de alte operatiuni ale serviciilor secrete ruse, dirijate tot prin organizatia asa-zisa de dreapta P.2. a lui Lucio Gelli, cum ar fi atentatul din gara Balogna ori atentatul contra Papei loan Paul al II-lea din 1981. Contele Alexandre de Marenche, directorul SDECE-francez (Service de Documentation Exterieure et de Contre Espionnage) a afirmat, intr-un interviu, ca el era la curent cu atentatul contra Papei, si aceasta cu sase luni inainte. (Atunci cand turcul atentator, Ali Agca, mai bantuia prin Europa). Sursa contelui de Marenche: Nicolae Ceausescu, care aflase de intentia atentatului de la unul din oamenii lui Gelli. Cu toate ca de Marenche avertizase Vaticanul, nu se luase nici o mdsura de protectie a Papel. (in 1981, atat Presedintele Ronald Reagan, cat si Papa loan Paul al II-lea au fost trecuti pe lista neagra a KGB-ului, in urma pactulul anticomunist incheiat de cei doi. Nici atentatul contra lul Reagan, nici cel contra Papei nu au reusit, insa, decat partial).
Axa Moscova-Bucuresti, care a functionat perfect in cazul operatiunii Jimbolia, reusind sa sparga embargoul ONU, a fost pusa in evidenta cel mai bine de afacerea firului rosu, poreclit de mass-media si Zavtragate.
FIRUL ROSU CU KREMLINUL, UN ADEVARAT SIMBOL AL „EREI ILIESCU”
Ca si operatiunea Jimbolia, si Zavtragate a monopolizat atentia intregii mass-media, zile la rand, asa incat nu vom reveni asupra ei decat pentru a-i dezvalui dimensiunea geopolitica.
Cum am aratat, linia telefonica secreta intre statele membre ale Tratatulul de la Varsovia a fost utilizata intens de Iliescu, Militaru si ceilalti pucisti din decembrie ’89, cand s-a tinut o permanenta legatura de la sediul M.Ap.N. cu generalul sovietic Piotr Lusev.
Problema firului rosu cu Moscova nu este, desigur, aceea a unei legaturi telefonice interguvernamentale, oficiale, intre Romania si Rusia, ci cea a unei legaturi telefonice directe, secrete, intre Cotroceni si Kremlin.
Potrivit gen. Vasile Ionel, fost consilier al presedintelui Iliescu pentru problema de aparare si siguranta nationala, propunerea a venit din partea rusa, prin intermediul ambasadorulul Evgheni Ostrovenko, iar Iliescu a acceptat, in 1994, demararea discutulor, la nivel de specialisti, privind firul rosu Kremlin-Cotroceni.
Prima remarca: in 1994, Rusia alimenta intens cu petrol si armament conflictul din fosta Iugoslavie. Cum am vazut si din derularea operatiunii Jimbolia, regimul Iliescu era considerat de Kremlin o piesa-cheie a angrenajului Moscova-Belgrad.
De regula, un telefon rosu exista doar intre aliati. Astfel, in al doilea razboi mondial, o linie telefonica radio asigura legatura intre Roosevelt si Churchill.
Firma americana Bell Telephone crease sistemul A-3, introdus la Casa Alba inca din 1939, si perfectionat ulterior. Dar pe care germanii reusisera insa sa-l intercepteze inca din 1942, dupa ce un inginer de la Deutsche Reichpost, un anume Veterline, a reusit sa realizeze o copie similara telefonului american. Astfel, Hitler avea in doua ore, pe birou, transcrierea oricarei convorbiri telefonice Roosevelt-Churchill.
Intre statele membre ale NATO exista, la nivel guvernamental si militar, legaturi pe baza de telefon rosu. Chestiunea insa a unui telefon rosu, direct, intre Kremlin si Cotroceni ridica o intrebare: daca Romania nu mai facea parte din nici un sistem de aliante cu Rusia (asa cum se intamplase pe timpul Tratatului de la Varsovia, autodizolvat in 1990), daca Romania nu mai avea nici o granita comuna cu Rusia si nici, cel putin un tratat bilateral – atunci ce gen de colaborare, atat de importanta, avea regimul Iliescu cu Moscova, dupa decembrie ’89, incat sa-i determine pe rusi sa solicite instalarea unui telefon direct Cotroceni-Kremlin?
Potrivit unor informatii care au circulat in mass-media, inca din 1996, ar exista doua note ale MAE (Ministerul de Externe), respectiv nota 14896/4 mai 1995 si nota 4492/8 noiembrie 1995, care dovedesc ca dupa dizolvarea Tratatului de la Varsovia – asadar a incetarii oricaror obligatii militare ale Romaniei fata de Moscova, regimul Iliescu ar fi mentinut in vigoare protocoalele, incheiate inca din 1958, care puneau la dispozitia fortelor militare sovietice – in caz de conflict – porturile Romanesti de la Marea Neagra si de pe Dunare. Aceasta, in ciuda staruintelor expertilor MAE, care i-au soucitat, cu insistenta, lui Iliescu anularea protocoalelor.
In caz contrar, fortele militare ruse se puteau desfasura in Romania, pe baze legale, fiindca intrarea lor in tara sa mai poata fi asimilata, din punct de vedere al dreptului international, cu o invazie.
Or, situatiie conflictuale nu sunt singurele caracteristice razboiului propriu-zis.
O situatie de tensiune internationala, ca aceea din fosta Iugoslavie a anilor ’94-’95, ar fi putut foarte bine determina Kremlinul sa intervina direct, militar, in zona, caz in care, cel putin pana in noiembrie 1995, rusii ar fi putut ocupa porturile romanesti de la Marea Neagra si de pe Dunare, conform protocoalelor din 1958, oricand si perfect legal.
Cu rusii in porturile Marii Negre si de la Dunare, orice degenerare militara posibila a raporturilor dintre Rusia si fortele NATO, in zona ex-Iugoslaviei si Balcanilor, ar fi condus – inca de la primele schimburi de focuri – la posibile atacuri aeriene si cu rachete in porturile romanesti ale Marii Negre si de pe Dunare.
Iata un motiv, foarte plauzibil, ca Moscova sa staruie, in ’94-’95, asupra instalarii unui telefon rosu, direct, intre Kremlin si Cotroceni. Cordonul ombilical care a legat dintotdeauna, ca un fir rosu, pe Ion Iliescu si familia sa de Moscova, explica nu numai de ce axa secreta Rusia-Romania a continuat sa functioneze si dupa ’89, sub regimul lui Iliescu, dar – mai ales – lasa sa se intrevada, cat se poate de limpede, in ce directie ar evolua aceasta in cazul revenirii la putere in Romania a lui Ion Iliescu. Acest etern, inflexibil, indestructibil „Homo Sovieticus”. „Candidatul manciurian” al alegerilor din anul 2000.
Citeste si articolele:
Mineriadele – cele nouă mâini stângi ale caracatiţei Ion Iliescu (cea care a îngenuncheat România) | A șaptea dimensiune says:
ianuarie 6th, 2016 at 14:33
[…] Regimul Iliescu si contrabanda cu petrol rusesc […]
Ion Iliescu şi torţionarii decoraţi de acest tovarăş | A șaptea dimensiune says:
ianuarie 6th, 2016 at 16:02
[…] Regimul Iliescu si contrabanda cu petrol rusesc […]
Ion Iliescu: nemunca, mineriadele, comunismul | A șaptea dimensiune says:
ianuarie 6th, 2016 at 19:15
[…] Regimul Iliescu si contrabanda cu petrol rusesc […]