Biserica Ortodoxă Română (BOR) – cea mai retrogradă, antiliberală, antidemocratică şi antioccidentală instituţie din România

marți, iulie 23, 2019 8:42
Posted in category Mass-media

BORŞi cea mai coruptă. Mai jos, două exemple.

Sfântul Sinod a aprobat, în martie 2003, propunerile episcopului Epifanie Norocel, al Vrancei şi Buzăului, de canonizare a Cuviosului Vasile, de la Mănăstirea Poiana Mărului, şi a Sfântului Ierarh Mucenic Teodosie, de la Mănăstirea Brazi-Panciu. Circul canonizării, făcut pe banii publici ai baronului PSD-ist Marian Oprişan, cu concursul lui Teoctist (patriarhul BOR, la acea vreme – n.m.), care nu putea să lipsească de la o asemenea pomană mediatică, a fost criticat vehement de liberali. Care au zis că ceremonia n-ar fi trebuit să fie politizată şi batjocorită de clica mai mult decât coruptă a PSD-ului.

La care Norocel i-a afurisit şi excomunicat pe contestatari, iar gazeta lui Oprişan a scris că “aceia care ponegresc credinţa strămoşească îşi vor lua răsplat fie în această lume, fie în cealaltă”. Norocel, ca şi întreaga Biserică Ortodoxă, n-a schiţat însă nici cea mai vagă reacţie de indignare atunci când bulibaşa Stănescu a fost încoronat rege al ţiganilor, în Biserica Episcopală din Curtea de Argeş, peste mormintele întemeietorilor României moderne. De unde se vede limpede că cea mai credibilă (aşa era în sondaje pe atunci – n.m.) instituţie de stat este, în acelaşi timp, şi cea mai retrogradă, antiliberală, antidemocratică şi antioccidentală.

De ce te faci popă în Republica Medievală România? Pentru bani! Ce faci dacă, popă fiind, nu mai ai bani? Pleci la căpşuni, în Spania!

Popa Dănuţ Vechilu de la biserica Catane (Dolj) avea în ultimul timp (era în 2003 – n.m.) probleme mari cu banii. Căci, atunci când a făcut lumea, Dumnezeu nu s-a gândit şi la el, să-i facă şi lui nişte enoriaşi mai bogaţi şi o cutie a milei mai mare, dacă se poate şi purtătoare de dobândă.

Nevoile popii erau din ce în ce mai complexe: sutană croită la comandă, mulată pe trup, să înnebunească enoriaşele când îl văd, depilat săptămânal cu ceară (de-aia bună, de la “Vii”) etc., etc. Cheltuielile creşteau, salariul popii şi mila Domnului rămâneau constante.

Într-o zi, popa Dănuţ n-a mai suportat şi a muşcat din măr: s-a împrumutat la bancă, rugându-l pe secretarul primăriei să-l gireze. Viaţa părintelui s-a mai liniştit atunci şi nimeni nu a băgat de seamă ce se întâmplă cu el până într-o bună zi, când un sătean decedat a avut nevoie de serviciile lui.

În zadar l-au căutat enoriaşii la disco şi geaba l-a dat secretarul girant în urmărire la poliţie: popa dispăruse. Şi nu se înălţase la ceruri, cum eronat a presupus poliţia, ci fugise în Spania, al muncă, la căpşuni! Bravo, părinte! La apucăturile deprinse aici, alt popă în locu’ lu’ matale ar fi fugit direct în Jărmania, alelui-ţi-aş! (“Academia Caţavencu”, nr. 619/2003)

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

2 Responses to “Biserica Ortodoxă Română (BOR) – cea mai retrogradă, antiliberală, antidemocratică şi antioccidentală instituţie din România”

  1. Biserica Ortodoxă Română (BOR), o afacere de milioane de euro, finanţată de fraierii care mai cred că popii lacomi îi duc în Rai, chiar dacă sunt criminali, hoţi sau violatori pe Pământ | A șaptea dimensiune says:

    octombrie 26th, 2019 at 17:52

    […] Biserica Ortodoxă Română (BOR) – cea mai retrogradă, antiliberală, antidemocratică şi antio… […]

  2. Cre(ş)tinismul social-democrat | A șaptea dimensiune says:

    noiembrie 17th, 2019 at 10:45

    […] Biserica Ortodoxă Română (BOR) – cea mai retrogradă, antiliberală, antidemocratică şi antio… […]

Adauga un comentariu