Ce mai făceau prietenii ciumei roşii, ierarhii ortodocşi, prin anii 2000 (VI)
vineri, august 17, 2018 17:23
Să nu cari ce a cărat popa Ploieşteanul
În ultimele zile de rătăcire printre noi, răposatul prea sfinţit Nestor Vornicescu, fost membru în CA al BOR, şi-a pus la punct toate trebile de pe pământ, nu care cumva să lase urmaşilor vreo bătaie de cap. Printre probleme rezolvate pe ultima sută de metri de ÎPS Vornicescu a fost şi retragerea de la BIR (Banca Internaţională a Religiilor, care a lăsat cu buza umflată, după faliment, majoritatea fraierilor care au depus bani la ea – n.m.) a unei importante sume debani, pe care, cu ajutorul şoferului personal, Vasile Nichita, a transportat-o la loc sigur, dar nepurtător de dobândă. Ce s-a întâmplat cu banii după trecerea ÎPS în lumea celor drepţi – nimeni nu ştie, nici măcar şoferul. Se ştie doar că la parastasul ÎPS Vornicescu s-ar fi petrecut un lucru greu de explicat prin legile pământeşti: în timp ce popii jeleau de mama focului să se mai aducă vin şi să se dea muzica mai tare, actualul secretar al Sinodului (era în 2001 – n.m.), Vicenţiu Grifon Ploieşteanul, însărcinat de Patriarhie cu organizarea ceremoniei de înmormântare, căra cu camionul către Mănăstirea Antim, acolo unde încă era stareţ, mobilă, obiecte de cult, bijuterii şi alte valori telurice care nu-i mai foloseau răposatului. Cât despre banii retraşi de la BIR – ne vedem nevoiţi să repetăm – nu mai ştie nimeni nimic. Noroc însă că vicarul Vicenţiu nu-i chiar un nimeni.
În anii 1990, pe lângă stabilitate, România ar fi putut exporta şi “ecuşmenismul”
Pare de necrezut, dar dacă România era mai cunoscută în lume, nu s-ar fi întâmplat atâtea nenorociri. Păi, probabil că doar la noi există (era în 2001 – n.m.) un Centru Internaţional Ecumenic, un Complex Inter-religios, a existat şi o Bancă Internaţională a Religiilor (BIR). Aveau în comun un om, Ion Popescu, fost colonel de Securitate, şi convingerea lui că “Dumnezeu i-a trimis harul şi i-a dat puterea să realizeze gândul curat al unei lucrări în care a crezut şi a trudit să existe” (citat dintr-o carte dedicată realizărilor BIR). Plus banii depunătorilor, bineînţeles. Adică Ion Popescu, preşedintele băncii, dădea cu banul în sus, fără factură. Dumnezeu oprea ce oprea, iar restul ajungeau la Ion Popescu, directorul Centrului, care îi lua şi construia. Aşa s-a înălţat într-un sat din Dâmboviţa, Vulcana-Băi, un “Complex Multifuncţional” care a păpat între 1997 şi 1999 vreo şase miliarde din banii credincioşilor BIR. În cadrul complexului, saivanul de capre (aduse de afară) al lui Popescu a devenit “casa administratorului”. Tot pe acolo îşi ţinea el şi iapa albă pe care o călărea îmbrăcat cu cearşafuri albe şi cu turban pe cap. Aveau şi televiziune prin cablu (în anii 1990, televiziunea prin cablu era foarte puţin dezvoltată în România; la ţară nu exista televiziune prin cablu – n.m.).Şi de câte ori venea vreun invitat la Popescu, Rai Uno, ZDF sau autohtonul TVR transmiteau, din întâmplare, evident, imagini cu gazda. Şi ajungem la Complexul Inter-religios, adică o biserică, o moschee şi o sinagogă. Visul fostului colonel de Securitate de a împăca toate religiile din lume s-a împlinit odată cu însuşirea banilor BIR-ului. Cum a spus la inaugurare Răzvan Theodorescu (evreu, fost ministru al Culturii şi Cultelor, în timpul guvernării ciumei roşii, unul dintre iobagii KGB-istului criminal Ion Iliescu – n.m.): “Dacă stau şi mă gândesc mai bine, în ciuda mizeriei noastre zilnice şi împotriva ei, un asemenea fapt nu se putea petrece decât în România”.
Bisericuţa noastră, cuiBuşOR de nebunii
De când Sinodul BOR (Biserica Ortodoxă Română) a dat dezlegare la înjurături de mamă către tartorii de la cazanele cu pomelnice colaboraţioniste ai CNSAS –ului (Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii), reacţiile de disidenţă în sânul lui Avraam al clerului n-au întârziat să apară. Judeţul Neamţ, pigmentat cu cele mai multe mănăstiri pe cap de enoriaş, nu face excepţie. Numa’ că regula care demonizează excepţia e omniprezentă: exarhul Ciprian Zaharia, stareţul mănăstirii Bistriţa, lăcaş situat la o aruncătură de câteva sute de lumânări de Piatra-Neamţ. Parabola, care numai morală nu e, e complexă: înainte ca Ceaşcă să fie caterisit din existenţă cu ajutorul gloanţelor, plodul Ceauşeştilor, Nicu, îşi petrecea frecvent timpul, cât se poate de duhovniceşte, în umbra chiliilor de subsol ale Bistriţei, alături de ingredientul indispensabil hierofaniei: tipica-i vodcă; aici, în calmul de oază spirituală, alături de cucernicii activişti comunişti de judeţ, se declamau predici cu consecinţe al naibii de prozaice pentru politica de cadre a partidului comunist în Neamţ. Martor, gazdă şi profund implicat în această comuniune de spirit a fost, evident, Ciprian Zaharia. De aceea, mulţi credincioşi cu viziuni sintetice îl încadrează pe Sfinţia-Sa într-un grup aparte, al celor care, conform unei sintagme a lui Kierkegaard, l-au catalogat pe Dumnezeu ca pe un imens papagal roşu. Adică, ciripind din tainele de sub patrafir nu Superiorului, ci superiorilor.
Astfel, nu e stranie nici prezenţa aproape permanentă la liturghiile ce se oficiază aici a cuvioşilor PeSeDişti din administraţia locală; pentru ca, dupa afişarea în faţa electoratului din 2004, să se retragă în obişnuitele sfaturi de taină. Mai ales că aici e poate singurul lăcaş de cult din ţară unde vinul de împărtăşanie se comercializează direct la sticlă, la distanţă de câteva prescuri de incinta propriu-zisă. Iar în acest pretins spaţiu sacru cazurile de boli lumeşti în rândul monahilor încartiruiţi proliferează continuu, ca şi caftelile golăneşti, chiar şi contactele imtime dintre sacrele rase, devenind notorii şi dincolo de clădirea secţiei dermato-venerice a spitalului (presa locală a remarcat de mult realitatea din mănăstirea Bistriţa, pentru care cei de la “Meteo” ar putea prognoza averse de foc şi pucioasă). Zaharia a instituit porunca divină “Mucles” în ceea ce priveşte deconspirarea turnătorilor în sutană. Având un important lobby la Mitropolie, nu e de mirare că în perimetrul influenţat de dânsul, adică aproape tot perimetrul eclezial nemţean, nu se vor aplica prea curând cuvintele lui Iisus: “Adevărul vă va face liberi”. Cum adică liberi? Doar nu adevărul te trece în rezervă din Securitate … (“Academia Caţavencu”, nr. 512/2001)
Citeste si articolele:
