Charles Darwin şi originea speciilor
sâmbătă, februarie 17, 2024 8:44
Pe 12 februarie 1809, la Shrewsbury, comitatul Shropshire, în familia unui medic, se năştea marele naturalist englez Charles Darwin, autorul teoriei evoluţiei speciilor.
Fiind o fire sensibilă, tatăl lui Darwin considera că i se potriveşte cel mai bine profesia de preot celui care avea să dea o lovitură mortală întunericului Religiei. Astfel, Darwin studiază 3 ani Religia la Cambridge, însă nu simţea nicio chemare pentru acest domeniu al şarlataniei, aşa încât renunţă la lumea întunericului.
Se spune că o carte bună îţi poate schimba viaţa. Ei bine, în cazul lui Darwin chiar s-a întâmplat. „Minunile lumii” este cartea care l-a determinat pe Darwin să călătorească în căutarea adevărului.
Plecarea într-o călătorie spre coastele Americii de Sud s-a produs printr-un noroc: naturalistul expediţiei s-a îmbolnăvit, iar Darwin i-a luat locul.
După 5 ani de călătorit prin tot felul de ţinuturi exotice, Darwin revine în Anglia în 1837 şi se apucă temeinic să studieze şi, în paralel, să-şi scrie lucrarea care va schimba din temelii optica despre apariţia speciilor pe Terra.
Lucrarea sa fundamentală, „Originea speciilor”, este publicată în 1859, după 22 de ani de la întoarcerea din expediţia care l-a ajutat să-şi formuleze convingerile ştiinţifice.
Darwin a ajuns la convingerea că speciile de animale şi plante nu sunt imuabile (fixe) aşa cum susţineau mulţi naturalişti din vremea sa şi că toate speciile aparţinând aceluiaşi gen sunt descendente (urmaşe) în linie directă din alte specii (unele dispărute).
Extincţia (stingerea) unei specii este rezultatul selecţiei naturale, adică a supravieţuirii celui mai apt, a celui mai înzestrat din punct de vedere morfologic sau fiziologic, dar şi a oscilaţiilor climatice sau schimbării mediului prin intervenţii ale omului, precum defrişări, desecări, aclimatizări de animale şi vegetale noi, care modifică echilibrul ecologic.
„Nicio specie – spune Darwin – nu va lua naştere printr-un act de creaţie şi niciuna nu dispare după un ordin divin de stârpire. Omul nu este esenţial diferit de mamiferele superioare şi se supune aceloraşi legi biologice.”
Darwin a completat ulterior teoria selecţiei naturale cu teoria selecţiei sexuale, potrivit căreia şansa de perpetuare a unei specii creşte în măsura în care ea va avea mai mulţi urmaşi.
Teoria evoluţiei speciilor a lui Darwin a fost completată în urma dezvoltării geneticii experimentale, care a stabilit că evoluţia speciilor este cauzată de micile mutaţii (schimbări, modificări) ce se transmit pe cale ereditară. Aceste mutaţii, apărute întâmplător, sunt triate după utilitatea lor în urma selecţiei naturale, ce face să supravieţuiască cel mai bine adaptat, producându-se în acest fel fixarea lor. Astfel, hazardul mutaţiei este corectat prin procesul de selecţie naturală.
Teoria evoluţiei speciilor a fost completată ulterior de Hugo de Vries (1901), cel care a susţinut că mutaţiiile se fac la nivelul cromozomilor conţinuţi în nucleul celulei vii, de forma unor bastonaşe alcătuite din gene. O genă este un segment AND cu ajutorul căruia se transmite o informaţie genetică codificată, un fragment al codului genetic.
Deoarece mutaţiile genetice sunt foarte rare, probabilitatea apariţiei lor este foarte mică (una la un miliard de ani!), deci ar trebui să treacă un timp mult mai lung decât durata erelor geologice (apreciată la milioane de ani), ceea ce face imposibilă explicarea pe această bază a apariţiei şi evoluţiei vieţii pe Terra.
Totuşi, căutând, cercetătorii au găsit o explicaţie. Se pare că o evoluţie mult mai rapidă a fost posibilă pentru că, pe lângă aceste mutaţii întâmplătoare (foarte rare), s-a produs un număr mult mai mare de mutaţii numite „aberaţii cromozomiale”, care se pot întâmpla cu ocazia diviziunilor celulare, al căror număr este uriaş (numărul diviziunilor celulare creşte exponenţial), în procesul de înmulţire a celulelor.
Oricum, discuţia rămâne deschisă şi, în viitor, progresele geneticii vor aduce noi clarificări în problema originii şi evoluţiei vieţii pe Pământ.
Darwin a decedat la 19 aprilie 1887, în vârstă de 73 de ani, şi îşi continuă somnul de veci la Westminster Abbey, avându-l ca vecin pe Isaac Newton, un alt titan al ştiinţei.
Citeste si articolele:
