Cum a ajuns statul român, guvernat cel mai mult după 1989 de către PSD = ciuma roşie, stat mafiot

duminică, decembrie 29, 2019 17:58
Posted in category Justitie

Adrian NastasePrin 2004, atunci când tandemul criminal pentru România Ion Iliescu – Adrian Năstase guvernau şi furau în stil mafiot, se întâmpla aşa:

Poliţia inventează reţele pentru a-şi justifica salariile

Arădeanul Cristian Mezea a fost arestat pentru trafic şi consum de droguri şi condamnat la zece ani de închisoare.

Realitatea acestei ştiri pare ruptă din cotidianul jurnalelor de televiziune. Urechea o aude, dar creierul n-are timp s-o analizeze. Realitatea halucinantă a acestui caz pare ruptă din Kafka (pentru cei care n-au auzit de Kafka, adică 99% dintre votanţii ciumei roşii, o precizare: Franz Kafka, scriitor de limbă germană – evreu originar din Praga -, a abordat în operele sale literare, care au marcat literatura secolului XX, teme mai puţin comode, precum alienarea, complexitatea absurdă a birocraţiei, brutalitatea fizică şi psihologică, imposibilitatea omului de a înţelege sensul propriei sale existenţe, tema labirintului etc. – n.m.)

Mezea a fost ridicat de mascaţi în martie 2002, împreună cu 17 persoane. Poliţia Antidrog trebuia să justifice că a anihilat o reţea de traficanţi. De aici începe şoul.

13 reţinuţi sunt luaţi la grămadă dintr-o discotecă, doar pentru că Mezea era DJ la discoteca “Shadows” din Arad. Li se dă drumul, dar la Bucureşti s-a reţinut că e vorba de o reţea. Mai rămân 4 persoane în arest, printre care şi Mezea.

La percheziţia de la domiciliul lui Mezea nu s-a găsit niciun firicel de praf suspect. Poliţia judiciară a refuzat să-i facă testele medicale pentru depistarea drogului în sânge.

Probele reţinute la dosar constau în câteva casete cu convorbiri telefonice interceptate de SRI, purtate în limba maghiară. Conversaţiile în maghiară sunt purtate de alţi doi suspecţi, care vorbesc între ei.

La expertiza Institutului Naţional de Criminalistică s-a dovedit că probele înregistrate sunt nule. Poliţia inistă să fie reţinute la dosar.

Ba mai mult decât atât, ofiţerul Remus Nica îi spune mamei lui Mezea: ”Nici nu mă interesează dacă baiatul dumitale este sau nu vinovat, eu trebuie să îmi fac o carieră”. Această frază antologică ar trebui scrijelită pe insignele poliţiştilor.

La prima instanţă, Mezea ia trei ani de închisoare. După recursul la apel, ia 10 ani. Îl acuză casetele audio în maghiară.

Mezea a absolvit o facultate de jurnalism şi istorie.

În rest, poliţia română se simte bine, se îngraşă ca porcul, promovează la excepţional şi ia bani cu nemiluita pentru lupta împotriva crimei organizate. (“Academia Caţavencu”, nr. 636/2004)

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

Adauga un comentariu