De ce merita Laszlo Tokes sa i se retraga Steaua Romaniei

luni, martie 14, 2016 21:49
Posted in category Mass-media

Laszlo TokesDincolo de meritele sale din decembrie 1989, Laszlo Tokes a atacat tot timpul România la forurile internaționale

“Steaua Romaniei” este cea mai înaltă distincție oferită de statul român. Este și cel mai vechi ordin național. A fos creat în 1864 de Alexandru Ioan Cuza și abrogat în perioada dictaturii comuniste (1948). A fost reînființat în decembrie 1998. Ce drepturi au cei decorați cu ordinul “Steaua Romaniei”? Printre altele: “Persoanele cărora li s-a conferit ordinul Steaua României vor fi invitate să participe la manifestațiile publice prilejuite de Ziua Nationala a României”. Vi-l imaginați pe pastorul Tokes participând la manifestările dedicate Zilei Nationale a României din moment ce a susținut mereu că Ardealul nu este românesc? Plus că mereu ataca România pe oriunde mergea, inventând tot soiul de pretexte aberante.

De ce i s-a retras Steaua României lui Laszlo Tokes? 10 declarații antiromânești ale celui decorat de statul român cu cea mai înaltă distincție a sa

  1. .“La 20 martie 1990, la Târgu-Mureş a avut loc un pogrom sângeros împotriva populaţiei maghiare”, declară László Tőkés la o reuniune ecumenică a World Council of Churches (WCC) ţinută în august 1990 la Geneva. Faptul este cu atât mai odios cu cât la acea dată se lămurise că victima acelei scene să fie lovit cu cruzime, reluată obsesiv de televiziunile occidentale, se numea Mihăilă Cofar şi că dramaticele evenimente provocaseră românilor un număr de două ori mai mare de morţi şi răniţi decât maghiarilor.
  2. “Situaţia actuală a maghiarilor din România este similară cu cea a evreilor din anii 1930” (!), susţine episcopul László Tőkés în numărul din 19 februarie 1993 a cotidianului Süddeutsche Zeitung care dedică o pagină întreagă problematicii minorităţilor maghiare din afara graniţelor Ungariei.
  3. “În România decurge împotriva minorităţii maghiare un proces de purificare etnică, la fel ca în Bosnia, doar că mijloacele întrebuinţate sunt mai subtile”. Diversiunea a fost lansată de episcopul László Tőkés în a doua jumătate a lunii februarie 1993, în Statele Unite, la un post de televiziune din Ohio şi într-o reuniune la Cleveland unde Tőkés a susţinut că există o singură soluţie a dezamorsării “bombei etnice”: cantonizarea Transilvaniei şi autonomia teritorială pe baze etnice. Cotidianul The Washington Times va dedica aserţiunilor lui László Tőkés un articol pe patru coloane cu titlul Ethnic Cleansing in Transylvania – Purificare etnică în Transilvania.
    Reacţia în presă şi în cercurile politice din România la aberaţiile episcopului a fost fulminantă, mai multe organizaţii ale revoluţionarilor din Timişoara i-au retras lui Tőkés titlurile de revoluţionar şi, pentru prima oară, UDMR s-a delimitat de preşedintele său de onoare.
  4. “În cursul celui de al doilea război mondial, în România s-au comis împotriva evreilor atrocităţi la fel de mari ca şi cele din Ungaria, doar că, până acum, s a reuşit în mod abil escamotarea datelor privind antisemitismul românesc.”
    Declaraţia a fost făcută de episcopul László Tőkés în Israel, în luna februarie a anului 1994, cu ocazia unei reuniuni pe tema reconcilierii dintre cultele creştine şi cultul mozaic. Ea a fost relatată de Tőkés, la 6 martie 1994, în emisiunea “A Hét” ( Săptămâna), a Televiziunii Ungare.
    Poate nu este inutil să reamintesc că în perioada mai 1994 – aprilie 1945 au fost deportaţi şi omorâţi în lagărele morţii aproape 600.000 de evrei unguri, o zecime din numărul evreilor asasinaţi în întreaga Europă de către nazişti? În această cifră nu se înscriu şi evreii omorâţi de jandarmeria şi armata ungare precum şi membri ai partidului fascist Crucile cu Săgeţi.
    “Prigonirea evreilor din Ungaria este probabil crima cea mai abjectă din întreaga istorie a omenirii” aprecia la acea vreme Winston Churchill în jurnalul său.
  5. “Washingtonul ar trebui să fie mai sever cu Bucureştiul şi să nu renunţe la verificarea anuală a reînnoire clauzei pentru România.” Declaraţia făcută de episcopul reformat cu ocazia unei vizite făcute de László Tőkés în Statele Unite, la începutul lunii mai 1995, este citată de Agenţia Ungară de Presă – MTI.
    Episcopul a admis că la Departamentul de Stat al S.U.A. se constatată în continuare “o anumită aversiune în ceea ce priveşte conceptul de autonomie etnică”.
  6. “Tratatul de bază româno-ungar reprezintă o trădare. Tot ceea ce ni se smulge cu forţa poate fi redobândit, dar la ceea ce renunţăm noi înşine este bun pierdut”, a susţinut episcopul László Tőkés în “slujba ecumenică a bisericilor istorice ungare” împotriva încheierii tratatului dintre România şi Ungaria, ţinută la Timişoara, la 16 noiembrie 1996.
    În acest timp, mass-media ungare relatau că Occidentul salută încheierea tratatului, redând mesajele Departamentului de Stat al SUA, ale lui Jacques Chirac, preşedintele Franţei, Daniel Tarschys, secretarul general al Consiliului Europei, Leni Fischer, preşedintele Adunării parlamentare a Consiliului Europei, Javier Solana, secretarul general al NATO, Klaus Kinkel, ministrul german de externe.
  7. “Cine poate nega că de 80 de ani această ţară are loc o purificare etnică spirituală?”, relua mai vechea sa marotă László Tőkés la 14 septembrie 1997, cu ocazia vizitei la Târgu Mureş a lui Viktor Orbán, preşedintele Fidesz.
    Episcopul a mai susţinut că în condiţiile în care minoritatea maghiară din România numără două milioane (?!), iar alte minorităţi doar câteva mii, “egalitarismul între minorităţi este de a dreptul înjositor”…
    Se poate continua mult timp cu genul acesta de aserţiuni care ar putea părea, la primă vedere, nişte elucubraţii dacă unele n-ar fi, de fapt, diversiuni, intoxicări şi manipulări foarte elaborate. Ele urmăreau de fapt acreditarea ideii că românii sunt un popor violent care comite pogromuri asupra maghiarilor, paralela dintre masacrele etnice din Bosnia şi situaţia maghiarimii din Transilvania, mecanismul transferului emoţional bazat pe soarta tragică a evreimii dintre cele două războaie mondiale şi o condiţia asemănătoare a maghiarimii persecutate ş.a.m.d.
  8. “Doresc să atrag atenţia Parlamentului Europei că în România, prin metode subtile, chiar şi acum, continuă omogenizarea şi românizarea Transilvaniei prin metoda schimbării artificiale a proporţiilor etnice”, a susţinut europarlamentarul László Tőkés într-o intervenţie ţinută la 19 februarie 2009 la Bruxelles (Mediafax).
  9. “În Transilvania continuă un genocid nesângeros, început în urmă cu 90 de ani”, declară la 1 mai 2009, la Miercurea-Ciuc, europarlamentarul László Tőkés. El a dat ca exemplu de “genocid” situaţia din municipiul Sfântu Gheorghe unde, în intervalul 1966-1992, numărul maghiarilor a scăzut cu 13%.
    La solicitarea jurnaliştilor români de a prezenta probe că tendinţa continuă, Tőkés a recunoscut ca nu are dovezi privind faptul că Guvernul ar avea intenţia de a aduce şi stabili în Harghita şi Covasna cetăţeni români…
  10. “Din cauza politicii ungare actuale faţă de minorităţile maghiare, maghiarimea este ca o armata împrăştiată. Dacă se va strânge însă laolaltă şi va şti să-şi unească forţele, atunci ea se va transforma într-o armată capabilă să lovească”, (?!) a declarat la 18 iunie 2009, la Washington, europarlamentarul László Tőkés, citat de ziarul ungar Magyar Hirlap.
    În timpul discursului ţinut în capitala Statelor Unite, Tőkés a cerut ca politica guvernului ungar să fie schimbată în aşa fel încât “să cuprindă o naţiune de 14-15 milioane de maghiari, iar acest lucru sa se facă pe principiul dreptului la autonomie al naţiunii maghiare din bazinul carpatic şi al suveranităţii limitate”.

Sursa

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

Adauga un comentariu