Posts Tagged ‘interesante’
Tehnica linşajului a evoluat odată cu involuţia speciei
joi, octombrie 1, 2009 15:03 13 CommentsPrintre metodele de a elimina un antipatic se numără şi linşajul. Prin definiţie, linşajul presupune trei condiţii: acuzaţia să stârnească o emoţie colectivă, ca să nu fie nevoie de probe, acuzatul să fie identificat rapid, ca să nu realizeze ce i se întâmpă, iar execuţia să fie sumară, ca să nu apară îndoieli. Celebritatea linşajului […]
Să prostim poporul, cu televizorul
duminică, septembrie 6, 2009 8:34 6 CommentsLa televizor, prin reclame, apar tot soiul de “adevăruri demonstrate ştiinţific”. Cum ar fi acela că “un kilogram de uraniu are tot atâta energie cât şase milioane de kilograme de cărbune”. Sau ceva similar. Ei bine, nu e chiar aşa. Adică nu e aşa deloc. Băieţii ştiu ei ceva, însă foarte vag. Că e o […]
La început a fost Cuvântul (I)
luni, august 24, 2009 8:06 4 CommentsDeşi, în privinţa publicării de poezii pe un blog, mulţi sunt de părere că nu este indicat să faci aşa ceva, riscăm şi ne oprim asupra unui laureat al premiului Nobel pentru literatură, în anul Domnului 1907. Dacă, în România acelui an, arendaşul (mojicul) – român verde pus în “funcţie” de boier – îi aducea […]
Să ne dilatăm bine
joi, august 20, 2009 7:18 6 CommentsDupă cum ştim (cel puţin unii dintre noi), la căldură corpurile se dilată. Unele mai mult, altele mai puţin, în funcţie de coeficientul lor de dilatare termică. Astfel, la 20 de grade Celsius, benzina se dilată enorm, cu aproape 0,1% pentru fiecare grad în plus, iar cuarţul e în celălalt capăt, cu o dilatare de […]
De ce (mai) există patru anotimpuri
miercuri, august 19, 2009 14:20 8 CommentsPrezenţa celor patru anotimpuri nu se datorează, cum s-ar putea crede, faptului că orbita Terrei este eliptică (uneori ne aflăm mai departe de soare, alteori mai departe). Diferenţa în căldura solară primită la cele două extreme e minusculă. Mult mai important este faptul că axa de rotaţie a Terrei (axa polilor) este înclinată puţin faţă […]
Ce se mai poate întâmpla pe şosele
duminică, august 16, 2009 8:51 5 CommentsCele mai periculoase drumuri din lume „Drumul mortii” din Bolivia Acesta face legătura între capitala ţării, La Paz, şi Coroico. Potrivit statisticilor, între 200 şi 300 de oameni mor în fiecare an pe respectiva şosea, care este mărginită de numeroase cruci care marchează locurile în care au avut loc accidente mortale – de obicei, locurile […]