Să prostim poporul, cu televizorul
duminică, septembrie 6, 2009 8:34La televizor, prin reclame, apar tot soiul de “adevăruri demonstrate ştiinţific”. Cum ar fi acela că “un kilogram de uraniu are tot atâta energie cât şase milioane de kilograme de cărbune”. Sau ceva similar. Ei bine, nu e chiar aşa. Adică nu e aşa deloc. Băieţii ştiu ei ceva, însă foarte vag.
Că e o ceaţă cruntă prin minţile lor, nu ne miră, dar dacă ar fi să întrebi pe orice locuitor cât de cât educat al planetei (şi aici, cu mari rezerve, o să-i includem şi pe publicitari) care e cel mai cunoscut om de ştiinţă “ever”, ţi-ar răspunde într-o secundă: Einstein. Iar apoi, dacă ai continua cu întrebările, respectiv “Şi Einstein ăsta, el ce-a făcut?”, ţi s-ar răspunde: “Păi, ştie toată lumea: E=mc2!” Adică simplu: cantitatea de energie înmagazinată într-o masă “m” de materie este egală cu masa respectivă deînmulţit cu viteza luminii la pătrat. Hmm! Păi, cam câtă energie să fie într-un kil de uraniu? Răspuns: E = 1 kg x (3 x 1010 m/s)² = 9 x 1016 Jouli = 2,15 x 1013 calorii, adică taman energia extrasă din alimente necesară unui număr de zece miliarde de oameni într-o zi. Sau, dacă vreţi, e totuna cu 2,5 x 1010 kilowaţi-oră. Asta înseamnă consumul de electricitate al întregului Pământ pe timp de 14 ore!
Dar toate cifrele astea sunt mai puţin importante, în ciuda mărimii lor. De fapt, ideea de bază e că celebra ecuaţie de mai sus se aplică, în egală măsură, şi celor şase milioane de kilograme de cărbune. Cu alte cuvinte, un kil de materie, indiferent din ce e făcută ea, conţine (sau reprezintă) tot atâta energie cât un oricare alt kil, din orice altă substanţă. Aşadar, şase milioane de kile de cărbune vor avea de şase milioane de ori mai multă energie decât un singur kil, fie el şi de uraniu.
Ceea ce voiau publicitarii să spună, în realitate, dar le-au lipsit cuvintele, este că tehnologia nucleară ne permite să extragem, în prezent, mult mai multă energie din aceeaşi masă, comparativ cu centralele termice care ard cărbune. Astfel, astăzi extragem cam 2kW-h de energie dintr-un kilogram de cărbune. Deci şase milioane de kilograme de cărbune ne oferă 1,2 x 1010 kW-h. E drept, valoarea este de ordinul de mărime al cantităţii înmagazinate într-un kil de uraniu, însă nici măcar ăla nu este convertit complet în energie utilă în reactoarele nucleare. De fapt, mult mai puţin (un procent foarte mic) din masa de uraniu se transformă în energie.
Preluat şi adaptat din “Academia Caţavencu” nr.26/2008
Citeste si articolele:
În afară de prostie, ce se mai conservă în această lume | A șaptea dimensiune says:
ianuarie 15th, 2015 at 22:22
[…] Să prostim poporul, cu televizorul […]
În Rusia, ciuma roşie a fost precedată de căderea unui meteorit | A șaptea dimensiune says:
martie 28th, 2015 at 22:11
[…] Să prostim poporul, cu televizorul […]
2015, primele masini ce zboara isi fac aparitia | A șaptea dimensiune says:
martie 28th, 2015 at 22:17
[…] Să prostim poporul, cu televizorul […]
Mercurul (sau alcoolul) şi gradele sale din termometre | A șaptea dimensiune says:
iulie 5th, 2015 at 10:15
[…] Să prostim poporul, cu televizorul […]
Antena de satelit şi problemele sale | A șaptea dimensiune says:
iulie 5th, 2015 at 12:18
[…] Să prostim poporul, cu televizorul […]
De ce este cerul albastru? | A șaptea dimensiune says:
iulie 5th, 2015 at 12:50
[…] Să prostim poporul, cu televizorul […]