Posts Tagged ‘revolutionar’
Cum a ajuns ţiganul Viorel Lis, fost primar al Bucureştiului, să aibă şi certificat de revoluţionar
sâmbătă, iulie 29, 2017 13:26 No CommentsEi, bine, n-o să vorbim de astă dată de escapadele amoroase ale lui Viorel Lis cu ziarista născută-n Pantelimon, Adriana Bahmuţan, care au fermentat, zilele trecute (era septembrie 1998 – n.m.), în prima pagină a gazetelor. Asta pentru că, în urma cu ceva vreme, cititorii au aflat că, de pe urma amantlâcului cu Viorel Lis, […]
Pupincuristul Elenei Ceauşescu, Vadim Tudor, avea şi certificat de revoluţionar
vineri, ianuarie 20, 2017 19:18 6 CommentsCum a dat mafia PSD-istă certificate de revoluționar la toți foștii comuniști și securiști, care au făcut parte din aparatul de propagandă și teroare al Partidului Comunist Român Ca să nu pută prea tare când talpa istoriei va călca într-înșii, o sumedenie de inși groși la burtă și obraz s-au înghesuit să-și iscălească rușinoasele porecle […]
Așa-zișii revoluționari din gașca lui Ilici „KGB” Iliescu, niște escroci care s-au îmbogățit nemeritat
marți, decembrie 24, 2013 14:01 8 CommentsRevoluţia escrocilor. „Decembrie ’89”, confiscat de o bandă de infractori Liderii luptătorilor din decembrie 1989 au compromis cuvântul „revoluţionar”. Trei dintre aceştia sunt condamnaţi penal pentru fraudă. În afară de ei, mii de români au obţinut certificate de revoluţionar prin mărturii mincinoase şi s-au bucurat de indemnizaţii lunare susţinute din bani publici. Revoluţia de acum […]
Cum întreţine Republica România o armată de revoluţionari-fantomă
vineri, decembrie 30, 2011 19:10 15 CommentsRepublica noastră bananieră ar trebui să breveteze câteva brand-uri clare, mai ceva decât faimosul Dracula. Începând cu 1989, am avut aşa: ‘Terorism fără terorişti’, ‘Corupţie fără corupţi’, ‘Capitalism instaurat de foşti comunişti’, ‘Securitate fără securişti’. Pe lângă acestea, mai avem şi ‘Revoluţionari fără revoluţie’. Este de râsul curcilor cum au apărut revoluţionari în zone ale […]
Vasile Blaga, un fals revoluţionar
marți, decembrie 6, 2011 18:47 4 CommentsTrăind într-o autentică republică bananieră, cetăţenii sunt egali în faţa legii, numai că unii sunt mai egali decât alţii. Personajul de mai jos se bucură de aprecierea pesedeilor şi peneleilor, chiar dacă este pedelist. O dovadă că pentru aceste târâturi politice nu contează legalitatea sau ilegalitatea unei acţiuni. În prezent este preşedintele Senatului, cameră parlamentară […]
„Îi împuşcaţi şi îi băgaţi în beci. Unul să nu iasă viu.” (Elena Ceauşescu, 17 decembrie 1989)
luni, decembrie 22, 2008 12:33 9 CommentsIn orice ţară, nu există cu adevărat decît două partide: partidul celor care îndrăznesc să spună nu şi partidul celor care nu îndrăznesc. Cînd numărul celor care nu îndrăznesc covîrşeşte numărul celor care îndrăznesc, ţara este pierdută. În preajma ştreangului (istoria unei nopţi) „Ii împuşcaţi şi îi băgaţi în beci. Unul să nu iasă viu.” […]