Extremişti, UE, Ceauşescu, PSD, România
marți, aprilie 7, 2026 7:18
Dacă nu mai vin banii de la UE (lucru posibil dacă extremiştii ajung la putere), românii vor fi aruncaţi în bezna sărăciei şi mizeriei, aşa cum era înainte de 2007, poate chiar vom ajunge cea mai jegoasă ţară din Europa, cum eram înainte de 1989.
Cine are de câştigat din asta? Criminala Biserică Ortodoxă, adică popii lacomi şi plini de ură faţă de progres tehnologic (deşi-l folosesc din plin) şi evoluţie mentală a oamenilor (un om evoluat la minte nu poate accepta minciunile Bisericii).
Cine mai câştigă (aparent) din starea de mizerie a unei ţări? Ţigănimea analfabetă şi leneşă, care va trăi, ca şi până acum, din furt şi corupţie, dar plaja de acţiune a ţiganizaţilor va fi mult mai mare, o ţară săracă fiind mai mult mai coruptă şi mult mai înclinată spre furt.
Din păcate, faţă de Republica Moldova (Basarabia), unde Maia Sandu şi echipa domniei sale, a reuşit să contracareze acţiunile de dezinformare şi manipulare ale Moscovei (ale regimului KGB-istului criminal Putin), în Românika Maicii Domnului Georgescu, putinistul legionar, puterea compromisă de PSD-ul hoţ şi mafiot nu a făcut, nu face şi nu va face nimic pentru a-i opri pe extremiştii finanţaţi de Moscova să distrugă această ţară.
Doar o minune mai poate salva România de viitoarea dictatură a ţiganizaţilor analfabeţi. O minune internă sau externă. Poate dă colţul Trump şi/sau Putin, poate UE devine mai activă şi opreşte hoardele de boţi şi trolli, poate…
Ca în toată istoria sa, România este la cheremul întâmplării. Dacă ar fi după merit, România nici n-ar exista, doar suntem etichetaţi „country of the gypsies”.
94% dintre români au în proprietate cel puţin o locuinţă. Suntem pe locul 1 în UE la ponderea locuinţelor proprietate personală.
Domnul (oare îi putem spune „domn”) este profesor de educaţie fizică (aşa se prezintă pe Facebook). Şi scrie „măta”. Cică a absolvit o facultate (hăăă, hăăăăă, hăăăăă). Suveranişti…
Link-ul cu profilul individului: https://www.facebook.com/traianioachim.ciharean
Link-ul unde se găseşte comentariul din captură: https://www.facebook.com/reel/924556757150259
Cu cât o localitate este mai mică, cu atât nivelul de prostie, răutate, analfabetism, ignoranţă şi întuneric este mai mare.
„Suveraniştii” lu’ Peşte ştiu că poporul român nu se rezumă la cele 2,2 milioane de ţiganizaţi care l-au votat pe Călin Georgescu?!
Criminalii din PSD au distrus echilibrul financiar al României prin pomeni date bugetarilor şi asistaţilor, fără acoperire în economia reală. Într-o ţară normală, ţiganul PSD-ist Ciolacu era la puşcărie. Iar AUR este PSD 2.0.
Tocmai ăştia care trăiesc din ajutor social şi „alba-neagra” prin transportul în comun îi etichetează „milogi” pe ucraineni.
Toţi cei care regretă dictatura criminală a cizmarului analfabet Ceauşescu, scuipă pe memoria celor ucişi de regimul comunist criminal. Un exemplu de criminalitate ceauşistă: căminul-lagăr de copii Cighid, acolo unde erau exterminaţi, ca în lagărele naziste, copiii cu handicap.
În dictatura tiranului Ceausescu, în comunismul criminal, la ţară, munceai pentru a creşte un animal, dar nu puteai să-l sacrifici, deoarece o dictatură criminală îţi interzicea acest lucru. Aşa arăta lagărul (gulagul) ceauşist!





