A șaptea dimensiune

În 1803, Hölderlin, cel mai mare poet al Germaniei, înnebunea. Avea numai 32 de ani şi următorii 40 şi i-a petrecut în ceaţa groasă în care intrase. A avut grijă de el un meşter tâmplar (Friedrich Zimmer) din Tübingen, în casa căruia a locuit până la moarte.

Un germanist belgian (sună ciudat, nu?), Alain Préaux, a avut ideea de a aduna toate documentele care puteau deveni mărturie asupra celor 40 de ani ai marelui poet. A rezultat o carte, “Proză din cealaltă viaţă – Cronica unui geniu nebun”, monotonă şi fascinantă totodată. Monotonă fiindcă în viaţa poetului bolnav nu s-a întâmplat mare lucru, fascinantă deoarece sub umbra nebuniei pâlpâia din când în când geniul care fusese Hölderlin.

Pentru mine a mai fost fascinantă şi din alt motov: similitudinea cu Eminescu. Eminescu a înnebunit la 80 de ani după Hölderlin, la aceeaşi vârstă, aparent din cu totul alte motive (sifilis la Eminescu, schizofrenie la Hölderlin), dar s-a comportat în boală la fel ca poetul german.

Iată o zi din viaţa cenuşie şi lungă a poetului german: se scula (vara) pe la ora 3 dimineaţa şi timp de 4 – 5 ore se plimba prin grădină, unde biciuia uluca cu batista, strângea pietricele, frunze şi fire de iarbă, cu care îşi umplea buzunarele halatului. Pe străzile Iaşiului Eminescu bătea cu bastonul zăplazurile, iar la ospiciul “Caritas” al doctorului Al. Şuţu “descoperi în pietricele, bucăţele de hârtie şi de lemn de pe jos bogăţii mari, pe care începea să le strângă … Nu-i scăpa din vedere nici valoarea incalculabilă a frunzelor din copaci …” (cf. George Călinescu, Viaţa lui Mihai Eminescu).

Poetul german cânta mult la pian şi din gură. Eminescu “… cânta neîntrerupt (…) din repertoriul său favorit …” (G. Călinescu). Toţi cei din jurul lui Hölderlin erau invariabil numiţi cu titluri imaginare: “Maiestatea Voastră Regală”, “Sfinţia Voastră”sau “Preacinstite Părinte”. Eminescu “boteza pe cei din jur cu nume regale şi ilustre …” (G. Călinescu).

Amândoi scriu pe bucăţele de hârtie mici poezii aproape perfecte, dar care, este de bănuit, erau compuneri mai vechi. Similitudinile, nu numai cele prezentate pe scurt, merg până aproape de calc. (Ştefan Agopian, “Academia Caţavencu”, nr. 578/2003)

Citeste si articolele:

• Comunazismul
• Jocul cu strămoşii
• Coroana contra secera şi ciocanul
• Notă informativă despre Ernesto Sabato
• Pe Locke repaus