La mulţi ani de aşteptare

duminică, septembrie 20, 2020 17:06

Liviu DragneaUna dintre condiţiile intrării României în lumea bună a planetei, UE şi NATO, a fost restituirea către foştii proprietari a proprietăţilor confiscate abuziv de comunişti. Evident, în reaua tradiţie a fanarioţilor români care au guvernat ţara în anumite perioade de după 1989, mai ales în perioada în care România a fost furată, pardon guvernată, de PSD = ciuma roşie = mafia, foştii proprietari n-au primit nimic, dacă au avut ghinionul ca pe proprietatea lor să fi pus mâna vreun Dinu Păturică roşu. Sau dacă funcţionarii statului mafiot român au primit şpaga de rigoare de la hoţul neocomunist care a consfinţit pe veci hoţia comuniştilor de după 23 august 1944, odată cu venirea hoardelor roşii ruseşti în România şi contropirea ţării de către sovietici.

Iată, mai jos, încă un argument, dintre miile posibile, în sprijinul celor enunţate mai sus, într-un scurt material de presă apărut în 2004 (“Academia Caţavencu”, nr. 654/2004)

Când pici să fii numărul 13 ai ghinion, se ştie. Iar când nimereşti să fii de două ori 13, ghinionul se triplează.

Şi asta e mai mult decât o superstiţie, e realitate. A păţit-o doamna Ana-Maria Gîrleşteanu.

A făcut notificare către primărie pentru a-şi recupera casa confiscată abuziv de comunişti. Cererea ei a primit numărul 1313. Şi ghinionul ei a fost triplu.

Adică în respectiva casă funcţionau un laborator foto, un magazin de artă şi unul de mătăsuri.

Trei motive mari cât trei şpăgi serioase pentru ca primăria să nu-i restituie casa doamnei Gîrleşteanu nici după 14 ani de la revoluţie (în 2004, anul apariţiei materialului de presă, se împlineau aproximativ 14 ani de la revoluţie – n.m.).

Bineînţeles, 14 nu e număr cu ghinion – dar ce te faci dacă de la depunerea notificării au trecut fix 13 ani? Ghnion se cheamă şi ăsta, încă o dată.

Doamna Ana-Maria Gîrleşteanu aproape şi-a pierdut speranţa că-şi va recupera vreodată casa din strada Gabroveni nr. 10, Bucureşti.

Nici acum (în 2004 – n.m.), în al 12-lea ceas (ceasul rău, probabil), când fosta proprietară ameninţă că va arunca pisica (pisica neagră, desigur) în curtea instanţelor europene, funcţionarii nu se sinchisesc să mişte un deget.

Poate că au şi degetul obosit, săracii, de la cât au numărat cu el la şpăgile alea.

Citeşte şi articolele:

Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

Adauga un comentariu