Moştenirea puşcăriaşului PSD-ist Adrian Năstase: o ţară distrusă şi furată de baronii PSD

luni, mai 29, 2023 18:07

Adrian NastaseCel mai corupt politician din România, Adrian Năstase, omul dictaturii KGB-istului criminal Putin, pleca în decembrie 2004 din funcţia de premier al României, după 4 ani de dictatură feroce, în care ziariştii care-l criticau, pe el sau grupul infracţional organizat cu acronimul PSD, erau ucişi, bătuţi, ameninţaţi, intimidaţi, cumpăraţi, şantajaţi, târâţi prin tribunale etc.

Tot acest mafiot numit Adrian Năstase, care voia să importe în România modelul criminalului Putin din Rusia, acolo unde toţi criticii KGB-istului Putin sfârşeau (şi sfârşesc) prost, ei bine, acest ginere de fost ministru ceauşist a creat şi reţeaua baronilor locali ai PSD, cei care vor transforma judeţele României în propriile lor moşii, având de partea lor regimentele de asistaţi fără şcoală şi fără chef de muncă, uşor de cumpărat prin diverse pomeni electorale şi nu numai.

Din păcate, în afara situaţiei catastrofale de pe plan intern, acolo unde, de exemplu, salariul mediu era de 200 de dolari, regimul criminal Năstase-Iliescu-PSD a avut şi pe plan extern mari probleme, din cauza jafului şi dorinţei de îmbogăţire, a camarilei PSD-iste sau a stăpânilor de la Moscova. Relevant în sprijunul afirmaţiei anterioare este articolul apărut la mijlocul lunii decembrie 2004 despre Adrian Năstase şi guvernarea PSD = ciuma roşie, din perioada 2001-2004.

Adrian Năstase ne lasă moştenire două procese internaţionale de peste 500 de milioane de dolari (la valoarea din 2004, mult mai mare decât cea de astăzi)

Guvernul Năstase va pleca în curând într-o direcţie necunoscută, însă facturile pe care statul român le are de plătit de pe urma guvernării PSD rămân, şi rămân precum nişte bolovani agăţaţi de gâtul bugetului de stat.

Două firme, Noble Ventures şi EDF, au venit în România şi-au cerut profit şi apă, însă PSD a cerut şi el nişte profit de la ele, că apă avea deja şi apa se afla, sub formă de gheaţă, în pahare transparente de whisky.

Din confruntarea investitorilor cu PSD nu a câştigat nimeni, însă a pierdut doar statul, fiindcă statul are toate şansele să piardă atunci când PSD îşi pune în cap să câştige.

E vorba, desigur, de bani, de foarte mulţi bani, mai exact de 543 de milioane de dolari, o sumă care nici măcar Năstase nu a reuşit, poate, să o strângă în patru ani de guvernare.

La această sumă se ridică daunele pe care Noble Ventures şi EDF le solicită în instanţă. Şi nu e vorba despre vreo instanţă din România, ci despre ICSID, Curtea de Arbitraj de pe lângă Banca Mondială, al cărei sediu se află la Washington. Pentru lez-business, Noble Ventures a solicitat statului român 343 de milioane de dolari, iar EDF tocmai se pregăteşte să ceară daune de 200 de milioane de dolari.

Procesul Noble Ventures versus România se află deja pe rol la ICSID. În perioada 4-9 octombrie 2004, la Washington au avut loc audieri. Fiecare dintre părţi a venit cu câte o armată de avocaţi şi martori. Ovidiu Muşetescu, fost şef al Privatizării, a venit, în calitate de martor, cu amanta, mai exact cu consiliera personală, poate prea personală, pe nume Ioana Pantazescu.

Cei trei arbitri internaţionali au ascultat cu atenţie declaraţiile celor două tabere. Partea română a trebuit să explice pe ce s-a bazat atunci când, în anul 2001, a (re)naţionalizat pur şi simplu Combinatul Siderurgic Reşiţa, cu proprietari americani, privatizat de FPS (Fondul Proprietăţii de Stat – n.m.) în anul 2000. Noble Ventures a trebuit să dea explicaţii de ce nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale şi aşa mai departe.

Reparaţiile cerute de americani se ridică la 343 de milioane de dolari, ceea ce nu e de colo nici măcar pentru un stat corupt, aşa cum este cel condus încă de Năstase S.A.

Sentinţa se va da în februarie 2005 şi, mai mult ca sigur, statul român va fi condamnat. O singură necunoscută mai rămâne în această ecuaţie a privatizării naţionalizate: suma pe care statul o va plăti. Specilaiştii spun că este foarte probabil ca aceasta să fie undeva între 50 şi 100 de milioane de euro.

Adrian Năstase era ministru de Externe în 1992, când şi-a pus semnătura pe tratatul bilateral româno-american de protejare a investiţiilor. În 2001, când era deja prim-ministru, aproape că uitase cum arată propria semnătură. De fapt, nu uitase, dar îi convenea să se poarte astfel, ca şi cum ar fi uitat cum îl cheamă, cu o privatizare făcută de regimul trecut.

Cel care vânduse Combinatul Siderurgic Reşiţa (CSR) fusese FPS-ul lui Radu Sârbu, iar pentru PSD ar fi fost îngrozitor ca această privatizare să fie una reuşită. În contractul dintre FPS şi Noble Ventures a existat o clauză pentru reeşalonarea datoriilor CSR către creditori/furnizori, iar americanii condiţionaseră viitoarele investiţii pe care le-ar fi făcut de acordarea acestor reeşalonări.

Aceste reeşalonări nu au mai avut loc niciodată pentru americani. Mai mult decât atât, statul pesedist român a hotărât, în 2001, transformarea datoriilor în acţiuni, fără ca proprietarul american să aibă vreun drept de preferinţă în cumpărarea acestora.

Aşa s-a scris naţionalizarea Combinatului Siderurgic Reşiţa, spre bucuria sindicaliştilor, care au ieşit în stradă strigând: „Ole, ole, americanii nu mai e!”.

Guvernul Năstase a înţeles abia în 2004, într-un an mult mai electoral decât alţii, că dificila situaţie a Combinatului Siderurgic Reşiţa este una extraordinară şi de mare impact pentru alegerile din noiembrie. Şi ce faci, ca guvern, atunci când ai o mare problemă? Dai o lege, bineînţeles, mai exact o ordonanţă de urgenţă.

Ordonanţa nr. 16/2004 este numele acestei cenuşărese de urgenţă cu accent rusesc. Pentru ruşii de la Holding TMK a fost o problemă, probabil, să cumpere Combinatul Siderurgic Reşiţa cu numai 1 euro, de vreme ce ruşii arareori umblă cu mărunţiş la ei.

Pentru Guvernul Năstase, însă, Ordonanţa 16/2004 sigur este o problemă cu multe probleme. Să le numărăm, aşadar! Art. 2 zice că la preţul de 1 euro se vând: I) acţiunile deţinute iniţial de stat (şi care au format obiectul contractului de privatizare Nobel Ventures); II) acţiunile emise în baza OUG 172/2001 (act normativ emis special pentru Nobel Ventures care, cu acea ocazie, a fost recunoscută ca investitor strategic) şi HG 1280/2001; III) acţiunile emise prin includerea în capitalul social a terenurilor aferente capacităţilor de producţie.

La art. 3, noul investitor (ruşii, adică – n.m.) beneficiază direct de scutirea de plată, şi nu de eşalonarea cu perioadă de graţie, atât pentru sumele principale datorate, cât şi pentru penalităţi şi majorări de întârziere.

La art. 4-7, guvernul bagă pumnul în gură entităţilor care aveau datorii comerciale private de recuperat de la CSR, dispunând conversia creanţelor în acţiuni, acţiuni care urmează a fi transferate la un preţ ce urmează a fi negociat (un preţ mult mai mic decât valoarea nominală a creanţelor).

Art. 11 aprobă contractul de privatizare prin derogare de la legislaţia privatizării.

Art. 12 suspendă toate acţiunile şi executările silite împotriva CSR fără să facă distincţie între creditorii bugetari şi cei privaţi.

Art. 15 abrogă pe şest dreptul de preemţiune al Noble Ventures (NV) asupra acţiunilor emise în baza OUG 172/2001, ceea ce reprezintă o violare a dreptului de proprietate, deoarece guvernul nu putea dispune de dreptul acordat lui NV decât cu acordul americanilor de la NV.

Pe 15 iunie 2004, casa internaţională de avocatură Appleton & Associates, consilier juridic al lui Henrique Weil, cetăţean german şi israelian, patron al firmei EDF, i-a trimis lui Adrian Năstase o scrisoare prin care îl invita să încerce să rezolve pe cale amiabilă diferendul dintre EDF şi statul român. Termenul în care Năstase ar fi putut da un răspuns expiră pe 15 decembrie 2004, adica exact în momentele când s-ar putea să citiţi aceste rânduri.

Arogant şi european cum îl ştim, Năstase n-a catadicsit să dea vreun răspuns – nici favorabil, nici nefavorabil. Surse cu mai multe rânduri de urechi beton ne-au declarat că, în această situaţie, procesul dintre EDF şi statul român este inevitabil şi el se va derula tot la Curtea de Arbitraj Internaţional de la Washington.

În scrisoarea către Năstase, Appleton & Associates îl informează pe premier despre diferendul dintre EDF şi statul român, reamintindu-i arogantului existenţa art. 11 din Tratatul bilateral dintre România şi Republica Federală Germania, dar şi de art. 7 al Tratatului bilateral dintre România şi Israel, ambele încălcate.

Să facem acum o scurtă recapitulare, pentru a vă ajuta să înţelegeţi mai bine de ce România lor este târâtă pe banii noştri prin tot felul de procese.

EDF a intrat pe piaţa din România în 1992. ASRO, prima societate mixtă înfiinţată de EDF împreună cu Aeroportul Internaţional Bucureşti Otopeni, s-a ocupat de administrarea magazinelor duty-free din Aeroportul Otopeni. În 1996, EDF şi SC Tarom SA înfiinţează societatea SKY care furniza servicii duty-free pe zborurile internaţionale ale Tarom.

Sărim peste episodul Dorin Marian-Dragoş Constantinescu-GFS-Petrovici-Bittner-etc., cetăţeni care în perioada 1998-1999 au pus ochii pe magazinele duty-free, şi ajungem rapid în anul 2002 când, într-un interviu acordat unei publicaţii străine, H. Weil povesteşte următoarea întâmplare:

„Anul trecut, şeful dr cabinet al prim-ministrului, un domn pe nume Sorin Teşu, m-a sunat la Londra şi mi-a cerut să vin urgent pentru a ne întâlni în Bucureşti deoarece are un mesaj important din partea prim-ministrului. Slugă obedientă cum sunt, în ziua următoare eram în avion şi m-am dus direct la biroul lui. El m-a repezit şi mi-a şoptit să aştept telefonul lui în hol la Hotel Hilton. Aşa că am ajuns acolo, am fost sunat şi el mi-a cerut să ne întâlnim în parcarea hotelului. El mi-a zis atunci: „Acum eu nu pot să spun cu exactitate dacă prim-ministrul este şeful meu, însă şeful meu mi-a cerut să vin aici şi atâta vreme cât eu primesc 2,5 milioane de dolari, vom considera că vă putem permite să vă continuaţi activitatea” (…).”

Weil a refuzat propunerea, aşa că afacerile i-au foat date afară din ţară. La această acţiune au mai pus umărul şi Miron Mitrea, şi Rodica Odobescu, şefa Tarom, şi cumnata lui Năstase.

În aceste două cazuri, Noble Ventures şi EDF, România lor a încălcat scurt trei tratate bilaterale: cu SUA, cu Germania şi cu Israel. Or asta se plăteşte!

Fondul Monetar Internaţional (FMI) cunoaşte foarte bine aceste cazuri, de aceea i-a şi cerut Guvernului Năstase să menţioneze clar din ce cont se vor plăti aceste daune. Cererea FMI este cu atât mai imperioasă cu cât este prima oară când statul român va trebui să plătească acest gen de daune.

Deocamdată, guvernul ştie doar din ce cont va plăti cele 12 milioane de dolari, onorariul avocaţilor (Muşat & Asociaţii, respectiv White & Case) angajaţi să apere România în procesul cu Noble Ventures. Restul, Băsescu & Alianţa cu mila! („Academia Caţavencu”, nr. 679/2004)

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

Adauga un comentariu