Nu trageţi în Pianistul!

duminică, martie 24, 2019 17:49
Posted in category Educatie

The Pianist – PianistulThe Pianist – Pianistul (2002) – coproducţie Franţa, Polonia, Germania, Marea Britanie; regia: Roman Polanski – Oscar 2003; scenariul: Ronald Madword – Oscar 2003; cu Adrien Brody – Oscar 2003, Thomas Kretschmann, Frank Filay, Maureen Lipman. The Pianist a mai câştigat Palme D’or Cannes în 2002 şi 7 premii Cesar în 2003.

Există filme în care continui să rămâi încă mult timp după ce le-ai vizionat, filme care te teleportează pur şi simplu, departe de lumea înlănţuită. Ieşi pe stradă, te urci într-un tramvai, bei o bere, te culci şi te scoli şi nu reuşeşti parcă să-ţi revii. Te simţi ca o clonă a sinelui tău, acelaşi şi altul totodată. Ai impresia că lucrurile sunt lichide, că poţi trece prin ele, cum faci dimineaţa când îţi plimbi mâinile prin jetul robinetului. Aşa am păţit când am ieşit din Varşovia anilor 1940 şi din viaţa lui Wladyslaw Szpilman.

Nu ştiu dacă acest film este un vis al lui Polanski. Şi nu sunt sigur dacă orice mare regizor are pregătit în rucsac un film despre Shoah cu care-şi propune să ia un Oscar atunci când i se face chef, dar ce pot să spun cu siguranţă este că Pianistul, deşi este cu evrei, nu este un film despre evrei. Adică faptul de a fi evreu în ghetoul varşovian devine doar o conjuctură nefericită în viaţa unui pianist, o întâmplare absurdă care nu face decât să-l ţină departe de claviatură.

Vara lui 1939. Varşovia. Polonia. Europa. Războiul intră în viaţa lui Wladyslaw Szpilman, un pianist dintr-o respectabilă familie de muzicieni evrei, cu viteza unui glonte care străpunge o ţeastă. Tot ceea ce urmează este povesţea glonţului în drumul său scurt şi durerosprin mintea unui mare pianist. Salvat din întâmplare de la drumul fără întoarcere spre lagărul de exterminare de la Treblinka, Szpilman rătăceşte speriat prin Varşovia, dintr-un apartament în altul, privind istoria pe geam. Ferestrele sunt CNN-ul lui şi ştirile 100% live pe care le vede în stradă timp de patru ani sunt singurul său contact cu mediul. Naufragiat la un moment dat într-un apartament conspirativ unde, deşi se afla un pian, trebuia să păstreze liniştea, nu mai rabdă şi se-aşază. Închide ochii şi ridică mâinile în aer. Apoi cântă fără să atingă clapele, ca un scriitor rămas fără hârtie, silit să-şi scrijelească-n memorie frazele preţioase.

Oricum, Szpilman nu este un evreu curajos, nici socialist, arareori revoltat. E mai degrabă timid şi zăpăcit, iar toate locurile care-l adăpostesc în periplul lui disperat prin Varşovia ocupată nu par a fi decât oaze pe care le părăseşte după îndelungi ezitări. Varşovia e distrusă. Nemţii au plecat. Pe stradă se aud vorbe în ruseşte.

Iarna lui 1944. Altă Varşovie. Altă Polonie. Altă Europă. Glonţul a tâşnit din ceafă împroşcând particule mici de sânge şi amintiri dureroase, dar, peste câteva secunde, ai impresia că din gaura aceea încep să se-audă Bach şi Mozart şi Chopin. Şi-atunci rămâi nemişcat şi asculţi. (“Academia Caţavencu”, nr. 596/2003)

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

Adauga un comentariu