Personajele dictaturii comuniste criminale: astăzi, Dinu Săraru
luni, august 14, 2023 16:25
O scurtă însemnare, de la sfârşitul anului 2004, despre odiosul personaj.
E vremea schimbării sărăturilor murate din Cultură
Dinu Săraru. Un om mic pentru omenire, dar uriaş pentru oamenii de bine. A aterizat în Bucureşti călare pe un certificat de absolvire a şapte clase primare şi pe o legitimaţie de sergent-majur de miliţie.
Înainte de 1989, a fost angajat la postul naţional de radio pe un post de clănţău de serviciu, în care a proslăvit virtuţile activistului de partid comunist.
La scurtă vreme îşi procură o diplomă de absolvire a unei şcoli medii, în baza căreia va urma cursurile Academiei „Ştefan Gheorgiu” (academia unde „studiau” membrii nomenclaturii comuniste – n.m.), la fără frecvenţă, între anii 1976-1980, proptit de activistul Nestor Ignat.
Dinu Săraru trece pe la Academie doar să-şi ridice foaia matricolă de absolvire a anilor de studii.
După confirmarea ca academician, se înghesuie să scrie scenarii pentru Partidul Comunist Român (PCR), împreună cu poeţaşul de serviciu Nicolae Dragoş.
Se gudură pe lângă Eugen Barbu, care îi propune să-i critice pe actorii marcanţi ai momentului, în nişte cronici cu aspectul unor pantaloni scurţi şi rupţi în fund, care scontează pe şocarea opiniei publice şi asta şi reuşesc să facă, şi aşa intră Săraru în lumea teatrului, iar la scurtă vreme, Barbu îi sugerează să scrie proză.
Fată Nişte ţărani, care corectată şi rafistolată de-a fir a păr de Barbu, iar când maestrul îi retrage sprijinul, scârbit de oportunismul acestuia, Săraru zămisleşte pe cont propriu şi avortează cărţoaia Clipa, despre care afirmă în toate interviurile că: „Eroul literaturii mele este şi va fi activistul de partid” (comunist – n.m.).
După revoluţia culturală a lui Ceauşescu (de fapt, după începutul implementării modelului nord-coreean în România, adică stârpirea oricărei devieri, în literatură, de la linia partidului comunist – n.m.), care şi-a propus să stârpească formalismul în artă, Săraru va fi înşurubat de Burtică la direcţia Teatrului Mic.
Îşi montează piesele, se îmbuibă ca o căpuşă şi devine atât de putred de bogat, încât într-o noapte, un justiţiar al momentului îi sparge casa, îi ia puşca de vânătoare din cui, o pune în mijlocul camerei şi se cacă din belşug pe ea, fără să-i fure nimic.
Pentru că Săraru a ajuns (la finalul lui 2004 – n.m.) puşca plină de rahat a regimului de recent îngropată amintire al lui Iliescu, credem că a sosit momentul ca noul Minister al Culturii să-i mulţumească pentru servicii şi să-l vidanjeze repede din postul de director al Teatrului Naţional, până nu prinde coajă. („Academia Caţavencu”, nr. 681/2004)
Citeşte şi articolele:
