Progresiști versus bisericoși

duminică, iunie 28, 2026 11:58

Republica infractorilorOare știu jegurile care atacă „progresiștii” că, dacă nu erau aceștia, muream și astăzi ca în Evul Mediu întunecat (pleonasm asumat), fără o minimă îngrijire medicală, fără minime condiții de viață decente?!

Când eram copil într-un sat uitat de lume, în criminala dictatură ceaușistă, mergeam prin noroaie, viscol, zăpadă, împreună cu ai mei, ca să supraviețuim în „suveranismul” comunist, în acel lagăr unde „progresul” nu ajunsese încă. Astăzi, orice copil are la școală corn și lapte, masă caldă, alocație, bursă, bani de calculator, rechizite gratuite, bani de navetă, săli de clasă dotate cu table inteligente, centrală termică, toaletă în interior, aer condiționat în multe școli etc. Toate acestea pentru că, nu-i așa, „progresiștii” își fac treaba.

Iar o parte dintre cei care-i trag cu „progresiștii” care nu știu ce fac, da’ nu bine, nu sunt din pleava societății, dintre suveraniștii analfabeți, care trăiesc în lumea lor plină de ură și prostie. Ca să dau și un exemplu, întâlnit în mediul online, Daniel Funeriu ar fi acesta. Dincolo de calitățile domniei sale, Funeriu Daniel înfiera cu mânie religioasă, în urmă cu ceva vreme, „progresiștii” care strică dom’le „boborul” român, nu-l lasă să dea și să primească sfânta șpagă, ba mai mult, are ceva cu sfinții Bisericii Ortodoxe, cu un Pomohaci, alias Pornohaci, sau cu un Teodosie Snagoveanu, alias Șpagoveanu Pisdosnicu.

Dacă nu erau „progresiștii”, nu aveau religioșii rețele sociale, unde, pe tarlale întregi, să-și desfăsoare mulțimile imense de cruci și icoane, deși în sufletul adie crivățul rusesc, aducător de ură, răutate, suveranism criminal și, dacă ajung la butoane, genocid rusesc.

Când s-a pus problema reducerii deficitului, niciun politician non-USR n-a îndreznit să taie din sursele de avere uriașe ale popimii din România. Plătim în continuare, din trudă și muncă, armate întregi de popi și pastori, care huzuresc într-o Românie unde sunt înjurați tocmai cei care vor binele oamenilor, „progresiștii”.

Câtă vreme cele 17 facultăți de teologie și zeci de seminarii teologice au motoarele turate la maxim, România nu va evolua spre bine.

Cu ce au alinat popii suferințele omenirii?! Cu nimic. În Evul Mediu întunecat, când criminala Biserică avea pâinea și cuțitul, oamenii mureau ca muștele de holeră și alte molime, durata medie de viață era scăzută, nu existau școli, spitale etc., iar singura distracție a muritorilor de atunci era asigurată tot de Biserică: o ardere pe rug, o tortură creștinească, un război religios care să alunge plictiseala etc.

Să ataci „progresiștii” într-o țară unde religioșii fac legea și fărădelegea, unde candidații la Președinție sunt interogați de sutanele negre dacă și-au botezat sau nu copiii, unde orice ticălos, criminal, violator, corupt etc. poartă însemne creștine, la care se închină prostimea, ei bine, să-i ataci tocmai pe cei puțini, da’ buni, care chiar atenuează din povara vieții de zi cu zi, mi se pare strigător la cer, la Cerul ăla albastru, în infinitatea căruia ne pierdem noi, oamenii, particule insignifiante în infinitul Universului.

Din nou despre Teodosie, acest Şpagoveanu al României

Dumitru Căruntu – postări pe Facebook (CCXV)

Dumitru Căruntu – postări pe Facebook (CCIII)

Cei care ucid în numele religiei sunt nişte criminali, gunoaiele umanităţii

Din nou despre reprezentanţii Bisericii Ortodoxe, această organizaţie a întunericului minţii şi sufletului

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

Adauga un comentariu