Ştefan Agopian despre prietenul său, Nichita Stănescu
luni, iulie 1, 2019 7:39- Deşi unii critici au căzut în capcana pe care genialul poet a întins-o amatorilor de filozofie în poezie, în realitate Nichita avea vagi noţiuni de filozofie, reminiscenţe, probabil, de la cursurile de filozofie marxistă.
- Mai spun unii critici că “Nichita Stănescu avea idee de legile fizicii”. Este corect spus “avea idee”, fiindcă Nichita, care se lăuda cu cunoştinţele lui ştiinţifice, era cel mult un amator în ceea ce priveşte fizica sau matematica. Enervat, fiindcă bătea câmpii cu câtă matematică ştie, l-am întrebat într-o zi ce sunt ăia logaritmi. Habar n-avea, dar nu s-a supărat când i-am explicat ce şi cum. Ba chiar din contră.
- Auzise de “efectul Doppler”, efect pe care l-a speculat în câteva poezii, dar era complet pe dinafară în ce priveşte înţelegerea acestui fenomen fizic. Chiar dacă unii critici spun că “poetul ar fi cunoscut modul de propagare a sunetului prin aer”, pot să afirm cu certitudine că, după ce nopţi întregi am discutat cu Nichita chestii d-astea, genialul poet habar n-avea ce înseamnă “efectul Doppler”: descoperit după ce fizicianul în cauză a cercetat variaţia frecvenţei unui sunet a cărui sursă se deplasează în spaţiu (un tren în mişcare a cărui locomotivă fluieră e un exemplu de efect Doppler).
- Ca orice mare poet, Nichita n-a ezitat fie să-şi falsifice, fie să-şi exagereze mari părţi din biografie. Despre el, încă din timpul vieţii, circulau diverse poveşti, care cu trecerea timpului au fost mult deformate. De exemplu, despre Nichita s-a spus şi se spune că era extrem de generos şi că era lipsit de instinctul proprietăţii. Nichita îşi juca genial rolul de poet şi, cum nimeni nu văzuse un poet zgârcit sau doritor de diverse bunuri, aşa a părut şi el în ochii contemporanilor. Risipea banii cu uşurinţă, împrumuta pe toată lumea… Dar, în acelaşi timp, îşi ţinea precis socotelile într-un carnet în care îşi nota câţi bani a dat împrumut şi cui. N-a cerut niciodată banii înapoi, dar dacă respectivul datornic nu-i înapoia din proprie iniţiativă (se mai întâmpla şi aşa ceva) era tăiat de pe lista celor care primeau ceva de la el. Fără să fie zgârcit, lui Nichita nu-i plăcea să fie luat drept fraier. Asta în timp ce el îşi plătea cu promptitudine cea mai măruntă datorie.
- Iar în ceea ce priveşte femeile, instictul de proprietate al poetului era cu asupra de măsură. Când l-am cunoscut, imediat după cutremurul din 1977, nu vorbea de ani buni cu Mircea Ciobanu. Eram prieten cu amândoi, dar întâi l-am descusut pe Nichita, care părea mai îndărătnic, ce şi cum. Până la urmă mi-a spus destul de furios că nu-l salută pe Ciobanu deoarece acesta îi futuse nevasta. “Care nevastă, bre, Nichita?”, am întrebat şi mirat, şi amuzat. “Pe X!”, mi-a răspuns. “Bine, dar tu nu mai eşti de ani de zile cu X!”, am spus. “N-oi fi, a bombănit el, dar n-am divorţat oficial de ea, aşa că e navasta mea şi porcu’ uite ce mi-a făcut!” Am râs de el şi până la urmă a recunoscut că a exagerat, luându-se după nişte bârfe de cârciumă. Prima oară când s-a întâlnit cu Ciobanu i-a întins senin mâna.
Citeste si articolele: