Bolşevicii, veniţi pe tancurile sovietice, au ucis zeci de mii de oameni nevinovaţi

joi, octombrie 29, 2009 16:24
Posted in category Dictatura comunistă

Crimele comunistilorInstitutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România a publicat în 2008 pe site-ul www.iiccr.ro fişele matricole penale a 18.880 de deţinuţi politici executaţi în puşcăriile comuniste. Sunt nişte foi galbene de hârtie, pe care se pot citi datele personale ale deţinuţilor, motivele arestării, condamnările primite şi execuţia servită. Merită să vă căutaţi rudele prin fişele respective, iar dacă nu aveţi rude condamnate politic, merită oricum să le citiţi, pentru că sunt o mostră de comunism perfect conservată. Vă voi da şi un exemplu, despre un profesor universitar din Cluj, doctorul Octavian Balint. În fişa lui matricolă scrie că deţinutul avea funcţia de “conferenţial”, o greşeală normală pentru tovarăşii specializaţi în analfabetism care scriau dosare şi condamnări. Mai jos, la capitolul avere, apare trecut că deţinutul este “f avere”, adică fără avere. Cu toate acestea, este categorisit mai departe ca fiind “mic-burghez”, adică este un element periculos pentru regim. Cum vine asta, un mic-burghez fără avere? Pentru faptul că era cadru universitar, de fapt cadru “universital”, de-aia era automat stigmatizat ca burghez.

Deci s-a făcut vinovat de studii superioare. Mai departe, pentru studii superioare erai trecut la uneltire contra regimului comunist şi nu era nevoie să se probeze concret în ce a constat uneltirea. Până la urmă, faptul de a fi intelectual era considerat în sine o uneltire contra comunismului. Pentru patru sau cinci ani de facultate se dădeau unul-doi de puşcărie. Octavian Balint a fost condamnat la trei ani, logic (în logica tovarăşilor), fiindcă studiase mai mult. Şi probabil că avea în continuare aplecare către studii, din moment ce, înspre finele detenţiei, în privinţa lui s-a recurs la o nouă soluţie. A fost executat în lagărul de muncă de la Periprava. Aşadar, apreciindu-i capacitatea intelectuală, comuniştii au decis astfel să-l trimită la studii în străinătate. Iar în străinătate însemna fie URSS, fie lumea cealaltă. În cazul profesorului Octavian Balint s-a ales a doua destinaţie.

Preluare din “Academia Caţavencu”, nr. 30/2008

P.S. Pentru cei care mai cred în schimbarea la faţă a României: viitoarele generaţii de votanţi sunt educate în spiritul dispreţului total faţă de democraţie sau, în cel mai bun caz, prin ziceri de genul “comunismul a avut şi lucruri bune”; o parte a fostei nomenclaturi bolşevice s-a reciclat în cadre didactice, iar din această postură elogiază în continuare un regim criminal. Dacă la aceasta adăugăm posturile TV unde se preamăreşte virtuţile (???) comunismului, contrar prevederilor Constituţiei României (art. 30, alin. 7: “Sunt interzise de lege … îndemnul la ură de clasă, …”, ori preamărirea comunismului aceasta face), avem imaginea unei ţări în care mafia securisto-bolşevică va continua să facă jocurile încă douăzeci de ani de acum încolo.

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

8 Responses to “Bolşevicii, veniţi pe tancurile sovietice, au ucis zeci de mii de oameni nevinovaţi”

  1. Cum ne-au ucis bolsevicii rusofoni oamenii de stiinta geniali | A șaptea dimensiune says:

    ianuarie 22nd, 2015 at 21:02

    […] Bolşevicii, veniţi pe tancurile sovietice, au ucis zeci de mii de oameni nevinovaţi […]

  2. Regimul comunist, cel mai criminal regim din toate timpurile | A șaptea dimensiune says:

    martie 21st, 2015 at 16:13

    […] Bolşevicii, veniţi pe tancurile sovietice, au ucis zeci de mii de oameni nevinovaţi […]

  3. Proprietatea în România – nerestituită, furată, batjocorită | A șaptea dimensiune says:

    aprilie 17th, 2015 at 17:47

    […] Bolşevicii, veniţi pe tancurile sovietice, au ucis zeci de mii de oameni nevinovaţi […]

  4. Masacrul de la Katyn a dovedit lumii cât de barbari şi criminali au fost bolşevicii | A șaptea dimensiune says:

    aprilie 17th, 2015 at 17:52

    […] Bolşevicii, veniţi pe tancurile sovietice, au ucis zeci de mii de oameni nevinovaţi […]

  5. Ruşii – barbarii Europei | A șaptea dimensiune says:

    aprilie 18th, 2015 at 12:00

    […] Bolşevicii, veniţi pe tancurile sovietice, au ucis zeci de mii de oameni nevinovaţi […]

  6. Nu conteaza ce a fost in 1989, important este doar sfarsitul comunismului | A șaptea dimensiune says:

    septembrie 7th, 2015 at 7:59

    […] Bolşevicii, veniţi pe tancurile sovietice, au ucis zeci de mii de oameni nevinovaţi […]

  7. Ce mai înseamnă democraţia pentru cei care apar la tembelizor şi nu numai | A șaptea dimensiune says:

    februarie 6th, 2016 at 9:46

    […] Bolşevicii, veniţi pe tancurile sovietice, au ucis zeci de mii de oameni nevinovaţi […]

  8. Unde se întâlnesc victimele cu călăii | A șaptea dimensiune says:

    septembrie 11th, 2016 at 20:44

    […] Bolşevicii, veniţi pe tancurile sovietice, au ucis zeci de mii de oameni nevinovaţi […]

Adauga un comentariu

Ro2.ro