Bulevardul „Victoria Oportunismului”

sâmbătă, iulie 21, 2018 15:02
Posted in category Istorie

Religie ortodoxaDomnia lui Nicolae Mavrocordat a pendulat, vorba revoluţionarului, între metafizică şi clitoris. Sau, cum ar zice cronicarul, pe cât fanariotul regula mai tare plebea cu biruri, clăci şi jăpci inopinate, pe-atât mai dese erau ctitoririle mănăstireşti compensatorii, iţite, evident, tot din sudoarea laică a creştinului de rând.

Astfel, într-un blans subtil, Nicuşor a combinat exploatarea clasică, ceauşist-bancorexiană, a economiei naţionale cu elanuri şantieristice bisericeşti, plantând pe tot cuprinsul Ţării Româneşti fructele de cărămidă ale unei ipocrite patimi religioase.

După Mănăstirea Văcăreşti, ambiţul ortodox al fanariotului s-a dezlănţuit peste Mitropolia Bucureştilor, pe care a înzestrat-o cu moşii şi venituri suplimentare, rupte de la gura credinciosului comun.

Au urmat Episcopia din Buzău, potopită şi ea de atenţii financiare, Mănăstirea Banului, tot din Buzău, şi, în fine, Biserica Cretzulescu din Capitală – împroprietărită cu terenul unor foşti proprietari, dispăruţi premator tot prin grija fanariotului.

Această irepresibilă nevoie de a lăsa posterităţii clădiri e proprie, se pare, numelui Nicolae, ca şi resorturile psihiatrice care o generează. Nicolae Mavrocordat a fost, totuşi, un simplu om al veacului al VIII-lea. În consecinţă, el a construit doar biserici. Bulevardul Victoriei lui Feudale n-a mutilat arhitectura invizibilă a ţării. Din punctul ăsta de vedere, dar mai ales din punctul de vedere al relaţiilor cu Răsăritul, între el şi un anumit Nicolae din secolul XX e o oarecare diferenţă. Relaţiile lui Nicolae Mavrocordat cu vecinii de la Răsărit au fost aproape militare, în sensul că, la 7 ianuarie 1728, armata valahă era cât pe ce să se lupte cu tătarii, deoarece, pe atunci, hoardele Bugeacului jucau rolul invadatorului sovietic.

O altă deosebire care-i desparte pe cei doi Nicolae e instituţia căsătoriei. Câtă vreme ultimul, victimă a moralei marxist-progresiste, şi-a mâncat bătrâneţile într-o monogamie patologică impusă de Lenuţa lui Briceag, celălalt şi-a desfătat guta şi reumatismul cu trei neveste succesive de origine grecească, cu aprige culori erotice în obraz şi vârste monoton descrescătoare.

Nicolae Mavrocordat a murit în tradiţia familiei, pe tron, vitejeşte, răpus – evident – tot de ciumă. (“Academia Caţavencu”, nr. 493/2001)

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

Adauga un comentariu