Câte ceva despre Spaţiul extraterestru

marți, februarie 1, 2011 17:55
Posted in category Puţină fizică

PamantulCând priveşti noaptea la Cer, bezna care ţi se deschide în faţă este Spaţiul, o întindere infinită, în care călătoresc Pamântul, Luna, Soarele şi stelele. Mai este numit Spaţiu extraterestru sau Univers, fiind cufundat într-o tăcere absolută şi un frig absolut de până la -2700 C.

  • Unde începe Spaţiul?
    În raport cu Pământul, Spaţiul începe de la limita superioară a atmosferei. Nu există o linie clară de demarcaţie între atmosferă şi Spaţiu, deoarece ea dispare treptat. La distanţa de vreo 500 km de Pamânt, se poate spune că atmosfera coexistă cu Spaţiul. Totuşi, urme de atmosferă se pot constata şi dincolo de această limită.
  • Unde se găseşte Pământul în Spaţiu?
    Pământul este un mic grăunte de materie în Spaţiu. E una din cele nouă planete care se rotesc în jurul Soarelui. La rândul său, Soarele este una din sutele de miliarde de stele care alcătuiesc o imensă galaxie în Spaţiu, numită Calea Lactee. În acelaşi timp există miliarde de galaxii care, împreună cu spaţiile dintre ele, alcătuiesc Universul.
  • Cât de mare este Spaţiul?
    Astronomii consideră că Spaţiul este infinit, adică fără limite sau margini. Cel mai apropiat vecin al Pământului este Luna, care se află la o distanţă de circa 384.400 km. Soarele este situat la circa 150 milioane km de Pământ. Majoritatea stelelor din Calea Lactee se găsesc la distanţe mai mari de milioane şi chiar de miliarde de ori.
  • Ce este un an-lumină?
    Un an-lumină este o unitate de măsură a distanţelor astronomice. El reprezintă drumul parcurs de lumină într-un an, adică circa 9,46×1012 km. Cea mai apropiată stea de Soare se numeşte Proxima Centauri. Ea se găseşte la o distanţă de 4,2 ani-lumină, adică lumina ei ajunge la Pământ în 4,2 ani.
  • Ce putem vedea când privim Spaţiul?
    Pe cerul unei nopţi întunecate putem distinge, fără telescop, vreo 2.500 de stele. Putem vedea Luna, uneori planetele Mercur, Venus, Marte, Jupiter, Saturn şi, de asemenea, cometele. Cel mai îndepărtat obiect pe care îl putem distinge cu ochiul liber este galaxia Andromeda.
  • Cronologie spaţială
    150 (după Hristos): Ptolomeu consideră Pământul centrul Universului.
    1543: Copernic plasează Soarele în centrul Universului.
    1609: Galileo Galilei foloseşte pentru prima oară un telescop pentru a studia Universul.
    1687: Newton publică principiile legii gravitaţiei.
    1781: Britanicul de origine germană Herschel descoperă planeta Uranus.
    1846: Germanul Galle descoperă planeta Neptun.
    1926: Americanul Goddard lansează prima rachetă cu combustibil lichid.
    1930: Americanul Tombaugh descoperă planeta Pluton.
    1957: Este lansat primul satelit artificial al Pamântului – Sputnik 1.
    1961: Primul zbor al omului în spaţiu realizat de Yuri Gagarin.
    1965: Sonda Mariner 4 trimite primele imagini de pe Marte.
    1969: Apollo 11 face prima aselenizare.
    1981: Prima lansare a unei navete spaţiale.
    1990: Lansarea telescopului spaţial Hubble.
    1998: Începe construcţia Staţiei Spaţiale Internaţionale.

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

5 Responses to “Câte ceva despre Spaţiul extraterestru”

  1. Câte ceva despre caracteristicile TV | A șaptea dimensiune says:

    aprilie 13th, 2015 at 12:16

    […] Câte ceva despre Spaţiul extraterestru […]

  2. Ce ştim despre viteza luminii | A șaptea dimensiune says:

    iulie 3rd, 2015 at 18:21

    […] Câte ceva despre Spaţiul extraterestru […]

  3. Ce este dincolo de ‘marginile’ Universului | A șaptea dimensiune says:

    iulie 3rd, 2015 at 18:34

    […] Câte ceva despre Spaţiul extraterestru […]

  4. Ce s-ar întâmpla dacă Pământul s-ar opri | A șaptea dimensiune says:

    iulie 3rd, 2015 at 18:37

    […] Câte ceva despre Spaţiul extraterestru […]

  5. Întoarcerea în timp, între ficţiune şi (im)posibilitate | A șaptea dimensiune says:

    iulie 4th, 2015 at 12:18

    […] Câte ceva despre Spaţiul extraterestru […]

Adauga un comentariu