Cum a vrut Curtea de Conturi a Romaniei sa-l bage la parnaie pe Mugur Isarescu si cum nu a reusit

joi, iunie 1, 2017 11:56
Posted in category Justitie

Mugur IsarescuO poveste din anii 1990, perioadă în care mafia PSD acapara România cu lozinci de genul “Nu ne vindem ţara, pentru că n-o să mai avem ce fura noi”

Prolog curtenitor

În bătătura unei atât de modeste Curţi de Conturi a României, împrejmuită cu gărduţ viu, iederă nomenclaturistă şi funcţionari verzui şi mediocri, nici nu era prea greu ca ambiţiile profesionale să scoată capul la lumină. Iar ambiţiile, când nu sunt ţinute în frâu de o judecată echilibrată, pot duce la acte penibile, ridicole, rizibile, jenante, de-a dreptul lamentabile. Căci, în această complexă şi complicată situaţie se află Curtea de Conturi (CC), în urma disperatelor încercări ale unor obscuri funcţionari de a-l prinde cu ceva pe guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Iar Ioan Bogdan, preşedintele CC (în 1997 – n.m.), a preferat să nu se amestece, complăcându-se, totuşi, în a contempla spectacolul ieftinuţ oferit de angajaţii săi ce perseverau într-ale bufului. Şi nici nu este de mirare că profesorul Bogdan închide ochii la asemenea inginerii contabiliceşti, din moment ce el însuşi este un modest funcţionar, fost membru PCR (Partidul Comunist Român), fost preşedinte al CFSN Sibiu, candidând în Parlament pe listele FSN în 1990 şi pe cele ale PUNR în 1992. Dar să revenim, căci spectacolul trebuie să continue.

Dereglări de conturi

Atât de halucinante sunt acuzele pe care Curtea de Conturi i le-a adus guvernatorului Mugur Isărescu, încât s-ar cutremura de plăcere (având în vedere principiul defetist al caprei vecinului) până şi Păunescu, Dinulescu, Temeşan ori Mureşan. Şi poate încă vreo doi-trei. Tenebroasele incriminaţiuni ar fi următoarele: 1. Subminarea economiei naţionale, anume prin săparea politicii impuse de Parlamentul României. 2. Folosirea în interesul său şi al acoliţilor săi a ssitemului bancar românesc. 3. Lipsa din tezaurul Băncii Naţionale a 12 kilograme aur, lipsă pe care Isărescu ar fi muşamalizat-o, dispunând întocmirea unor acte din care să rezulte că aceasta s-ar datora condiţiilor de temperatură, presiune, umiditate ori seismicitate a cântarelor. 4. Folosirea sistemului bancar românesc de către grupuri mafiote, pentru spălarea unor mari sume de bani. 5. Angajarea de la BRCE, în contul statului, a unui împrumut de 888 milioane USD, ceea ce a constituit celebrul caz “Afacerea Miliardul”. 6. Iniţierea unui sistem de fixing şi licitaţii care ar fi agravat blocajul financiar deja existent. 7. Combinarea oneroasă a guvernatorului cu firma germană Handels Condor Schorsch GmbH. 8. Favorizarea firmei Astral Coropration pentru cumpărarea a 1.292.293 USD la data de 17.02.1993, la un curs fix de 226 lei, deşi cursul oficial era de 500 lei/USD. Rechizitoriu care, dacă s-ar dovedi conform cu realitatea, ar fi suficient ca grizonatul guvernator să nu mai întrezărească nicicând luminiţa de la capătul tunelului.

Învinuirea oficială a Curţii

Una dintre cele mai profunde şi grave învinuiri aduse bancherului Isărescu este, totuşi, aceea privitoare la reevaluările stocurilor de aur şi de argint din anii 1991 – 1992, precum şi la destinaţia diferenţelor favorabile rezultate din aceste operaţiuni. Astfel, actul de sesizare propriu-zis, înregistrat la BNR sub numărul XII/1621 din 2.06.1994, întocmit de controlorii financiari Petre Dragomirescu şi Alexandru Cociaş, cuprinde constatări asupra modului de reevaluare a stocurilor de aur şi de argint şi, mai ales, asupra destinaţiei diferenţei favorabile în cuantum de 347,6 miliarde lei (vechi). Impresionaţi probabil de cifre şi de numele persoanelor ce gravitau în jurul cifrelor, dar şi de perspectiva unor eventuale promovări şi măriri de salariu, controlorii Curţii de Conturi au invitat organele de urmărire penală să se sesizeze, întru stabilirea răspunderii penale a numiţilor: Mugur Isărescu – guvernator, Emil Iota Ghizari – prim-viceguvernator, Corneliu Croitoru, Costin Chiriţescu, Constantin Ionete, Silviu Cerna şi Lucian Ionescu – membri ai Consiliului de Administraţie; de asemenea, şi a numiţilor Dan Oncescu, Florea Dumitrescu, Caius Filimon, Gheorghe Ionescu şi Mircea Popovici – cenzori, precum şi a numitului Nicolae Cinteză – director, consideraţi ca fiind vinovaţi pentru deturnare de fonduri. Ulterior, au fost luaţi în colimator şi Florea Ozarchievici, director, precum şi Valeriu Vieriţa, Ilie Fanciu şi Victor Floareş – neidentificaţi de reporterii noştri. În acelaşi act de sesizare, s-a mai comis şi precizarea că, din suma totală de 347,6 miliarde lei, 322,6 miliarde au fost puse la dispoziţia Ministerului Finanţelor pe baza unor note comune sau exclusive ale acestuia, iar diferenţa de 25 miliarde lei, la dispoziţia Bănciii Române de Comerţ Exterior, în baza HG nr. 819/1991, pentru plata unor diferenţe valorice nefavorabile înregistrate la export. Ca o agravantă a vinovăţiei pârâţilor bancheri, controlorii Curţii au zis că, deoarece diferenţele favorabile au fost numai scriptice – întrucât stocurile de aur şi argint nu au avut mişcare, nefiind practic valorificate -, punerea lor la dispoziţia Ministerului Finanţelor şi a BRCE de către Banca Naţională a dus al creşterea masei monetare prin emisiune fără acoperire, ceea ce a avut un violent impact inflaţionist.

Bancherii fac curte apărării

Replica Băncii Naţionale a României şi, implicit, a multînvinuitului Isărescu nu s-a lăsat deloc aşteptată. În primul rând, au zis bancherii, Curtea de Conturi nu este abilitată să facă politică monetară, spre deosebire de Banca Naţională, care, în temeiul art. 1 din Legea nr. 34/1991, “stabileşte şi conduce politica monetară şi de credit, în cadrul politicii economice şi financiare a statului”. Motiv suficient pentru a respinge insinuările cum că BNR nu ar fi trebuit să dea curs solicitărilor Guvernului privind destinaţia sumelor cu pricina. Apoi, art. 38 din aceeaşi lege stabileşte clar că diferenţele înregistrate din modificarea evaluării activelor ori pasivelor BNR, exprimate în aur, drepturi speciale de tragere (DST) şi monede străine, rezultate ca urmare a modificării valorii sau cursului în lei al acestora, vor fi regularizate cu bugetul administraţiei centrale de stat. Asupra modului de utilizare a diferenţelor favorabile rezultate din reevaluarea metalelor preţioase, s-au mai depus la poalele instanţei şi alte critici tăioase, atât de o parte cât şi de cealaltă. Astfel, deşi stocurile de aur şi argint se află în administrarea BNR, diferenţele favorabile rezultate din reevaluarea acestora se cuvin, conform art. 38 din Legea 34/1991, în întregime statului. Deci, virarea sumei în discuţie către Ministerul Finanţelor nu poate părea decât normală. Mai mult, potrivit Ordonanţei nr. 30/1996 a Guvernului României, la art. 5 stau scrise cu litere de-o şchioapă următoarele: “Cheltuielile publice în sumă de 337,9 miliarde lei, finanţate în anii 1991 – 1993 din diferenţele favorabile rezultate din reevaluarea stocurilor de metale preţioase, rămân definitive”. Asta în timp ce virarea sumei de 25 miliarde lei către BRCE s-a făcut, după cum am mai amintit, în temeiul strict al Hotărârii nr. 819/1991 a Guvernului României. Deci, curat legal.

Epilog deloc măgulitor

La 4 august 1997, Colegiul Jurisdicţional al Curţii de Conturi a României a respins actul de sesizare introdus împotriva înaltelor feţe bancare, în fruntea cărora tronează însuşi guvernatorul Mugur Isărescu. Dreptul de recurs pe care-l mai aveau acuzatorii nu a mai fost folosit, poate din jenă, poate şi pentru că au realizat că ar fi fost pierdere de timp. Căci, procurorul financiar, inspector pe lângă Curtea de Conturi, Nicoale Popescu dispusese încă din 4 august 1995 clasarea cazului. Soluţie cu care Secţia de Control Ulterior a Curţii de Conturi nu a fost de acord, cerând reexaminarea cazului. Ceea ce s-a şi făcut. Degeaba însă. Şi cu toate că Athanase Săndulescu, dirijorul din umbră al năucitoarelor învinuiri aduse BNR şi guvernatorului său, s-a străduit amarnic să-l dea jos pe Isărescu pentru a se instala el însuşi în cel mai înalt şi mai tapiţat fotoliu din Banca Naţională. Ceea ce nu s-a mai întâmplat niciodată.(“Academia Caţavencu”, nr. 319/1998)

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

Adauga un comentariu