Cum arătau geniile la vârste fragede

marți, august 16, 2011 11:06
Posted in category Educatie

Copii geniiSe spune că ziua bună se cunoaşte de dimineaţă. Poate şi de aceea unii copii de excepţie devin adulţii care-si dezvoltă armonios personalitate. Mai jos este reprodus un material intitulat ’10 dintre cei mai inteligenţi copii din istorie’. Înainte de aceasta, însă, câteva scurte consideraţii despre copii care provin din familii cu probleme. Dincolo de compasiunea firească pentru situaţia lor trebuie spus că majoritatea acestor copii, atunci când vor deveni adulţi, nu vor avea nici o jenă în a fura, brutaliza etc. Pentru cine nu crede există următorul experiment: veniţi să vedeţi cum fură cei care n-au avut, poate, ce mânca atunci când erau mici, cum chinuiesc animale (cai sau câini bătuţi cu cruzime), cum n-au nici o lege, educaţie, morală.

România a fost furată şi distrusă după 1989 tocmai de cei care n-au mâncat prea bine în copilărie, de cei pentru care Eminescu nu există, iar a citi/învăţa este pierdere de timp. Ei formează azi, ca adulţi, electoratul PSD (în marea lor majoritate), minţind pentru a primi ajutoare sociale (2.000.000 de românaşi, buni de muncă, trăiesc pe spinarea celor care mai şi muncesc în această ţară). Mircea Eliade a construit, cu mult realism, un personaj ale cărui trăsături se potrivesc de minune cu cele ale românului ‘sărac în copilărie, dar deloc cinstit ca adult’. În romanul ‘Noaptea de Sînziene’, un individ care provenea dintr-o familie cu 15 copii ajunge într-un post guvernamental. Fură de stinge şi îşi construieşte o avere imensă. Copiii săi sunt trimişi la studii în Franţa. Morala lui este: Doar fraierii sunt cinstiţi. (Nu vi se pare cunoscut scenariul?) Aşa încât, atunci când cineva provine dintr-o familie numeroasă, n-ar trebui să avem aşteptări morale/legale inutile. Şi acum materialul interesant amintit mai sus.

10 dintre cei mai inteligenti copii din istorie

La varste la care principala preocupare a celor mai multi copii este sa se joace, copiii-minune invata limbi straine complexe si studiaza domenii putin cunoscute, de unde si reusitele ulterioare, ramase in istorie. Dupa cum arata ‘Business Insider’, iata zece dintre cei mai inteligenti copii din istorie.

  1. Wolfgang Amadeus Mozart – compozitor la 6 ani

    La varsta de 3 ani, Mozart canta la clavecin, iar pana la 6 ani a scris prima lui compozitie muzicala. Aceasta a fost urmata de prima simfonie, la 8 ani, si de prima lui opera, la 12 ani.

    Nascut in Austria, in 1756, Mozart canta deja la curtea imperiala din Viena la 6 ani, fascinand cu talentul sau. La 14 ani s-a stabilit in Italia, iar la 35 de ani a murit, lasand in urma peste 600 de compozitii muzicale.

  2. William Rowan Hamilton – vorbea mai multe limbi pana la 5 ani

    Nascut in Irlanda in 1805, William Rowan Hamilton si-a aratat abilitatile intelectuale de la o varsta frageda, reusind sa stapaneasca latina, greaca si ebraica pana la 5 ani. Pana la 13 ani, viitorul matematician cunostea 13 limbi diferite, printre care si sanscrita, araba, italiana, si dialecte indiene.

    A fost numit profesor de astronomie, director al Observatorului Dunsink si astronomul regal al Irlandei in timp ce inca era student. A murit in 1865.

  3. Pablo Picasso – cel mai mare artist al secolului XX

    Nascut in Spania in 1881, Picasso a inceput sa picteze devreme, cu sprijinul tatalui sau, artist si el, iar pana la 15 ani prima lui mare pictura in ulei „The First Communion” („Prima Comuniune”) fusese deja expusa in Barcelona.

    La inceputul secolului XX, Picasso a infiintat (alaturi de Georges Braque) miscarea cubista. Tehnica si stilul lui s-au schimbat adesea pe parcursul vietii. A murit in Franta in 1973.

  4. William James Sidis – cel mai inteligent om din lume?

    Considerat de unii a fi cel mai inteligent om care a trait vreodata (altii il considera doar cel mai destept din secolul XX), William James Sidis a avut un IQ de 250-300.

    La 11 ani a stabilit un record mondial ca fiind cea mai tanara persoana admisa la prestigioasa Universitate Harvard. Cinci ani mai tarziu a absolvit „Magna cum laude”.

  5. Robert James Fischer – cel mai mare jucator de sah

    La 14 ani, Robert „Bobby” Fischer a castigat Campionatul Mondial de Sah devenind cel mai tanar castigator al acestui titlu. La 15 ani a stabilit un alt record, dupa ce a ajuns cel mai tanar grandmaster international al tuturor timpurilor. Iar de-a lungul carierei in sah a mai stabilit si alte recorduri. Robert James Fischer a murit in Islanda in 2008.

  6. Shakuntala Devi – „omul-calculator”

    Nascuta in 1939 in Bangalore, India, Shakuntala Devi a fost poreclita „omul-calculator” datorita capacitatii sale de a face calcule foarte complicate rapid, fara ajutorul unui aparat.

    Ea si-a demonstrat calitatile matematice la Universitatile Mysore si Annamalai, unde a studiat in copilarie. Talentul ei a fost mentionat si in Cartea Recordurilor de mai multe ori, o data pentru ca a gasit radacina cubica a numarului 332.812.557 in doar cateva secunde, iar altadata pentru ca a extras, tot fara ajutor, a 23-a radacina dintr-un numar de 201 cifre.

  7. Kim Ung-Yong – la 3 ani studia fizica la o universitate

    La varsta de 3 ani, Kim Ung-Yong a inceput sa ia cursuri de fizica la Universitatea Hanyang din Coreea de Sud, ca invitat. Pana la 8 ani, el a fost invitat de NASA sa studieze in Statele Unite.

    Nascut in 1962, Kim Ung-Yong este trecut in Cartea Recordurilor ca avand cel mai mare IQ, de 210. Acest copil-minune a inceput sa vorbeasca la doar patru luni, iar doi ani mai tarziu el putea sa citeasca in japoneza, coreeana, germana si engleza.

  8. Sufiah Yusof – de la geniu, la prostituata

    In 1997, cand avea 13 ani, Sufiah Yusof a fost acceptata la Oxford pentru a studia matematica. Cativa ani mai tarziu, ea a disparut din apartamentul ei, iar ulterior a fost gasita lucrand ca si chelnerita intr-un Internet cafe. Ea a spus atunci ca presiunea intensa a parintilor de a avea succes a impins-o sa fuga.

    In 2003 a incercat sa revina la studii, dar in 2004 s-a maritat si nu a mai terminat ce a inceput. Mariajul ei a durat doar 13 luni, iar in 2007 a fost gasita lucrand ca si prostituata. In prezent ea lucreaza ca asistent social.

  9. Akrit Jaswal – chirurg la 7 ani

    Nascut in 1993, Akrit Jaswal a devenit cel mai tanar medic si student la universitate din India. Jaswal, care a ajuns chirurg la doar 7 ani, are un IQ estimat la 146.

  10. Kathleen Holtz – avocata la 18 ani

    Kathleen Holtz a inceput sa studieze la o universitate din Los Angeles la 10 ani si a absolvit „Magna cum laude”, obtinand o diploma in filozofie. La 15 ani a inceput sa studieze avocatura si a devenit cel mai tanar avocat din California, la 18 ani, in 2007. Media de varsta la care oamenii iau un examen de barou este 30.

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

4 Responses to “Cum arătau geniile la vârste fragede”

  1. 10 copii care au uluit lumea | A șaptea dimensiune says:

    mai 20th, 2015 at 15:20

    […] Cum arătau geniile la vârste fragede […]

  2. Un top al celor mai violente jocuri | A șaptea dimensiune says:

    mai 21st, 2015 at 18:25

    […] Cum arătau geniile la vârste fragede […]

  3. 26 de informaţii inedite despre Facebook | A șaptea dimensiune says:

    mai 22nd, 2015 at 21:16

    […] Cum arătau geniile la vârste fragede […]

  4. Cei mai bogaţi oameni de pe Terra în 2011 | A șaptea dimensiune says:

    mai 23rd, 2015 at 16:01

    […] Cum arătau geniile la vârste fragede […]

Adauga un comentariu