A șaptea dimensiune

Nu ştiu de ce, dar am impresia că tembeliziunile din Românica, mai ales cele din trustul PRO, aleg cele mai idioate filme pentru a le prezenta seară de seară. În afara faptului că repetă aceste filme de ‘jde mii de ori pe an, cei care se ocupă de alegerea filmelor şi-au dat seama, probabil, că se mai uită la tembelizor doar cei cu IQ-ul atât de mic încât acceptă să privească la toate rahaturile prezentate pe sticlă. Şi cum, mai zilele trecute, PRO TV-ul sau PRO Cinema-ul prezentau filmul Meet The Parents – Un socru de coşmar, cu Robert De Niro, iată mai jos un text din “Academia Caţavencu” despre acest film.

Într-un mare oraş american, ca toate celelalte mari oraşe americane, el, Gaylord Focker – în ciuda numelui, un modest asistent medical – şi ea, Martha – o blondă educatoare – trăiesc de ceva vreme împreună fericiţi şi chiar sunt la un pas de a se căsători. Asta se întâmplă însă doar în primele trei minute ale filmului, până să intervină scenaristul care decide că, pentru căsătorie, tânărul trebuie să-i cunoască mai întâi pe viitorii socri de la care să obţină acordul de principiu. Astfel îşi face intrarea în scenă Robert De Niro care este, evident, tatăl fetei. Fosta gent acoperit al CIA, De Niro … Ba nu, ca să înţelegeţi mai bine, fost securist împuţit, din ăla pensionat strategic chiar la Revoluţie, cu pensie mare, afaceri bănoase, Mercedes şi vilă la Breaza, De Niro nu-l înghite încă de la început pe viitorul ginere. El nu poate concepe să-şi mărite fiica cu o soră medicală, fără niciun viitor, şi pe deasupra, după nuntă să o mai cheme şi Martha Focker (citit repede).

Şi asta în timp ce alături de casa părintească locuieşte fostul prieten al Mathei, un flanic exemplar din rasa ariană, brocker pe Wall Street, jeep la scara castelului, talentat sculptor în timpul liber. În plus, cealaltă fiică a sa se află şi ea în vizită împreună cu viitorul soţ, chirurg de succes. Presat şi stresat, sărmanul Focker nu rezistă prea mult în jurul atâtor pretenţii şi începe să clacheze. Mai întâi, o pocneşte din greşeală pe cumnată cu mingea în meclă. Blochează întâmplător canalizarea înecând cu rahat toată curtea socrilor. Pierde motanul preferat al lui De Niro şi îi aduce în schimb unul vopsit, iar la sfârşit scapă ţigara în pod şi dă foc casei. Happy-end-ul este unul de tip fericit: Jim Carrey – deşi nu joacă, filmul i s-ar fi potrivit mănuşă – nici nu apare, iar Robert De Niro se împacă până la urmă cu gândul că va avea un ginere mediocru, după cum probabil s-a împăcat cu ideea de a face roluri bine plătite în filme slabe.

Citeste si articolele:

• Dacă te uiţi (te-ai uitat) la filme cu Piedone ca adult, înseamnă că ai probleme cu coeficientul de inteligenţă
• Asterix şi Obelix, o maimuţăreală de doi bani
• Tom Cruise şi filmele sale banale
• Filme vechi, dar bune (IX)
• Filme vechi, dar bune (VIII)