Generalul Atanasie Stanculescu, unul dintre autorii masacrului din 1989

luni, iunie 19, 2017 16:36

Generalul Atanasie Stanculescu, unul dintre autorii masacrului din 1989Drept recompensă, regimul criminalului Ilici “KGB” Iliescu l-a numit ministru, după decembrie 1989, în guvernul Roman, viitorul PNL-ist, pe atunci doar o slugă umilă a KGB-iştilor care au răpus România.

Să dăm cuvântul faptelor. Găsim aşa în “Academia Caţavencu”, nr. 333/1998.

S-a vehiculat ideea că siniştrii supremi ai ţării ar fi murit crezând într-o Timişoară a bandiţilor şi a agenturilor, ceea ce i-ar scoate pe Stănculescu şi Chiţac, chiar, ca supravieţuitori, în afara legilor mintale. Adică, au acţionat împotriva duşmanilor poporului, pentru popor. Nu vom da aici exemplul Elenei Ceauşescu ce-a pus mâna cu Bobu şi Postelnicu la încărcarea şi incinerarea cadavrelor, nu. Vom arăta vorbele viceamiralului Dinu Ştefan care, audiat la Curtea Supremă de Justiţie, susţine că, în afara datelor obţinute de la factorii locali şi ai MI (Ministerul de Interne – n.m.), a avut informaţii directe de la serviciul de informaţii. Stănculescu ştia, deci, că activităţile sportive de la Timişoara, de afluire şi defluire, sunt împotriva Cuplului. Stănculescu n-a fost umbra lui Coman Ion, “comandantul” local al operaţiunilor, ci a coordonat, împreună cu Radu Bălan, întrega activitate bum-bum contra poporului. Coman zice în martie 1990: “… gen. Stănculescu a stat tot timpul în sediul Comitetului Judeţean Timiş al PCR (…) l-am păstrat pe gen. Stănculescu pentru a mă înlocui atunci când lipseam din sediu şi l-am folosit pe acesta pentru a ţine legătura cu unităţile MapN”. Cu guriţa lui, Stănculescu a transmis ordinele. Radu Bălan dă sentinţa: “l-a ajutat pe Coman la coordonarea represiunii pe linie militară”.

Şi mai mult de atât, în 17 decembrie 1989, Stanculescu e auzit la capătul firului ordonând maiorului Badea, de la Regimentul de Tancuri Timişoara, să se grăbească, dracului, cu tancurile alea spre Centru. În seara aceleiaşi zile generalul Stănculescu stă gură cască când Coman îi ordonă colonelului Dincă să scoată armamentul greu din pantalonii regimentului său. Carghios e că tipu’ cu inima de ghips a cerut măşti contra gazelor la Judeţeană pentru a fi folosite de şobolanii de partid şi a avut chiar o iniţiativă de mare strateg: a urcat oameni pe fabrici ca să dezafecteze sirenele.

Pe 20 decembrie, generalul Stănculescu era numit de către Ceauşeşti, al cererea lor expresă, comandant militar al judeţului Timiş, deşi a declarat, în orice împrejurare, că Milea l-a trimis la Timişoara pentru a lua pulsul întreprinderilor cu producţie specială şi că s-a internat în Spitalul Militar când trebuia să citească decretul cu starea de necesitate. Iată acţiuni demne de o uniformă a armatei române, iată acţiuni de laş. Şi mai tragic e creionat rolul şmecherului Stănculescu de către Guşe, prin 1991: “Nu-mi amintesc ca Ion Coman sau Victor Stănculescu să fi contramandat vreun ordin primit de la ministrul Apărării Naţionale”. Că Stănculescu a fost ciurul prin care s-au executat zeci de timişoreni, asta-i evident. Pentru asta e şi răsplătit cu acuzaţia de omor deosebit de grav şi tentativă la această infracţiune.

În după-amiaza zilei de 18 decembrie 1989, pe treptele Catedralei Timişoara, 100 de demonstranţi ţineau aprinse lumânări şi scandau lozinci. Dintr-un ARO coboară general-locotenent Chitac Mihai, cu mitraliera în mână, şi ordonă. Nu se ştie nici azi ce-a ordonat, căci răpăitul armelor bravei armate române i-a acoperit glasul frumos, de criminal bolşevic. S-a murit pe acele trepte de catedrală, după care demonstranţii, puţini câţi au scăpat, s-au retras în Parcul Central şi-n cel din spatele Catedralei.

P.S. Criminalul Chiţac a ocupat şi el fotoliul de ministru de Interne, în regimul criminalului KGB-ist Ilici Iliescu, fotoliu din care, împreună cu securiştii care au confiscat Revoluţia din 1989, va pune la cale diversiunea din 13 iunie 1990, cea cu arderea autobuzelor, folosită de către Ilici Iliescu drept pretext pentru chemarea minerilor în 14, 15 iunie 1990, pentru a salva “democraţia”, în ceea ce a constituit cel mai negru moment al României postdecembriste.

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

Adauga un comentariu

*

Ro2.ro Free PageRank Checker