Afacerea Motorola, un alt tun financiar al oamenilor KGB-istului criminal Ion Iliescu

vineri, decembrie 29, 2017 15:08

Ion IliescuCheagurile marilor afaceri de după revoluţie s-au format înainte de 1989. Marea majoritate a “tunurilor” au fost date de foşti lucrători din departamentele de comerţ exterior şi de ofiţerii de Securitate acoperiţi ce ocupau posturi în Străinătate. Favorizaţi de relaţiile şi cunoştinţele colegiale ce şi le-au format sub umbrela misiunilor cu care erau însărcinaţi, aceştia au fost primii care, după schimbarea regimului comunist, au reuşit să pună pe picioare afacerile adevărate. Una dintre primele escrocherii, deghizată în afacere, a fost botezată “Motorola”. Protagoniştii au făcut “afaceri” şi în comunism, iar după revoluţie s-au regrupat.

Victor Atanasie Stănculescu, acum general de armată în rezervă (era iunie 1999; astăzi, decembrie 2017, decedat – n.m.) şi inculpat în “Afacerea Motorola”, este unul dintre cele mai controversate personaje ale revoluţiei. La începutul anilor 1980, Stănculescu era şeful Departamentului de Înzestrare al Armatei. A avut parte de multe deplasări în străinătate, mai ales în vederea vânzărilor de armament către ţările lumii a treia. Se învârte prin cercul oamenilor de afaceri din Londra unde cunoaşte persoane de origine română, printre care şi Niţu Marian – director executiv al firmei mixte româno-americane Atalanta (UK) Ltd (din 1986, cu o întrerupere în perioada octombrie 1990 – aprilie 1991, perioadă de vârf în deciziile privind afacerea “M”, când a ocupat postul de subsecretar de stat la Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei). În capitala Marii Britanii, generalul cu piciorul în gips înfiinţează o bază de lucru pentru comercializarea produselor militare româneşti. Pe 22 decembrie 1989, Stănculescu este numit de Ceauşescu ministrul Apărării Naţionale, în locul lui Milea. Este cel care l-a sfătuit pe dictator să fugă cu elicopterul de pe clădirea CC, ca mai apoi să organizeze procesul şi executarea cuplului prezidenţial. Deşi întregul său rol în revoluţie rămâne învăluit în mister (era în iunie 1999; între timp s-a mai făcut lumină – n.m.), Stănculescu primeşte pe rând portofoliile ministerelor Apărării, Economiei şi Industriilor, iar în iunie 1999 era om de afaceri. Ca “din întâmplare”, şi înaintea audierii generalului de către Parchet, în 1997, şi în 1999, înaintea termenului de la ICCJ, Antena 1 îl avea ca invitat de onoare pe Stănculescu.

Năsui Simion Ştefan, inculpat în “Afacerea Motorola”, a fost economist principal la Centrala Peştelui din Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei. În august 1990, îşi deschide propria afacere prin firma Ageximco-Bucureşti. Fratele său, Dorel Năsui, este cel care aduce în România “Afacerea Motorola”. Ce ascunde biografia lui Dorel? Devine membru al Partidului Comunist în 1978, la vârsta de 22 de ani, în anul doi de facultate. Lucrează ca inginer în cadrul IEMI Bucureşti, unde-l cunoaşte pe Afendulis Ion. În anul 1986, părăseşte lagărul comunist din România (fuge din ţară), stabilindu-se în SUA, unde devine salariat al firmei Motorola Inc. Chicago şi, ulterior, vicepreşedinte al firmei de intermediari American International Radio Inc. Chicago. Lucru ciudat pentru acele timpuri, asupra lui Năsui Simio nu s-a luat nicio măsură când fratele lui a fugit din România comunistă (şi nici asupra cumnatei, Georgiana Năsui, angajata unei întreprinderi de comerţ exterior).

Afendulis Ion (înainte de 1990, lucra la IEMI), al data desfăşurării afacerii “Motorola” director tehnic al CCAB Bucureşti (unitate economică ce producea echipamente cu specific militar) şi patron al SC Alfa Bit Bucureşti, cunoscut de mai mulţi ani de majoritatea ofiţerilor din Departamentul Înzestrării Armatei, ca “furnizorul armatei”, a fost intermediarul, pentru DII (Direcţia Înzestrare din producţia Internă), al unor însemnate catităţi de produse electronice.

Sinescu Petre (inculpat) era, pe vremuri, unul dintre cei mai buni comandanţi de navă de pesuit oceanic, folosit în acea perioadă în transporturi speciale. Devine director al IPO Tulcea, moment în care întreprinderea deţinea 64 de nave. Din peştele prins de IPO Tulcea (societate de stat), 50-60% era livrat pe piaţa internă, iar diferenţa era vândută în străinătate prin Prodexport, pentru un comision de 0,01%. Valuta rezultată din exporturi era destinată atât reparaţiilor, întreţinerii şi asigurării combustibilului pentru nave, cât şi pentru taxe şi diurne. Valuta necheltuită se depunea la BRCE (în contul IPO depunându-se echivalentul în lei). La 1 ianuarie 1990, directorul Sinescu Petre consideră că Prodexport nu merită comisionul şi că IPO se poate descurca şi fără intermediari. Astfel, preia foştii parteneri ai Prodexport (în special Atalanta Ltd) cu care încheie noi contracte de vânzare şi congelare de peşte. Pentru că IPO Tulcea nu avea în obiectul de activitate operaţiuni de import-export, vânzarea peştelui oceanic excedentar nevoilor pieţii interne se făcea, în special, în baza unor contracte ferme, prin intermediul societăţii mixte Atalanta (UK) Ltd, cu sediul la Londra. Întreprinderea tulceană nu dispunea de evidenţă contabilă în valută şi nici de conturi la vreo bancă aflată în afara teritoriului României. Aşa că sumele rezultate din vânzarea peştelui pe piaţa externă se depuneau într-un cont din banca Societe Generale Zurich (Elveţia), aparţinând firmei Atalanta. N-a îngrijorat pe nimeni faptul că IPO nu deţinea controlul acelor bani, care de fapt aparţineau statului român. Aşa s-a ajuns ca IPO să-şi neglijeze creditorii şi să nu mai plătească reparaţiile, taxele şi combustibilul timp de aproape un an şi jumătate. Acest lucru a făcut ca navele să-i fie arestate şi vândute la licitaţie, în prezent (iunie 1999 – n.m.) IPO deţinând o singură navă. Până în 1991, când se transformă în socitate comercială, IPO Tulcea a existat datorită banilor alocaţi de la buget. Lucrând în aceeaşi branşă, Sinescu s-a cunoscut bine cu Năsui Simion, viitorul partener de afaceri. În prezent (iunie 1999 – n.m.), Sinescu este administrator al SC Smart UP SRL Galaţi.

Ceilalţi inculpaţi din dosar deţineau diverse funcţii care au favorizat desfăşurarea marii escrocherii: Tipu Ioan – ministrul Agriculturii şi Alimentaţiei, în guvernul Petre Roman, decedat în iunie 1991; colonel ing. Vlădoiu Emil – şef birou înzestrare cu tehnică de transmisiuni din cadrul DII, în prezent (iunie 1999 – n.m.) pensionar (condamnat la doi ani şi jumătate muncă corecţională pentru afaceri similare în 1990, pedeapsa executând-o ca director la scursala RADIOTEL a fraţilor Năsui din Braşov); general de brigadă Anton Gheorghe – şeful Direcţiei Înzestrare din producţia Internă (DII), decedat în august 1996; general de brigadă Matei Neculai – şef al Direcţiei plan-producţie, secretar al Consiliului de Înzestrare al Armatei; lt.-col. Ştefan Gheorghe – ofiţer în cadrul DII. După încheierea “afacerii Motorola”, pe toţi inculpaţii, cu excepţia lui Victor Atanasie Stănculescu, îi regăsim la firma SC RADIOTEL SRL, cu acţionari majoritari fraţii Năsui. Capitalul social: 131.500 USD, depuşi de Dorel Năsui ca parte americană, iar ceilalţi, partea română, participă cu 8.460.000 lei. Sediul firmei era acasă la col. Gheorghe Ştefan.

În toamna anului 1990, pe când Victor Atanasie Stănculescu era ministrul Apărării, MapN se trezeşte că deţine bani necheltuiţi alocaţi de la buget. Pentru a nu-i returna, capetele luminate din minister se gândesc să-i cheltuiască achiziţionând aparatură din import.
Cu toate că, în 1990, Romtehnica (departamentul specializat pentru comerţ exterior) făcuse importuri de echipamente de radiocomunicaţii, produse de firma daneză “Storno”, filială a Motorola (pentru care, în noiembrie 1990, au fost trimişi la specializare în Danemarca trei ofiţeri), şefii MapN consideră că este oportun să mai achiziţioneze aparaturi similare. Şi pentru aceasta se reîntâlnesc vechii prieteni, care pun la cale diabolica afacere.
La data de 19.11.1990, în urma unei înţelegeri, la DII s-au prezentat Năsui Simion Ştefan şi fratele său, Năsui Dorel, pentru a face o demonstraţie cu mostre de echipament de radiocomunicaţii, produse de firma Motorola. Năsui Dorel se dădea drept dealer autorizat al firmei Motorola, când el era de fapt vicepreşedinte al AIR Inc. Chicago SUA, firmă ce se ocupa cu cumpărarea şi revânzarea de produse. La demonstraţiile tehnice făcute de cei doi fraţi au participat general maior Anton Gheorghe, general de armată Victor Atanasie Stănculescu şi general de brigadă Matei Niculai. Nimeni de la Romtehnica. Impresionaţi, generalii bat palma cu fraţii Năsui şi hotărăsc ca MapN să cumpere 1.000 de echipamente Motorola în valoare de 213.754.000 lei, fără cheltuielile de transport. Dar Năsui vroia dolari şi astfel rămâne de rezolvat o problemă: tarnsformarea leilor în dolari. Năsui Simion rezolvă problema apelând la vechiul său prieten Sinescu de la IPO Tulcea care, sub blagoslovirea ministrului Tipu Ioan şi a lui Stănculescu, vinde Armatei dolari din contul pitit în Elveţia. Pentru a-l atrage în afacere pe Sinescu, Năsui Simion i-a oferit un curs de schimb de aproape trei ori mai mare decât cursul stabilit de BNR (pe atunci 34,63 lei/un dolar SUA) şi anume 100 de lei pentru un dolar (oricum, dolarii nu erau în evidenţele IPO). Şi astfel IPO Tulcea se transformă într-o casă de schimb valutar la negru, pentru că BNR încă nu liberalizase cursul. Niţu Marian – director la Atalanta – era secretar de stat în acelaşi minister. Aşa a fost prejudiciat MapN, IPO Tulcea a fost văduvită de resurse valutare, iar moneda naţională a fost devalorizată în raport cu dolarul SUA. Rezolvându-se şi problema valutei, în afacere apar ca intermediare firmele Alfa Bit (patronată de Afendulis) şi Ageximo (patronată de Năsui Simion) care-şi cer, evident, drepturile prin comisioane aberante. Se ajunge ca afacerea să valoreze 6.172.509 USD la cursul de 34,63 lei/dolar, sau, după cursul stabilit de marii afacerişti, 1.067.918,92 USD. Deci, numai prin nerespectarea cursului impus de BNR, MApN a fost prejudiciat cu 5.104.591 USD. Ca să nu mai vorbim că dacă unitatea specializată a MApN ar fi contactat direct furnizorul, fără intermediari, aşa cum este normal, preţul echipamentelor n-ar fi depăşit 600.000 USD. Pentru că nu erau banii lor, fraţii Năsui au vândut Armatei şi mostrele, oferite iniţial cu titlu gratuit, cu 8.116 USD la cursul stabilit de ei.
Pentru ca să înceapă anul cu bine, în februarie 1991, MApN mai achiziţionează 3.530 buc. echipamente Motorola în valoare totală de 11.370.837 USD, în aceleaşi condiţii, dar fără intermediarul Afendulis Ion. Şi astfel, prejudiciul total al MApN se ridică la 8.053.147 USD, plus cuantumul dobânzilor aferente.

Dosarul întocmit de procurorii militari lt.-col. Oancea Gheorghe şi gen. de brigadă Samuilă Joarză conţine peste 8.000 de pagini şi a fost înaintat instanţei la data de 15 mai 1997.
La baza descâlcirii afacerii au stat elemente simple d.p.d.v. contabil. Asupra unor facturi false cu sume exacte şi a unor note de intrare-recepţie, nu este nevoie să-şi dea cu părerea ditamai ministrul de Finanţe sau guvernatorul BNR. Complexitatea cazului constă în sinuozitatea relaţiilor dintre factorii de decizie şi cei care au efectuat operaţiunea. Dar totul se reduce la o simplă operaţie aritmetică: preţ plătit – preţ real = comisioane.
În aprilie 1997, ziarul Meridian românesc din SUA publica un articol despre afacerea Motorola care a atras atenţia opiniei publice americane. Ofensată, Motorola consideră că Dorel Năsui i-a şifonat imaginea şi îl forţează pe acesta să-şi regleze conturile cu ziarul de limbă română sau să plătească daune firmei americane până la adânci bătrâneţi. Năsui dă din colţ în colţ şi dă în judecată ziarul, cerând daune de câteza zeci de mii de dolari sau gazeta. Pentru a-şi întări apărarea, Năsui cere ajutor şi prietenilor din România. Presiunile încep să apară de la cele mai înalte niveluri. Ministrul Finanţelor din 1997, Mircea Ciumara, cere angajaţilor care au ajutat la derularea anchetei să-şi revizuiască atitudinea, după care-i dă afară. Pe 14 mai 1997, cu doar o zi înainte de înaintarea dosarului instanţei, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, şi ministrul Finanţelor, Mircea Ciumara, fără să le ceară nimeni, debitează nişte note menite să-l scoată cu faţa curată pe Năsui (& Co.). Documentele care conţin aberaţii nu ajung la dosar, ci în mâinile inculpaţilor, cele două instituţii transformându-se astfel în martori ai apărării.
Probabil nu este de neglijat relaţia dintre Dorel Năsui şi consilierul prezidenţial Dorin Marian (consilierul lui Emil Constantinescu – n.m.) care, personal, a făcut presiuni la Ministerul Finanţelor. Sunt de notorietate întâlnirile din SUA dintre tânărul politician şi Năsui, precum şi implicarea celor doi în organizarea deplasărilor preşedintelui Constantinescu în SUA şi contactele acestuia cu diaspora, în timpul campaniei electorale din 1996.
Dar afacerea nu se opreşte aici, căci în mod similar au achiziţionat echipamente Motorola şi Ministerul de Interne, Ministerul de Finanţe, SRI etc. Pentru acestea cine răspunde? (“Academia Caţavencu”, nr. 393/1999)

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

3 Responses to “Afacerea Motorola, un alt tun financiar al oamenilor KGB-istului criminal Ion Iliescu”

  1. Cum a fost jefuita Romania, de catre ciuma rosie, prin metoda MEBO | A șaptea dimensiune says:

    ianuarie 28th, 2019 at 21:17

    […] Afacerea Motorola, un alt tun financiar al oamenilor KGB-istului criminal Ion Iliescu […]

  2. În ţara condusă de puşcăriaşul Liviu Dragnea, jandarmii te saltă de pe stradă şi te lovesc sub pretextul că nu te-ai legitimat | A șaptea dimensiune says:

    mai 2nd, 2019 at 7:51

    […] Afacerea Motorola, un alt tun financiar al oamenilor KGB-istului criminal Ion Iliescu […]

  3. Cum a pus umarul ciuma rosie la distrugerea Microelectronicii Bucuresti, o bijuterie a Romaniei | A șaptea dimensiune says:

    mai 3rd, 2019 at 19:47

    […] Afacerea Motorola, un alt tun financiar al oamenilor KGB-istului criminal Ion Iliescu […]

Adauga un comentariu