Liderii PNL, turnatori si colaboratori ai Securitatii comuniste

luni, august 10, 2015 15:27

pnlCe au în comun PNL și PSD? Trecutul bolșevic și colaborarea cu fosta Securitate

PNL-ul de după 1989 este un partid de tot rahatul. Format din infractori, urmăriți penal sau alte asemenea scursuri ale societății, un astfel de partid nu putea avea alți lideri decât foști colaboratori ai Securității comuniste.

Radu Câmpeanu, gunoiul ce-l propunea pe ex-regele Mihai, un trădător de neam și țară, candidat la funcția de președinte al României

Același personaj grotesc “realiza” performanța de a aduce PNL-ul la 2,7% opțiuni de vot în 1992, în condițiile în care pragul electoral era atunci de 3%. Tot Câmpeanu Radu nu a înscris PNL-ul în Uniunea Forțelor Democratice din România (formată în jurul lui Corneliu Coposu), din dragoste pentru bolșevismul iliescian cu față bovină, probabil.

Ionescu Quintus-Mircea, fost președinte PNL, azi președinte de onoare al PNL (și ce (dez)onoare), a fost turnător la Securitate

În comunicatul CNSAS (Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității) dat publicității 29 noiembrie 2000 (vedeți aici), Ionescu Quintus-Mircea este declarat colaborator al organelor de Securitate ca poliție politică. Păi, nu merita Quintus să fie presedintele PNL-ului, cică anticomunist (hăăă, hăăăăăăă, hăăăăăăăăăăă).

Alexandru Paleologu, Dan Amedeo Lăzărescu, Mona Muscă, toți lideri importanți în PNL, au fost colaboratori ai Securității comuniste

Pe Alexandru Paleologu îl găsim pe lista de la link-ul anterior. Informații despre turnătoarea la Securitatea comunistă Mona Muscă vedeți aici. Dan Amedeo Lăzărescu este (a fost) tatăl vitreg al lui Călin Popescu Tăriceanu și apare pe o alta lista pubilcata de CNSAS (vedeți aici). Cu alte cuvinte, Tăriceanu este fiu de turnător la Securitate, de aici, probabil, și dragostea pentru neocomunistii din PSD.

Și am amintit doar câțiva dintre aceștia. Pentru alte informații, va recomand materialul Conducerea PNL are rădăcini în Securitate, publicat pe hotnews.ro în 2006.

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

4 Responses to “Liderii PNL, turnatori si colaboratori ai Securitatii comuniste”

  1. Regele Carol al II-lea, criminalul ce lipseste din asa-zisa lege „antilegionara” | A șaptea dimensiune says:

    septembrie 9th, 2015 at 15:39

    […] Liderii PNL, turnatori si colaboratori ai Securitatii comuniste […]

  2. Hotul Paul Lambrino, print inventat de securistii ce stapanesc Romania de dupa 1989 | A șaptea dimensiune says:

    decembrie 13th, 2015 at 10:29

    […] Liderii PNL, turnatori si colaboratori ai Securitatii comuniste […]

  3. Inspectoratul de Jandarmi Bacau omagiaza securistii criminali | A șaptea dimensiune says:

    februarie 5th, 2016 at 21:59

    […] Liderii PNL, turnatori si colaboratori ai Securitatii comuniste […]

  4. La Realitatea TV sunt elogiati fostii turnatori la Securitate | A șaptea dimensiune says:

    martie 25th, 2016 at 18:47

    […] Realitatea TV, adevărate ode ridicate unui fost turnător la Securitatea Comunistă. Este vorba de Mircea Ionescu Quintus, fost președinte PNL, acel partid socialist cu față bovină, PNL-ul anticomunist murind în […]

Adauga un comentariu

*

Ro2.ro - Promovare si statistici web Free PageRank Checker