ONG-urile, lipitori ce consumă inutil banii publici

duminică, noiembrie 18, 2012 18:16
Posted in category Mass-media

ONGÎn România a apărut o nouă meserie: ONG-istul de carieră. Toată lumea salvează câte ceva, luptă pentru drepturile cuiva, vrea un viitor mai bun pentru cineva, pentru ceva, pentru pădure, planetă, râu, ram, linxul cu mustață, bizoni, ecosistemul bureților din pădurea Oarecare sau fluturii albaștri cu aripi pătate. Nu e doar o chestiune “la modă”. E mai mult decât un trend. Cuvinte mari ca responsabilitate socială, protecția mediului, campanii de conștientizare și alte astfel de sintagme stau scrise frumos în descrierea fiecărui ONG din cele câteva zeci de mii de astfel de organizații apărute în România democratică. La ora actuală (august 2010 – n.m.), conform Registrului Național al ONG-urilor, există, oficial și pe hârtie, 47.113 asociații și 17.003 fundații. Acestora li se mai adaugă aproape 1.000 de federații, vreo 600 de uniuni și alte câteva zeci de ONG-uri cu activitate neprecizată. Ce mai, dacă ar fi ca toate aceste ONG-uri să fie active, să militeze și să facă ceva cu adevărat, am putea salva nu doar România, ci și Africa, Statele Unite sau chiar planeta.

În fapt, cele mai multe ONG-uri nu sunt ceea ce par și ar trebui să fie. Făcând abstracție de cele câteva zeci, sute de ONG-uri care au într-adevăr o activitate într-un domeniu anume, vizibilă și cuantificabilă, dar mai ales justificată prin prisma fondurilor cheltuite, multe astfel de organizații sunt o supapă a unor activități economice ori acționează ca extensii ale departamentelor de PR ale unor mari companii. În principiu, ingredientele necesare unui ONG profitabil sunt următoarele: se ia un individ fără prea multe aptitudini și eventual fără o meserie și pregătire certe, dar bine conectat la sursele de finanțare publice sau private. Individul respectiv, cu ajutorul câtorva amici sau cunoștințe dezinteresate, înființează un ONG, fără să conteze prea mult pentru ce militează. Mai apoi, începe vânătoarea de fonduri și surse de finanțare, publice ori private. Adică exact pe dos de cum ar fi normal: în loc să identifice mai întâi o problemă și apoi să caute o sursă de finanțare pentru a o rezolva, ONG-istul de meserie găsește surse de finanțare, după care pornește la identificat probleme pentru a căror rezolvare să poată cheltui respectivii bani. Cu alte cuvinte, ONG-istul de meserie este acel predator ce se interpune între o problemă și sursa de finanțare destinată rezolvării ei.

Roșia Montană și armata de ONG-uri din jurul proiectului minier este probabil cel mai clar exemplu al evoluției și dezvoltării ONG-istului de meserie. Alături de politică și fotbal, Roșia Montană a devenit subiectul despre care toată lumea are o părere, fie că e pro sau contra. Zeci de ONG-uri luptă, militează, dezbat, propun, susțin și despică firul problemei în o mie. Și, în același timp, cheltuiește resurse.

ONG-iștii “talibani” sunt acei activiști de mediu care au un punct de vedere precis, de la care nu fac rabat indiferent de situație. Sunt ONG-istii pentru care dialogul poate avea loc doar dacă interlocutorul e dispus să preia fără obiecție ideile lor. Negocierea este un termen pe care ONG-istul “Taliban” nu-l cunoaște. Alburnus Maior e ONG-ul ce se opune proiectului minier din prima clipă. Ei susțin Roșia Montană așa cum e ea și nu caută nici măcar un dialog cu compania canadiană. Nu sunt de acord cu proiectul minier de la Roșia Montană și cua sta basta. Nu sunt de acord cu proiectul a priori și din principiu. Chiar dacă nu au identificat în mod clar soluții alternative mineritului. Pe de altă parte, aceleași principii pentru care îi resping pe cei de la compania canadiană nu le-au stat în cale atunci când au folosit fonduri de la Fundația “Soros” pentru a-și duce lupta. Și asta în ciuda faptului că magnatul maghiar este și el un investitor în minerit și chiar dacă, pentru o perioadă, a fost chiar actionar la RMGC. Mai apoi, cu toate că în discursul public invocă principii și idei nobile, modul de acțiune este mai degrabă unul de gherilă. Victoriile ONG-ului Alburnus Maior în lupta cu RMGC nu au fost rezultatul vreunei dezbateri de idei sau opinii, ci conjunctura fericită în care au folosit greșelile de procedură din activitatea companiei. Planul Urbanistic Zonal anulat în Justiție la initiativa Alburnus Maior nu a fost anulat pentru că era unul prost conceput, ci pentru că cei care l-au adoptat, unii consilieri locali din Roșia Montană, se aflau într-o stare de incompatibilitate. La fel și în cazul certificatului de descărcare arheologică anulat în Justiție, cel care a dus imediat la oprirea procedurii de avizare a Studiului de Impact asupra Mediului. Anularea lui nu a fost efectul descoperirii la Roșia Montană a vreunor vestigii, ce ar fi impus păstrarea lor ‘in situ’, intacte, conform legislației, ci a fost rezultatul faptului că arheologii care au executat descărcarea nu au respectat pasul, adică distanța de șase metri între două probe prelevate, folosind un pas de șapte metri.

Există, în același timp, și ONG-iști moderați, pentru care existența proiectului minier nu este de neconceput în sine. Aceștia sunt dispuși la un dialog cu reprezentanții companiei pe tema normelor de siguranță și la păstrarea unui mediu cât mai nepoluat. Discursul în acest caz este unul inutil și ‘nelatimpul’ lui. Prima temă ce ar trebui pusă în discuție, legat de proiectul minier, este dreptul de proprietate, garantat de Constituție. Atât timp cât terenul viitoarei mine nu este deținut de RMGC și în Roșia Montană există un singur proprietar ce nu vrea să vândă și se opune proiectului, viitoarea mină este practic inexistentă. Asta pentru că exproprierile se fac, conform Constituției, doar în interes public, iar proiectul este unul privat. Deci orice discuție pe tema cianurii, a barajului, a siguranței din punctul de vedere al mediului este purtată prea devreme. Dar, în același timp, este utilă justificării existenței și activității ONG-iștilor.

ONG-iștii de conjunctură sunt acei ONG-iști care s-au trezit mai târziu că există Roșia Montană și că se poate mânca o pâine din acest subiect. Astfel de ONG-iști se regăsesc în recent înființata colație ce a luat ființă odată cu declarațiile lui Videanu, care susținea programul minier ca parte a programului de guvernare. Tot aici se regăsesc ONG-iștii de televizor, cei care apar mai degrabă în media și discută despre o anumită problemă, fără să cunoască problema în sine ori să fi fost la Rosia Montană vreodată. Ei sunt ecologiștii de meserie, cei care dețin ‘know-how’-ul în materie. Ei sunt ecologiștii consultant, cei care își pun cunoștințele în slujba mediului. Contra cost. Un astfel de ONG, în cazul Roșia Montană, este Youth Action for Peace, un ONG care, la nivel European, este foarte active și apreciat. Cu toate acestea, pentru mai multe excursii și pentru finanțarea unor proiecte, activiștii de la YAP s-au transformat în ONG-iști de carton ai companiei canadiene.

ONG-iștii de fațadă sunt acei activiști ce servesc drept contrapondere ecologiștilor “talibani” și moderați. În cazul Roșia Montană ei sunt reprezentați de către ONG-uri ca Pro Roșia Montană și alte asemenea organizații înființate de susținători ai companiei canadiene sau chiar de către angajații companiei ori rudele acestora. Aceștia sunt de regulă habarniști în materie de probleme de mediu, dar susțin cu tărie dezvoltarea durabilă a zonei și economia sustenabilă, cu toate că nu stăpânesc nici măcar termenii folosiți în enunțuri. Astfel de ONG-uri se întâlnesc la tot pasul, acolo unde apare un proiect controversat care implică sume mari de bani. Ei sunt, în fapt, o extensie a grupurilor care au un interes financiar direct în respectivul proiect.

Există însă și ONG-uri care au o activitate serioasă și lăudabilă chiar. Există persoane pentru care protecția mediului nu este doar un conductor spre sacii de bani destinați segmentului ‘eco’. Există ONG-uri ai căror membri, directori și lideri nu sunt persoane publice vizibile și nici nu-și doresc asta, dar pentru care activitatea și acțiunile întreprinse vorbesc de la sine. Aceste ONG-uri sunt însă mult prea puține în comparație cu zecile de mii de ONG-uri existente în scripte. (Alexandru Cristorian, Academia Cațavencu)

Citeste si articolele:

Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

4 Responses to “ONG-urile, lipitori ce consumă inutil banii publici”

  1. Alexis says:

    noiembrie 19th, 2012 at 19:34

    e „fain” sa fii ongist la ora actuala. dar nu pot sa cred ca sunt destui romani care n-au constiinta si pot sa lupte impotriva unei comunitati intregi pentru bani. asa-zisilor ecologisti cu Salvati RM chiar nu le pasa ca iau bani pe seama disperarii unor rosieni?

  2. Mihai Constantinescu says:

    aprilie 7th, 2013 at 20:21

    aveti dreptate ,dar promovati si ONG-uri ca SMURD sau cu ingaduinta d-voastra noi Asociatia Profesionala a Angajatilor din Paza – APAP

  3. Cum va arăta noua Constituție a României sub USL | A șaptea dimensiune says:

    iulie 8th, 2016 at 17:04

    […] ONG-urile, lipitori ce consumă inutil banii publici […]

  4. România, o țară de „specialiști” | A șaptea dimensiune says:

    iulie 8th, 2016 at 18:28

    […] ONG-urile, lipitori ce consumă inutil banii publici […]

Adauga un comentariu