Pe neocomuniştii din PSD şi pe PNL-iştii roşii îi doare-n cot de rezultatele Referendumului din 2009

luni, martie 15, 2010 18:15

Rezultate referendum 2009Domocraţia înseamnă conducerea ţării de către popor. Este adevărat, prin reprezentanţi.

Dar poporul poate decide, prin Referendum, ce se mai poate întâmpla într-o ţară. Cum pot pretinde neocomuniştii din PSD şi PNL-iştii roşii că reprezintă poporul, atunci când ei sfidează rezultatele Referendumului din 2009? Rezultatele acestui referendum sunt clare: 77,78% dintre români s-au pronunţat pentru un Parlament unicameral. Aşa ceva nu se negociază, dacă funcţionează sistemul democratic din România.

Am rămas perplex atunci când posturile de televiziune prezentau ce doresc PNL şi PSD după întâlnirea de la Cotroceni (15 martie 2010): Parlament bicameral.

Stimaţi tovarăşi şi ‘preteni’, aşa ceva nu se negociază, dacă aveţi un minim respect pentru acest popor. Puteţi introduce ce vreţi în viitoarea Constituţie a României, dar maxim 300 de parlamentari şi Parlament unicameral au hotărât românii că vor şi aceasta trebuie trecut în respectiva Constituţie.

Susţinuţi de televiziunile mogulilor, pesediştii şi peneliştii nu au nici un respect pentru voinţa acestui popor. În ţara cu televiziunile securistului Voiculescu, cu iRealitatea lui Vântu, cu aşa-zişi intelectuali care ‘uită’ ce înseamnă un referendum, ale cărui rezultate trebuie aplicate, ei bine, în România tovarăşului Ponta şi a lui Antonescu, democraţia e doar paravanul în spatele căruia aceştia fac ce vor, fără nici o legătură cu voinţa poporului.

Putem începe să ne întrebăm dacă nu avea dreptate cel care a spus: “Decât o democraţie bolnavă, mai bine o dictatură sănătoasă”. Sper să nu se ajungă aici, deşi cu ‘gunoaiele roşii’ se poate ajunge la orice.

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

8 Responses to “Pe neocomuniştii din PSD şi pe PNL-iştii roşii îi doare-n cot de rezultatele Referendumului din 2009”

  1. Dumitru Caruntu says:

    martie 16th, 2010 at 17:12

    Probabil ca nu vor tine cont de rezultatele Referendumului, dar se cam joaca de-a hotii si fraierii. Si hotii nu pot castiga la infinit …

  2. Neinfectat De Comunism says:

    martie 16th, 2010 at 16:35

    aceste spurcaciuni isi urmaresc doar interesul personal prostind romanii naivi din mizil, dabuleni, oltenita si aiurea zilnic…am votat noi pt unicameral si 300 de parlahoti dar nu cred ca psd/pcr/pnl vor lasa aceasta closca cu oua de aur sa piara…

    La mine pe blog, Curuletz Nastasian isi face "mea clisma" in public!!!?!?!

  3. PSD a însemnat întotdeauna drumul spre barbarie | A șaptea dimensiune says:

    aprilie 23rd, 2015 at 18:51

    […] Pe neocomuniştii din PSD şi pe PNL-iştii roşii îi doare-n cot de rezultatele Referendumului din… […]

  4. Iohannis si PNL se sterg la fund cu rezultatele Referendumului din 2009 | A șaptea dimensiune says:

    iulie 3rd, 2015 at 15:56

    […] Pe neocomuniştii din PSD şi pe PNL-iştii roşii îi doare-n cot de rezultatele Referendumului din… […]

  5. În 2008, prin presiuni, şantaj, trafic de influenţă şi ignoranţa ‘boborului’, au obţinut pesediştii mandate de parlamentari | A șaptea dimensiune says:

    septembrie 17th, 2015 at 15:51

    […] Pe neocomuniştii din PSD şi pe PNL-iştii roşii îi doare-n cot de rezultatele Referendumului din… […]

  6. Pentru neocomuniştii din PSD proprietatea a fost şi este un moft | A șaptea dimensiune says:

    septembrie 18th, 2015 at 20:47

    […] Pe neocomuniştii din PSD şi pe PNL-iştii roşii îi doare-n cot de rezultatele Referendumului din… […]

  7. Cum apără CSM-ul infractorii din România | A șaptea dimensiune says:

    septembrie 19th, 2015 at 14:54

    […] Pe neocomuniştii din PSD şi pe PNL-iştii roşii îi doare-n cot de rezultatele Referendumului din… […]

  8. Despre un personaj al sistemului ticăloşit Iliescu-Năstase | A șaptea dimensiune says:

    septembrie 19th, 2015 at 15:03

    […] Pe neocomuniştii din PSD şi pe PNL-iştii roşii îi doare-n cot de rezultatele Referendumului din… […]

Adauga un comentariu